„Am intrat în testare pe 10 august. Mi s-a făcut un control medical complet, mi-au luat analizele de sânge și am fost testat de COVID-19. A trebuit să citesc un dosar întreg cu informații despre procesul de testare: cum se va desfășura, ce conține injecția cu placebo, posibile efecte secundare, programul studiului clinic și alte lucruri. Am fost intervievat de directorul programului pentru a-mi evalua riscurile. Ei căutau oameni care riscă să fie expuși la noul coronavirus în viața de zi cu zi”, povestește Christian.

Christian spune că nu face parte dintr-o categorie vulnerabilă, dar este o persoană activă, merge în fiecare zi la birou, la jobul său de software developer, iese în oraș și nu poate sta izolat. 

Este unul din cei 44.000 de voluntari care au luat parte la faza a treia de testare a vaccinului dezvoltat de Pfizer împreună cu compania germană BioNTech.

„Mi-au făcut prima injecție și am fost observat pentru 30 de minute, înainte de a mi se da drumul acasă. Mi-au dat și o aplicație pe telefon în care să mă loghez și să scriu orice posibile efecte secundare.”

Simptome ușoare după injecție 

Bărbatul povestește că în după-amiaza, după ce a primit prima injecție, a avut o stare subfebrilă, temperatură de până la 37,5 grade, iar brațul a început să-l doară. „A doua zi, brațul m-a durut mai puternic, febra slabă s-a menținut și am simțit o anumită oboseală. Dar în a treia zi, toate simptomele au dispărut.”

În următoarele trei săptămâni a ținut un fel de jurnal al stării sale în aplicația de pe telefon. I s-a dat și un contact de urgență în cazul în care are probleme medicale. 

EXCLUSIV | Voluntar în faza a treia a vaccinului Pfizer împotriva COVID: „E ca și când aș lupta în război, dar e pentru o cauză mai mare”
Aplicația de monitorizare a simptomelor

Pe 31 august s-a întors în centrul medical din Houston, pentru a face a doua injecție din testare. „De data asta, vizita a fost mai scurtă. Echipa s-a uitat peste ce am scris în aplicație, peste efectele secundare pe care le-am resimțit în primele trei zile”, povestește bărbatul pentru Libertatea.

M-au testat din nou de COVID, apoi mi-au făcut a doua injecție și am fost observat iar pentru 30 de minute. În cam o oră de la injecție, am început să am o durere de cap, nu foarte puternică, dar care m-a ținut câteva ore. 

Voluntar al vaccinului Pfizer:

Ca și la prima injecție, simptomele au fost aceleași: febră slabă, o durere în braț și o stare de oboseală. Toate au dispărut însă în trei zile. 

După o lună de la a doua injecție, Christian s-a întors pentru o nouă vizită. I-au evaluat monitorizarea din aplicație și i-au făcut analize de sânge. „Sunt programat pentru o nouă injecție în februarie.” 

EXCLUSIV | Voluntar în faza a treia a vaccinului Pfizer împotriva COVID: „E ca și când aș lupta în război, dar e pentru o cauză mai mare”
Biletul primit în caz de urgență medicală

„Să fiu voluntar pentru acest vaccin e ca și când aș lupta în război”

Christian spune că s-a oferit voluntar în programul de vaccin anti-COVID al celor de la Pfizer pentru că el crede „în serviciul adus țării”, chiar dacă niciunul dintre apropiații săi n-a murit de COVID. 

„Am avut câțiva prieteni care s-au îmbolnăvit de COVID, unul dintre ei a fost într-o stare mai gravă, dar s-a recuperat până la urmă.” 

„Familia mea și-a servit întotdeauna țara. Bunicul meu a luptat în Al Doilea Război Mondial, tatăl meu a fost doctor în armată, mama a fost asistentă. Aceasta a fost o oportunitate pentru mine să servesc pentru o cauză, pentru binele suprem. Știu că este un risc, vaccinul este nou și încă nedovedit, dar îmi asum faptul că pot să pățesc ceva”, spune el. 

Nu este cu nimic diferit față de a lupta într-un război, este pentru o cauză mai mare, chiar și cu un risc mortal. Dacă avem de gând să oprim acest virus, oamenii trebuie să se ofere voluntari în acest serviciu.

Christian Smerz

Familia l-a susținut, soția sa suferă de o boală autoimună, iar mama sa se află în categoria de risc, „așa că fac asta și pentru ele”. 

„Prietenii au reacționat diferit, unii m-au susținut, alții mi-au zis că sunt un prost. Dar sunt ok cu asta”, mai spune el.

Texas este unul din cele patru state din SUA în care Pfizer va începe un program-pilot de livrare a vaccinului său.

Eficiență de până la 90%

La acest moment, Pfizer derulează studiul clinic de vaccin anti-COVID cu fazele 2 și 3 concomitent. Primele analize anunțate săptămâna trecută de Pfizer, printr-un comunicat, arată că vaccinul dezvoltat împreună cu compania germană BioNTech are o eficiență de 90%.

Deocamdată, compania farmaceutică nu a publicat un studiu care să confirme datele anunțate și nici nu a oferit informații despre câte din cei 94 de voluntari infectați cu Sars-Cov-2 primiseră vaccinul și câți primiseră un placebo.

Christian crede însă că el este unul dintre oamenii care a primit vaccinul și nu injecția cu soluția salină, pentru că un test de anticorpi i-a confirmat că îi are deja în organism. 

Câți bani iau voluntarii pentru vaccin 

L-am întrebat pe Christian dacă voluntarii la studiu sunt plătiți. „Ne-au dat un card de debit în care ne transferă o sumă după fiecare vizită și monitorizare din aplicație. Dar, pentru mine, banii nu sunt importanți. Mare parte din ei i-am donat către organizații caritabile”, spune bărbatul. 

Studiul ar trebui să dureze doi ani. „Ne-au sugerat că am putea câștiga 1.500 de dolari în tot acest timp.”

VIDEO Pfizer: Primele date arată că vaccinul COVID este eficient în proporție de 90%. ”Este o zi mare pentru omenire”

„Odată ce un vaccin atinge faza a treia, înseamnă că e sigur”

Christian este încrezător în vaccinul celor de la Pfizer, pe care și Uniunea Europeană a anunțat că îl va achiziționa, pentru statele membre, odată ce este autorizat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat ieri că și România va fi în aceeași schemă a vaccinurilor contractate de UE. Acesta a subliniat că vaccinarea nu va fi obligatorie în România, ci se va face, pe rând, pe grupurile vulnerabile.

„Pot exista riscuri, dar, de obicei, odată ce un vaccin atinge faza trei este dovedit ca fiind sigur. Scopul fazei trei este acela de a stabili și eficiența lui. Așa că m-am simțit în siguranță. Nu am niciun regret.”

Ștefan Dascălu, doctorand la Universitatea Oxford în imunologie, explică pentru Libertatea că „în faza 1 a studiului clinic se urmărește siguranța voluntarilor, înainte de toate. Ea este urmărită în toate fazele, dar atunci este o monitorizare mult mai riguroasă. În faza a treia se analizează mai degrabă eficiența vaccinului.”

„Sper să-i încurajez pe oameni să se vaccineze”

Într-un grup de Facebook cu voluntari la studii clinice realizate de Pfizer, AstraZeneca și Moderna, în care se află și Christian, oamenii spun că vor ca gestul lor să-i încurajeze și pe alții să devină voluntari sau, cel puțin, să accepte vaccinul. Christian este în asentiment cu ei: 

„Vaccinurile au istorie care arată că sunt cele mai potrivite pentru a lupta cu bolile. Da, au existat unele probleme, dar am avansat foarte mult de atunci. D-asta cred că, cu cât mai mulți oameni știu pe cineva care a primit vaccinul și este în continuare bine, cu atât vor fi mai receptivi să-l primească și ei.”

Și compania americană Moderna a anunțat că vaccinul său candidat la prevenția COVID-19 are o eficiență de aproape 95%. Vaccinul dezvoltat de Moderna este mai ușor de depozitat și de distribuit, deoarece rămâne stabil la o temperatură de minus 20 de grade Celsius, spre deosebire de cel al Pfizer, care are nevoie de o temperatură de minus 75 de grade, informează BBC News

Citeşte şi:

O veste bună în lupta cu pandemia: Compania americană Moderna anunță că vaccinul său anti-COVID are o eficiență de aproape 95%

La Timișoara, rudele victimelor COVID își identifică apropiații pe stadion

Adriana Nedelea LA FIX | Ciprian Ciucu, după mesajul viral ”fără luminițe de Crăciun în Sectorul 6”: ”Ținem banii pentru priorități mai importante”

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
Știrileprotv.ro
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Telekomsport
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)