Zece povești de coșmar de la cutremurul din 4 martie 1977. „Cerul a crăpat brusc, de parcă ar urma să se frângă în două”. Imagini de arhivă

Cunoscutul ziarist și om de televiziune, Aristide Buhoiu, a publicat în luna mai a aceluiași an, o carte tipărită în 60.000 de exemplare, despre „Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur”. Alături de el au contribuit cu relatări din toată țara Octavian Andronic, Ovidiu Ioanițoaia, Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Păunescu.

După Telejurnalul, românii vedeau filmul bulgar «Dulce și amar»

Seara din 4 martie 1977 e descrisă ca „o seară obișnuită pentru fiecare din primăverile țării”, în care „Telejurnalul adună în fața ecranelor milioane de privitori. Ediția acestei zile începe cu o suită de imagini sosite din Africa, prezentând momente ale vizitei oficiale pe care președintele Nicolae Ceaușescu, împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu, o efectuează în mai multe țări de pe continentul negru. Se transmit știri, comentarii, privind călătoria în Nigeria, care încheie noul periplu african”, se arată în carte.

Bucureștenii care nu și-au rezervat seara pentru teatru, cinematograf sau concert, sunt instalați în fața televizorului. Aveau de ales între filmul bulgar «Dulce și amar» și între o atrăgătoare transmisie cu opera «Norma», preluată de la Scala din Milano. Dar la ora 21:22:22, România începe să se zguduie serios!

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Din adâncul pământului se propagă cu forță, într-un galop de zimbri înfuriați, unde colosale de șoc. Cumplitul dans continuă cu mișcări dure pe verticală. Oamenii au impresia că, împreună cu casele lor, se află cocoțați pe spinarea unui animal uriaș care vrea să se ridice în picioare…Câteva fracțiuni de secundă, legănatul pare că încetează, dar reîncepe cu furie pe orizontală. Cerul e crăpat brusc, de parcă ar urma să se frângă în două. Se aud detunături îndepărtate… Ceea ce a urmat e greu de cuprins în cuvinte. Omul fusese pus față în față cu forțele primare dezlănțuite. Și trebuia să se regăsească, pentru a putea învinge”, este descrierea pe care o face Aristide Buhoiu, în carte.

„Întâi oamenii! Totul pentru a-i salva pe cei care mai trăiesc!”

Pe 5 martie, la ora 08:15, Nicolae Ceaușescu s-a întors de urgență în România, iar de la aeroportul Otopeni a plecat direct în centrul Bucureștiului.

Parcurgând pe jos bulevardele Magheru, Bălcescu, Republicii, Piața Universității, strada Academiei, Ceaușescu s-a oprit în punctele unde seismul a provocat grele pierderi umane și materiale: blocul de la cofetăria „Scala”, blocul de lângă hotelul „Lido”, clădirea care adăpostea pensiunea „Bulevard” sau blocul la parterul căruia se afla restaurantul „Dunărea”.
„Întâi oamenii! Totul pentru a-i salva pe cei care mai trăiesc!”, au fost cuvintele lui Ceaușescu. În cartea de aproape 300 de pagini, jurnaliștii în frunte cu Aristide Buhoiu au publicat zeci de mărturi ale celor care au avut de suferit în seara de 4 martie 1977.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Ultimele clipe ale lui Toma Caragiu

Jurnalistul Sorin Satmari relatează ultimele ore din viață ale marelui actor Toma Caragiu. „Pe la ora 8:30 din seară, «nea Tomiță» coborî din apartamentul său, de la etajul II. Până jos, în «catacombă», la «Continental», unde ceru băieților două sticle de apă minerală. Era de-al casei, iubit de toată lumea și patru chelneri se repeziră, deodată, spre magazie, să-i împlinească dorința.

Era o figură, nea Tomiță, cu claia sa de păr creț, cu centura lată, cu cataramă, sub burtă și cu ghetele lui de cow-boy. Avea un musafir – pe Andu Bocăneț, regizorul – o sticlă de «Johny Walker» neatinsă și, în față, o seară întreagă de discuții despre ale filmului. Urcă scările cu sticlele în brațe, fluierând ușor și în ușă îl întâmpină bucuros, dând din coadă, caraghiosul său cățel, la care toată lumea știa că ține extrem de mult. Sticla plină ochi cu lichidul gălbui stătea pe un colț al mesei din sufragerie”, povestește Satmari.

Relatarea continuă în carte: „Erau singuri, cu cățelul și cu sticla, în întregul apartament. Soneria de la intrare își făcu auzit clopoțelul și actorul se duse să vadă cine e. De partea cealaltă, zâmbitor, se afla unul din prietenii săi, pe nume Nicolae Susan, împreună cu o fată, o tânără frumoasă. Actorul mai scoase două pahare din vitrină și, cu un zâmbet în colțul gurii, apucă, în mână sticla, desfăcu cu atenție dopul, turnă în pahare. Lumina jucă deodată în pahare, instinctiv ridicară ochii spre tavan, unde lampa începuse un dans ciudat. Întreaga casă se zgudui. Cățelul scheuna jalnic la ușă. Brusc se făcu întuneric, dar apucară să ajungă pe scări, unde, cu un huruit sinistru întreaga masă a clădirii începu să se dezagrege. După aceea, pentru toți patru, nu mai fu nimic…”.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

„Mozaicul îmi juca tot mai nebunește sub tălpile ude”

Inginerul Dorin Murgescu, locatar al unui imobil situat în zona Pieței Unirii: „Eram în baie, abia terminasem dușul, când a început cutremurul. Am crezut că se va termina imediat, dar pe măsură ce secundele treceau, mozaicul îmi juca tot mai nebunește sub tălpile ude. La etajul șase, unde mă aflam, balansul era încă mai accentuat, casa pârâia din toate încheieturile. Așa ud, am aruncat doar paltonul pe mine, și am fugit jos. Am sărit îndată în mașină, și am pornit năuc spre Piața Chibrit, unde stau socrii mei și unde mă aștepta soția cu băiețelul”.

O seară la Teatru Național

Daniel Diaconescu, fost boxer al Rapidului, se afla împreună cu soția la Teatrul Național. Primul act al „Comediei de modă veche” se încheiase și lumea se plimba în foaier. Clinchetul uriașului candelabru de cristal s-a transformat în zbucium nebun al lămpilor, într-un incredibil tangaj al celor două tone de cristal.

Haine de blană, paltoane, toate au fost uitate la garderobă, publicul răbufnind în stradă, în acea unanimă și deopotrivă unică dorință de a vedea mai repede cerul liber deasupra capului. În fața ochilor apărând sinistrul spectacol al blocului „Dunărea”, dărâmat, al oamenilor care se târau printre ruine, al urletelor înălțate dintre dărâmături.

Asistentă medicală la operația soțului

Este trecut de miezul nopții. Spitalul Militar Central, iar Sorin Satmari relatează: „Nimeni nu are chef acum de un gazetar, dar nimeni nu are nici timp să-l alunge. Stau în câte un colț și consemnez în primul rând faptul că se operează la lumina lămpițelor cu gaz, a lumânărilor. Doru Trandafirescu din nefastul bloc OD-16 are coșul pieptului zdrobit, sângele țâșnește ca dintr-o arteziană. Aflu că asistentă la operație i-a fost medicului chiar soția pacientului, o femeie de o tărie neobișnuită. Doru Trandafirescu, unul din puținii supraviețuitori ai blocului OD-16…”.

„Calea Victoriei și Bulevardul își schimbau geografia, transformând totul într-o hartă tragică”

Alexandru Stark relatează o scenă teribilă: „Sub ochii mei, Calea Victoriei și Bulevardul își schimbau geografia, transformând totul într-o hartă tragică ce va mai purta încă mult timp cicatricele albe de moloz și cele joșii ale florilor pe care oamenii le aruncă pe locul fostelor locuri cu oameni. În dreapta se dărâma ceva, în stânga se și dărâmase ceva, în față continuau să cadă pături, covoare, pentru care s-a făcut coadă la «Cocorul», olițe de noapte, haine de blană, cutii de bomboane, pantofi vechi pe care nu te lasă inima să-i arunci, enciclopedii, garoafe de plastic cu codițele intacte. Și cădeau… Cădeau…”.

O asistentă insuflă propriul aer pe sonda de intubație ca să salveze un pacient de la asfixie

Relatare din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, din București. „Pornit cu o violență nestăvilită, cataclismul lasă imediat întregul oraș în beznă. La Urgență, se operează un ulcer perforat. Din lipsă de curent electric, nu mai funcționează nici aparatul de anestezie generală. Acum, cel de pe masa de operație nu mai are respirație. Pe loc, intervine asistenta medicală Culea Ioana și insuflă propriul său aer pe sonda de intubație, reușind să salveze astfel pacientul de la asfixie. Între timp, spitalele sunt văduvite de alte elemente absolut esențiale existenței lor: apă, telefon, iar mai târziu căldură”, scrie Angela Docancea, în carte.

Băiețel salvat după două zile

E duminică 6 martie, către prânz. Un mecanic, unul din oamenii ce de ore răscolesc molozul, pornește val-vârtej spre o frântură de beton. A observat lângă el o mișcare, o fărâmă de viață. Se așează în genunchi, și cu infinită grijă scoate dintre ruine un omuleț, un copil de câteva luni (aveam apoi să aflăm că băiețelul se numește Alexandru Mihai, și la data cutremurului număra 40 de zile). Un copil de nici două luni scapă nevătămat dintr-un asemenea șoc, rezistă apoi zeci de ore nemâncat, prins în chingile reci ale pietrei. Un copil este redat vieții, tatălui său, arhitectul Mircea Mihai.

Un geamăt sub ruinele de la blocul „Continental”

„Un militar unul din nenumărații eroi ce acționează în aceste zile, aude un geamăt sub ruinele blocului «Continental». La o comandă, cupele excavatoarelor încremenesc, se încetează orice altă activitate, pentru a fi percepute cu fidelitate sunetele de sub dărâmături; plăci de beton sunt date la o parte cu infinită grijă, pentru a se evita orice surpare. Un firicel de voce răzbate iar spre viață. În ochii militarilor ce robotesc în preajmă apar lacrimi, satisfacția de a-și vedea munca, orele de nesomn, împlinite. În câteva clipe ostașii scot la lumină o fetiță. E ghemuită, a rămas în poziția în care a stat 62 de ore. Din clipa sinistrului, și până la acest 11:30 din ziua de 7 martie. Nu poate suporta lumina, dar reușește să rostească: «Mă cheamă Gabriela…». Un bărbat din cei aflați în imediată apropiere izbucnește: «E fata mea, e fetița mea Gabriela!»”, relatează Sorin Satmari, unul dintre cei mai activi jurnaliști, în zilele de după cutremur.

Un geamăt dintre ruine

„La blocul din strada Galați 33. Aceeași imagine de coșmar a mormanelor de moloz, a lanternelor ce scormonesc printre ruine. Un șofer de taxi s-a oprit și luminează cu farurile mașinii sale operațiunea de salvare a oamenilor nerăpuși de prăbușire. Ostașii pipăie bucată cu bucată betonul sfărâmat, la anumite intervale cazmalele își opresc bătăile, pentru a permite detectarea eventualelor semnale de sub ruine. La un moment dat, un geamăt, apoi un strigăt. Se dă la o parte o placă de beton, și doi soldați scot afară un om. Îi aflăm numele. Este inginerul Cornel Popescu de la uzina «23 August»., povestește Sorin Satmari.

Spitalul de Urgență, luat cu asalt

O nouă relatare din interiorul spitalelor bucureștene: „Cu asalt e luat, Spitalul de Urgență. Aici, șuvoaie de ambulanțe, taxiuri, camioane, mașini particulare aduc pe cei oase rupte, carne sângerândă, trupuri strivite. Cei din apropiere își transportă accidentați în brațe. Nici măcar unii medici aflați la volan nu se pot apropia de clădire, cu atât mai puțin să se gândească la o parcare, deși în mașină aveau răniți luați de pe drum. Iată că abia acum înțeleg de ce la Paris medicii au un semn distinctiv pe parbriz, semn care-i autorizează să circule și să parcheze cu prioritate oriunde. În același timp însă, semnul îi obligă să dea un prim ajutor oricând sunt solicitați. Spitalul de Urgență asigură medicamente, pături, mobilier, sânge pentru internații săi. Spitalele-gazdă oferă deplină ospitalitate”, a scris Angela Docancea.

Foto: Arhivele Naționale

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro