În acest document, publicat de preşedinţia ucraineană, Zelenski menţionează următoarele regiuni ruse, care toate se învecinează cu Ucraina:

  • Krasnodar
  • Rostov
  • Belgorod
  • Briansk
  • Voronej
  • Kursk.

Moscova, acuzată că vrea să-i oprime pe ucrainenii din aceste regiuni

Decretul acuză Rusia că a comis şi comite în aceste regiuni „acţiuni menite să distrugă identitatea naţională şi să oprime ucrainenii, încălcându-le drepturile şi libertăţile”.

Documentul îndeamnă guvernul ucrainean să elaboreze „un plan de acţiune pentru a apăra identitatea naţională a ucrainenilor în Federaţia Rusă, inclusiv în regiunile îi care ei locuiesc istoric”.

Guvernul trebuie, de asemenea, conform textului decretului, să recenzeze „crimele comise împotriva ucrainenilor care locuiesc sau care au locuit acolo”, potrivit decretului, care denunţă rusificarea forţată, represiunea politică şi deportarea ucrainenilor.

Decretul lui Zelenski nu revendică aceste teritorii. Rusia a anexat 5 regiuni din Ucraina

Milioane de etnici ucraineni trăiesc pe teritoriul rus, consecinţă a dominaţiei ţariste şi sovietice, a frontierelor flexibile şi a deportărilor din perioada stalinistă.

După declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, Moscova este, de asemenea, acuzată de rusificare forţată a teritoriilor pe care le ocupă, de rescrierea istoriei şi de deportare de locuitori, în special copii.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Rusia este acuzată şi că îi oprimă pe locuitorii care refuză să accepte naţionalitatea rusă.

Decretul lui Zelenski nu revendică teritorii ruse.

Rusia, care a declanşat o invazie asupra ţării vecine în februarie 2022, revendică anexarea a cinci regiuni ucrainene: peninsula Crimeea în 2014, urmată în 2022 de regiunile Luhansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson.

Preşedintele rus Vladimir Putin a negat în nenumărate rânduri existenţa unei naţiuni ucrainene, declarând că ucrainenii aparţin lumii ruse şi că identitatea lor este o creaţie artificială.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (18)

ciobanudorin_2006   •   24.01.2024, 23:57

La 101 i.h Rusia nici nu exista hai sa ajungem acolo.Serios ? Triburi etc,etc.

Crisstyna13   •   24.01.2024, 09:54

E bine că are timp sa se plimbe

Gina.Lolobrigida   •   23.01.2024, 18:06

Nu s-au gandit rusii la asta cand au facut o RSS Ucraineana pe care mai tarziu Eltin a facut-o stat independent. Intre Rusia si Ucraina nu exista un tratat care sa stabileasca granita, asa cum a fost Ro obligata de UE sa semneze cu Ucraina. Multi vad, putini stiu, si f multi comenteaza.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI