Extinderea spațiului Schengen a fost una dintre prioritățile președinției cehe a Consiliului UE din iulie 2022, scrie Die Presse. Încă din luna mai, Comisia a solicitat Consiliului să „ia decizii privind participarea oficială a Croației, României și Bulgariei”. La momentul respectiv, Austria nu a formulat nicio obiecție, amintește ziarul.

Die Presse este unul dintre ziarele de referință ale Austriei, de orientare liberală. Articolul este semnat de două cercetătoare, Judith Kohlenberg și Daniela Pisoiu, ultima de origine română, angajată a Institutului Austriac pentru Politică Externă.  

„Veto-ul Austriei a fost comunicat abia cu puțin timp înainte de aprobarea oficială la nivel politic, mai întâi pentru toți, apoi doar pentru România și Bulgaria”, scriu autoarele. „În același timp, rapoartele repetate ale Comisiei au confirmat faptul că toate cele trei țări îndeplinesc cerințele pentru aderare, așa cum au stabilit și experții trimiși în misiuni la fața locului. Avizele Parlamentului European au fost, de asemenea, pozitive”, amintește ziarul. 

Ruta prioritară a migrației ilegale nu e prin Bulgaria și România

Cercetătoarele îl contrazic pe cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care susține că poate identifica „o rută a Balcanilor de Est” și declară că „sistemul Schengen este disfuncțional”. Acestea oferă drept contraargument cel mai recent raport Frontex, care arată că ruta Balcanilor de Vest este în continuare cea mai activă în ce privește migrația către UE. Printre refugiații care sosesc acum se numără mulți dintre cei care au primit deja azil în Grecia și care iau drumul țărilor din nordul Uniunii Europene. 

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Sunt împinși să facă acest lucru din cauza modificărilor aduse legislației grecești, care îi privează pe cei care au dreptul la azil atât de locuință, cât și de hrană, ceea ce duce la dificultăți existențiale pentru mulți dintre ei și este în contradicție clară cu Directiva UE privind imigrarea și oferirea de azil.

Die Presse:

Cei doi cercetători subliniază că Uniunea Europeană a acceptat până acum aceste încălcări ale drepturilor fundamentale, fără să le sancționeze. „Dacă se dorește evitarea migrării ilegale, adresa corectă nu este România și Bulgaria, ci o țară care face parte de mult timp din spațiul Schengen, și anume Grecia”, notează Die Presse. 

Nevoia de a citi corect statisticile 

Dar și cei care caută protecție și care au stat luni întregi în țările din Balcanii de Vest, în condiții rele, se îndreaptă acum spre Vest, scrie Die Presse. Publicația atrage atenția asupra faptului că statisticile pot fi înșelătoare. „Adesea, se încearcă trecerea frontierei de mai multe ori, ceea ce duce la un număr mare de rețineri, deoarece nu se contabilizează pentru fiecare persoană, ci pentru fiecare tentativă de trecere.”

Criticile la adresa Ungariei rămân absente

Cercetătoarele atrag atenția și asupra faptului că există în continuare posibilitatea de a intra fără viză în Serbia – de exemplu, pentru cetățenii indieni. Pare destul de îndoielnic că aceștia ar face un ocol considerabil prin Bulgaria pentru a intra în UE. Pentru mulți, probabil că traseul duce din Serbia direct în Ungaria și de aici direct în Austria.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Spre deosebire de Bulgaria și România, Ungaria nu a fost până acum criticată public de guvernul austriac, dimpotrivă.

Die Presse:

Guvernul de la Viena „preferă să prezinte problema refugiaților ca pe o «problemă Schengen», ceea ce nu face decât să submineze și mai mult structura europeană, demonstrând încă o dată că dovezile și drepturile legitime nu au nicio valoare în fața unor interese politice interne temporare”, arată cele două autoare.

Solidaritatea nu poate fi unilaterală, argumentează autoarele, dând exemplul modului în care România a gestionat diverse situații de criză: „De exemplu, atunci când a făcut față în mod excelent situației refugiaților de la granița cu Ucraina, cu aproape 2,8 milioane de intrări; atunci când trenuri speciale cu personalul medical de care era nevoie urgentă au fost trimise în Austria la începutul pandemiei de COVID-19; sau atunci când Bulgaria și România au lucrat pentru a consolida flancul estic împotriva amenințării rusești”.

Ideea europeană este trăită doar atunci când se poate aștepta solidaritate din partea tuturor membrilor Uniunii Europene, inclusiv din partea Austriei.

Die Presse:

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Iarion   •   06.12.2022, 11:50

Pentru ca a fost de acord cu raportul și nu a avut obiectii, Austria nu are dreptul moral de vreo. Dacă o va face, România sa solicite procedura de infringement pentru xenofobie împotriva Austriei. După aceea sa ceara anularea votului Austriei ca fiind emoțional, xenofob. Orice acuzație trebuie dovedita public. Idem pentru alte state care decid veto "Last minute".

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI