Pe contul său de socializare, Lora a transmis un mesaj categoric despre ce înseamnă succesul și cum ajunge acesta să atragă invidia celor din jur.
Artista a ținut să menționeze că mesajul respectiv nu este despre ea, ci este o modalitatea prin care artista vrea să-i încurajeze pe cei care se luptă cu mentațități greșite.
„Când ești la început de drum și scoți o piesă care ajunge hit, toată lumea te iubește și te felicită. Apoi, după al 2-lea, al 3-lea, al 4-lea hit… încet dar sigur, încep să le iasă colții. Ba că te-ai schimbat, ba că ți s-a urcat la cap…apar jigniri, apare batjocură. Pentru că succesul deranjează. Pentru că succesul încă este ceva ce mulți doar visează, dar în același timp se consolează cu gândul că succesul vine doar la cei aroganți, mincinoși, parșivi, falși…etc.
Se mângâie singuri pe cap și își spun: normal că nu am succes, eu sunt om bun, corect… aia e o c…ă, o proastă, o falsă, o operată…eu am principii. De aia nu am eu succes în viață. Din cauza celor ca ea. Și acum voi intra pe facebook, pe instagram, pe youtube și o voi înjura. O voi jigni. Pentru că ea e rea. Dacă era bună era ca mine, simplă și în banca ei, în rând cu lumea.
Partea bună e că sunt mai mulți cei cu minte. Partea mai puțin bună e că încă există în ADN-ul multora frustrarea, invidia, micimea. Ce nu înțeleg acești oameni e că ei se lovesc în viață de oameni fix ca ei și de aia nu reușesc ce își propun. Unii mai păcălesc oameni ca mine, dar nu pe termen lung. Timpul este cel mai bun judecător. Timpul e singurul care spune adevărul. Nu există om care să nu merite succesul și să reziste în timp. Așa a lăsat Dumnezeu”, a afirmat Lora în mesajul publicat pe internet.
„Atenție! Această postare nu este despre mine care „nu mai pot cu gura lumii” deci nu am nevoie de sfaturi sau consolări. Poate doar de completări din experiența de viață a celor care nu au renunțat la visurile lor. Aici împart din gândurile și mentalitatea mea cu scopul de a-i inspira pe cei care se lupta cu tot felul de percepții și mentalități greșite. E felul meu de a vă spune „Capu’ sus”, toți cei care au făcut ceva cu viața lor s-au lovit de ele”, a mai spus ea.
Lora, al cărei nume real este Laura Petrescu, este o cunoscută cântăreață din România, care de-a lungul anilor a scos numeroase melodii care au prins foarte bine la public. În plan personal, Lora a fost căsătorită cu comediantul Dan Badea, de care a divorțat în anul 2014. În prezent, Lora formează un cuplu cu Ionuț Ghenu.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!