Fiica Andreei Bănică a avut emoții mari la Evaluarea Națională. Vedeta nu e îngrijorată pentru notele Sofiei: „Eu încerc să fiu liniștită”

Comentează

Fiica Andreei Bănică a susținut săptămâna aceasta examenele pentru Evaluarea Națională, prima probă fiind la limba română, iar apoi la matematică. Într-un interviu pentru Fanatik, cântăreața a recunoscut că Sofia a avut mari emoții, însă ea a susținut-o.

Luni, Sofia a susținut examenul la limba și literatura română, iar miercuri - la matematică. Ieri, chiar de ziua de naștere a mamei sale, Sofia a intrat în examen, foarte emotivă. „Sofia a avut astăzi Evaluarea Națională la matematică. A fost exact ca la orice copil, cu emoții mari”, a explicat Andreea Bănică, care nu a fost îngrijorată și emoționată pentru fata ei și a lui Lucian Mitrea.

Andreea Bănică: „Eu încerc să fiu liniștită, să nu-i transmit emoțiile mele”

„Este o normalitate pentru toți copiii să aibă emoții și să meargă la examen. Este un examen important pentru ea, cel mai important de până acum. Eu încerc să fiu liniștită, să nu-i transmit emoțiile mele, că nu este cazul”, a spus Andreea Bănică.

Și a continuat: „Are Sofia destul emoții, dacă mai am și eu, nu am realizat nimic. Toate mamele sunt stresate, am văzut că au emoții mari. Nu se întâmplă nimic, copilul dă un examen cum a mai dat multe altele. Eu încerc să stau liniștită. Și mie mi s-a întâmplat să dau examen de ziua mea”.

Andreea Bănică a împlinit 45 de ani și 15 ani de căsătorie cu Lucian Mitrea

Ieri, pe 21 iunie, Andreea Bănică postat pe Facebook două fotografii cu ea și soțul, una recentă, iar alta de la cununia civilă de acum 15 ani. Artista a purtat la eveniment o rochie roz pe care și-o amintește și acum. „La mulți ani, iubite! ❤️ Facem 15 ani de căsnicie chiar azi de ziua mea, ideea ta să ne cununăm azi.

Între timp tu pierdut verighetă, mie mi-a rămas mică ? «da, noi ne potrivim, fiindcă ne iubim, da, da…!» Îmi aduc aminte rochia cyclamen și cămașa ta roz, dar și mașina sport cu care m-ai dus la Constanța după cununie fix la un concert cu viteza luminii! M-am fript la picior ? Ăștia suntem noi ??? La mulți ani nouă, mie! Viață lungă și iubire îmi doresc ???”, a scris Andreea Bănică.

Andreea Bănică și Lucian Mitrea sunt împreună de 30 de ani

Andreea Bănică și Lucian Mitrea formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc. Sunt împreună încă din liceu, iar relația lor se apropie de trei decenii. Aceștia s-au căsătorit în anul 2008.

Au familia pe care și-au dorit-o întotdeauna, iar căsnicia lor a rezistat, în pofida speculațiilor apărute de-a lungul timpului. Între ei e o diferență de vârstă de câteva luni.

Lucian Mitrea era în clasa a IX-a, iar Andreea Bănică tot în clasa a IX-a atunci când s-au îndrăgostit iremediabil. S-au cunoscut la Balul bobocilor, însă nu seara cu pricina a fost cea în care și-au început relația, pentru că Andreea dansase toată noaptea cu vărul lui Lucian. Mulți se întreabă care este secretul căsniciei lor, iar în cadrul unui interviu pentru Fanatik, Andreea Bănică a vorbit despre relația cu Lucian Mitrea.

„Am văzut că deja este o modă, gata, nu ne mai înţelegem astăzi, mâine ne despărţim. Nu e chiar aşa, trebuie să cântăreşti foarte bine lucrurile astea şi să pui practic pe foaie care sunt lucrurile cele mai importante, care sunt lucrurile bune şi care cele rele şi dacă lucrurile bune primează, nu are sens să faci un astfel de pas.

Doar că sunt oameni care nu acceptă să aibă nici certuri, să aibă nişte contraziceri, noi ne înţelegem din multe puncte de vedere, chiar dacă ne certăm acum, peste ceva timp ne împăcăm”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
23:22
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză