După o perioadă în care au lăsat impresia că merg pe drumuri separate, Iulia Albu și Mike au atras toate privirile când au apărut împreună la un eveniment exclusivist. Cei doi au pozat zâmbitori, afișând o apropiere care a ridicat numeroase semne de întrebare în rândul publicului. Cu toate acestea, vedeta nu a confirmat oficial că ar fi reluat relația cu partenerul său.

Apariția lor la eveniment

Prezența celor doi a fost una spectaculoasă și elegantă. Iulia Albu a ales o ținută statement, care i-a pus în evidență stilul sofisticat și nonconformist, în timp ce Mike a optat pentru un look rafinat, într-un sacou într-o nuanță caldă, completat de pantaloni deschiși la culoare și pantofi eleganți. Cei doi au părut relaxați și apropiați, iar gesturile lor au trădat o conexiune evidentă.

Au pozat împreună pentru fotografi și au schimbat zâmbete, însă au evitat declarațiile directe despre situația relației lor. Apariția lor a fost suficientă pentru a reaprinde speculațiile privind o posibilă împăcare.

La scurt timp după eveniment, Iulia Albu a publicat pe Facebook mai multe fotografii realizate în acea seară, alimentând și mai mult curiozitatea fanilor. Una dintre imagini i-a surprins într-o ipostază elegantă și teatrală: vedeta poartă o piesă vestimentară albă, voluminoasă, din blană, în timp ce Mike o susține într-o poziție dramatică, cu un aer ușor retro și sofisticat. „Dragă cititor”, a fost mesajul scurt al vedetei.

iulia albu si mike 5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Postările au fost însoțite de reacții din partea fanilor, mulți i-au complimentat pe cei doi. În schimb, până la acest moment, ei au preferat să păstreze discreția, lăsând loc interpretărilor și menținând suspansul privind o eventuală împăcare.

Iulia Albu și Mike au făcut terapie de cuplu

Iulia și Mike au făcut și terapie de cuplu, însă nu au reușit să rezolve mare lucru și au ajuns la despărțire în urmă cu mai bine de un an. Deși amândoi își doreau ca relația să meargă, în cele din urmă ajungeau la ceartă. „Am încercat să facem şi terapie de cuplu, am făcut doar câteva ore, pentru că nimeni nu vrea să fie martor la așa ceva. Păi, de ce nu încercați? Nu, dar pur și simplu era foarte interesant, pentru că încercam amândoi să depășim conflictul și sfârşeam prin a ne certa și până la urmă am decis să fim noi doi față în față și să ne spunem tot ce avem să ne spunem și ne-am spus”, a dezvăluit Iulia Albu.

Un lucru mai puțin știut este acela că Mike nu a reușit să ajungă la inima tatălui Iuliei Albu. „Părinții mei nu s-au uitat la America Express. Dar ştiu că le-au spus vecinii, îți imaginezi, adică ce crezi că se discuta despre altceva? Ăsta era subiectul zilei. Ei nu s-au uitat la emisiune, ei au înțeles foarte clar că punând niște oameni într-un context în care n-au mai fost niciodată, este inevitabil să se întâmple și lucruri neprevăzute.

Pe el nu-l plac nici acum, dar relația mea cu ei este alta. Pentru că tata este foarte protector și tot timpul nu i-a plăcut de nimeni, în general. Adică… Niciun bărbat nu e suficient de bun pentru mine. Niciunul.

Foarte multe întâlniri n-au fost, dar se cunosc, într-adevăr. Nu este atât de dificilă poziţia mea, majoritatea femeilor sunt în situaţia asta, majoritatea oamenilor, adică nu ştiu nici mulţi bărbaţi care să aibă soţii plăcute de soacră, sincer. E o anomalie și oricum, cum eu sunt foarte bună prietenă cu mama lui, trebuia măcar un conflict să fie și la noi în familie. Mama nu are o problemă cu el, n-a avut niciodată. Tata… el este mai strict așa”, a spus vedeta la Fresh by Unica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.