Actorul Ștefan Iancu nu-și sărbătorește ziua de naștere din cauza Crăciunului! “Nici majoratul nu mi l-am făcut”. E născut pe 26 decembrie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru Ștefan Iancu, interpretul lui Răzvan din serialul “Vlad”, Crăciunul nu e doar despre împodobitul bradului și cadouri pentru cei dragi, ci și... motivul pentru care și-a dorit să se fi născut în altă zi. Ștefan are 21 de ani și a venit pe lume pe 26 decembrie, prin urmare, n-a prea avut parte de petreceri aniversare nici în copilărie, nici în adolescență, pentru că prietenii pe care i-ar fi chemat erau cu familiile lor și nu aveau cum să-i onoreze invitația. Acum, nici nu mai vrea așa ceva...
- Ștefan, vine Crăciunul, vine și ziua ta... Cum era în copilărie, sufereai că nu te puteai sărbători, fiindcă era vacanță și prietenii tăi erau cu familiile lor?
- Când e ziua ta, toată atenția e pe tine. Nu și în cazul meu. În cazul meu, tot timpul era mai important Crăciunul. Nu e de condamnat, dar dorind totuși atenția oamenilor din jur, mă simțeam cumva neglijat, ha, ha. Nu era nimeni cu care să pot ieși prin oraș sau pe care să chem să ne jucăm. Mai mereu eram doar eu cu familia. În timp, m-am obișnuit. Cât despre sărbătoritul zilei de naștere... cred că am făcut asta de două ori. Nu mi-a plăcut niciodată. Nici majoratul nu mi l-am făcut. Am plecat singur la Roma când am făcut 18 ani.
- Anul ăsta cum procedezi, te sărbătorești în avans sau cu întârziere?
- Nu mă sărbătoresc mai deloc. Poate merg undeva cu un grup mai restrâns... Nu sunt chiar fanul zilei mele de naștere. Chiar mă supără faptul că înaintez în vârstă. Mă bucură însă momentele când oamenii apropiați mă sună sau își rup din timp ca să îmi ureze “La mulți ani”.
- Ai păstrat vreun cadou din copilărie?
- Colecția de cărți Harry Potter. Le-am primit pe toate o dată, când eram destul de mic. Țin și acum minte cât de tare mi le doream și m-au chemat ai mei într-o cameră, undeva acasă la bunica, și mi le-au dat. Cred că doar 4 sau 5 apăruseră până atunci.
- Primeai mai multe cadouri, dat fiind că erau, una după alta, trei sărbători - Crăciunul, ziua ta de naștere și cea de nume?
- Foarte rar. De regulă, era un cadou mai substanțial, ca să zic așa. De la un punct încolo, nici măcar nu am prea mai cerut cadouri. Preferam să îmi aleg eu ceva. Țin însă minte că au fost niște ani când am primit mai multe cadouri, dar parcă prea se întâmplau toate o dată. Trebuia să aștept tot anul pentru altele, ha, ha.
- Ți-ai întrebat vreodată părinții de ce te-au botezat Ștefan și nu au ales alt nume de sfânt, ca să-ți poți sărbători onomastica în altă perioadă a anului?
- He-he, s-ar putea să râdeți, dar eu mai am un nume. Chiar de sfânt. Valentin. Nu multă lume știe asta și ca atare nu primesc urări prea des. E un nume la care țin mult. Și Ștefan îmi place foarte tare. Ai mei mi-au zis că având în vedere că sunt născut pe 26 decembrie, ar fi fost cumva păcat să nu îmi pună numele Ștefan.
O poză cu el din copilărie, în decorul din “Vlad”!
- Ce amintiri de Crăciun ai?
- Eu am fost unul dintre copiii care au știut de la o vârstă fragedă că Moș Crăciun nu există. Nu știu exact când am aflat că, de fapt, nu e real, dar știu că eram destul de mic. Asta nu strica bucuria sărbătorilor, dar nu mai aveam acel orizont de așteptare pentru moșulețul îmbrăcat în roșu. Așa că, la un moment dat, la o petrecere la care am fost cu părinții și cu fratele meu, am făcut o mică boacănă. Era foarte multă lume. Mulți părinți, mulți copii. Să fi avut vreo 7 ani, poate? La un moment dat, a venit un tip îmbrăcat în Moș Crăciun și, după obicei, fiecare copil mergea la el, vorbea, zâmbea, făcea poză și își lua cadoul. Eu nu înțelegeam de ce se bucură așa tare copiii la acel tip costumat! Mai era și slăbuț... Moș Crăciun e gras! În fine. Când mi-a venit rândul, scepticismul meu era la cote uriașe. Așa că m-am dus lângă acel domn, mă uitam insistent la el, el a zâmbit, m-a întrebat ceva, dar eu nu l-am ascultat. Tot ce am putut să zic, după vreo 40 de secunde de holbat, a fost “nenea, ție câți bani ți-au dat ca să te costumezi în Moș Crăciun?”. Boom! Tata s-a dat mai în spate să râdă, mama se rușinase, restul lumii era în șoc. Am fost un copil... special. A, și o chestie amuzantă: în “Vlad”, la mine în cameră, există o poză cu mine și cu acel Moș Crăciun, exact înainte de momentul pe care l-am povestit!
- Care e cel mai frumos Crăciun de care-ți amintești?
- Unul dintre Crăciunurile petrecute cu ai mei, cu fratele meu și cu bunicile noastre. Tata pusese niște colinde și eu tot încercam să îmi fac loc la masă, să stau mai bine. Eram liniștit. Nu știu exact de când n-am mai fost așa liniștit.
- Ești unul dintre cei mai apreciați tineri actori din România, așadar, din punct de vedere profesional îți merge foarte bine. Simți totuși că îți lipsește ceva?
- Având în vedere situația în care mă aflu, aș fi puțin ipocrit să spun că îmi lipsește ceva. Sunt bine, mă simt bine, simt că fac lucruri bune și că muncesc pentru asta. Orice lucru despre care aș spune că îmi lipsește ar fi mai mult un moft.
Pot exista dorințe, bineînțeles. Dorința de a călători mai mult sau de a învăța să cânt... dar astea nu sunt niște lucruri fără de care nu aș putea trăi bine. Sunt fericit. Asta e esențial pentru mine.
