Pași de urmat ca să te angajezi

Procesul de angajare la un nou loc de muncă presupune parcurgerea câtorva etape esențiale. Trebuie să știi că găsirea unui loc de muncă poate fi un proces de durată, iar pentru a te menține motivat, este bine să-ți stabilești o serie de obiective realizabile. Poți să aplici la un anumit număr de locuri de muncă în fiecare zi, săptămână sau lună. Stabilirea și îndeplinirea unor astfel de obiective te va încuraja să rămâi concentrat și pozitiv în timpul căutării unui nou loc de muncă, potrivit Indeed.com.

Următorul pas constă în identificarea oportunităților profesionale, adică descoperirea posturilor care se potrivesc cu pregătirea și cu aspirațiile tale profesionale. Pentru asta poți consulta platforme specializate de recrutare, site-urile companiilor sau diverse anunțuri din mediul scris și online. După ce ai găsit un job potrivit pentru tine va trebui să redactezi și să trimiți un CV actualizat, însoțit de o scrisoare de intenție adaptată poziției vizate.

Asigură-te că urmezi exact cerințele din anunț și furnizezi toate informațiile necesare. Angajatorul va analiza datele primite și va face o triere preliminară a candidaților care se potrivesc cel mai bine cerințelor postului. Dacă vei trece de selecția inițială, va urma să fii invitat la un prim interviu de angajare, care poate fi susținut online sau fizic. Înainte de a participa la interviu, documentează-te despre companie, pregătește-te să vorbești despre experiența ta și exersează răspunsuri la întrebări frecvente.

Cine sunt cei doi viceprimari care se luptă pentru locul lăsat liber de Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Bijuterii și ceasuri de 30.000 de euro, multe firme și patru apartamente
Recomandări
Cine sunt cei doi viceprimari care se luptă pentru locul lăsat liber de Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Bijuterii și ceasuri de 30.000 de euro, multe firme și patru apartamente

Ce trebuie să mai știi despre procesul de angajare

În anumite situații, angajatorii pot solicita referințe de la locurile de muncă anterioare sau pot verifica autenticitatea experienței menționate în CV, pentru a se asigura că profilul tău profesional este real și solid. Dacă ai lăsat o impresie pozitivă, vei primi o ofertă oficială de angajare, care include informații despre remunerație, program de lucru, beneficii și alte condiții contractuale.

Citește atent fiecare detaliu și nu ezita să pui întrebări. Dacă și după ce accepți oferta, următorul pas va fi semnarea contractului individual de muncă, ce consfințește legal începerea colaborării. Pentru completarea formalităților legale de angajare va trebui să prezinți un set de documente, precum cazierul judiciar, actul de identitate, diplome de studii sau alte acte solicitate de angajator. Nu în ultimul rând, stabilește de comun acord cu noul tău angajator ziua în care vei începe activitatea. Citește fișa postului și informează-te despre sarcinile tale, astfel încât să fii pregătit din prima zi pentru noile taleresponsabilități.

Tipuri de contracte de muncă în România în 2025

Conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată și cu modificările și completările ulterioare, în România există mai multe tipuri de contracte de muncă, în funcție de nevoile angajatorului și de acordul părților implicate. Trebuie spus că, potrivit art. 35 din Codul Muncii, orice angajat are dreptul să lucreze pentru mai mulți angajatori, în baza unor contracte individuale de muncă, primind salariul corespunzător fiecăruia. Iată care sunt principalele forme de contracte de muncă:

O rețea de interlopi români ar fi comandat furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Un club interzis de motocicliști ar fi implicat
Recomandări
O rețea de interlopi români ar fi comandat furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Un club interzis de motocicliști ar fi implicat

Contract individual de muncă pe durată nedeterminată – este forma standard de angajare în România și este reglementat de art. 12, alin. (1) din Codul Muncii. Acesta presupune drepturile și obligațiile ambelor părți (angajator și angajat), care se stabilesc de comun acord prin negocierea prealabilă a contractului individual sau, acolo unde este cazul, prin contractul colectiv de muncă.

Contract individual de muncă pe durată determinată – acest tip de contract este conceput pentru colaborări cu termen limitat, iar în conținutul lui trebuie specificată clar perioada de valabilitate, care nu poate depăși 36 de luni. Acest contract este reglementat prin articolele 82 până la 84 din Legea nr. 53/2003. La fel ca în cazul contractelor pe termen nedeterminat, și în cazul celor pe o perioadă determinată este prevăzută o perioadă de probă, în funcție de specificul activității. De obicei, contractele de muncă pe durată determinată se încheie în situații precum înlocuirea temporară a unui angajat aflat în concediu sau care are contractul suspendat, pentru desfășurarea unor activități sezoniere, pentru a crește temporar capacitatea de producție a unei companii sau în alte situații prevăzute de legislația muncii în vigoare sau de decizii legale care permit astfel de forme de angajare pentru anumite categorii de persoane, relatează BestJobs.eu.

Avertisment: „Rezolvarea problemei deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor e o iluzie periculoasă”. Interviu cu economistul Andrei Mocearov
Recomandări
Avertisment: „Rezolvarea problemei deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor e o iluzie periculoasă”. Interviu cu economistul Andrei Mocearov

Contract individual de muncă cu timp parțial – acest tip de contract de muncă presupune efectuarea unui număr de ore de muncă mai mic decât norma întreagă, mai precis 4 ore zilnic. Contractele de muncă parțiale pot fi și de minimum două ore pe zi sau de minimum zece ore lucrate pe lună și pot fi încheiate, după caz, pe o perioadă determinată sau nedeterminată și doar în formă scrisă. Acest tip de contract este reglementat prin articolele 103-106 din Codul Muncii.

De asemenea, contractele individuale de muncă pot fi încheiate fie pentru activitate desfășurată de la domiciliu sau în regim de telemuncă, fie pentru prezența fizică a angajatului la sediul angajatorului, în funcție de specificul postului și de acordul dintre părți. O formă distinctă de contract individual de muncă este contractul de ucenicie, destinat persoanelor care doresc să obțină o calificare profesională direct la locul de muncă. Prin acest contract, angajatorul are dublă responsabilitate: acordarea unui salariu lunar și asigurarea formării profesionale a ucenicului, pe o durată determinată, stabilită în funcție de nivelul de calificare urmărit.

Ce acte sunt necesare pentru angajare în 2025

Atunci când urmează să te angajezi la un nou loc de muncă este necesar să parcurgi câțiva pași administrativi care includ pregătirea și depunerea mai multor documente, atât din partea candidatului, cât și a angajatorului.

Primul pas din partea angajatorului constă în redactarea contractului individual de muncă, document care reflectă înțelegerea convenită între cele două părți și care conține informații esențiale precum salariul, timpul de lucru, durata colaborării (determinată sau nedeterminată), drepturile și obligațiile fiecărei părți. În ceea ce te privește, va trebui să pui la dispoziție anumite acte justificative, cum ar fi decizia de încetare a raporturilor de muncă cu fostul angajator, care atestă în mod oficial încheierea vechii relații contractuale.

De asemenea, este obligatoriu să prezinți un act de identitate valabil, precum și diplomele de studii obținute, fie că vorbim despre Bacalaureat, licență, masterat sau doctorat, în funcție de nivelul cerut de postul pe care te angajezi. Departamentul de resurse umane va solicita și un CV, iar pentru anumite posturi, pot fi solicitate certificate care atestă competențe lingvistice, calificări profesionale suplimentare ori absolvirea unor cursuri de specializare.

Un alt act important este adeverința medicală eliberată de medicul de familie, care atestă că ești apt pentru activitatea profesională vizată. Ulterior, angajatorul va programa un control la medicina muncii, parte obligatorie a procesului de angajare. În plus, va trebui să aduci un extras bancar pentru contul în care dorești să fie virat salariul.

Acte suplimentare pentru angajare

Pe lângă aceste documente obligatorii, angajatorul poate solicita și anumite acte suplimentare. Astfel, pentru a verifica dacă angajatul are antecedente penale, unele companii pot solicita suplimentar cazierul judiciar, care poate fi obținut inclusiv online, în format digital. În unele cazuri, angajatorul îți poate cere copii după actele de identitate ale persoanelor aflate în întreținere, cum ar fi certificat de naștere, certificat de căsătorie, carte/buletin de identitate, etc.

În același timp, așa cum precizează specialiștii de la eJobs.ro, poate fi necesară și completarea formularului 230 prin care îți exprimi opțiunea de a redirecționa 2% din impozitul pe venit către o organizație nonprofit.

Unii angajatori pot cere scrisori de recomandare de la foștii angajatori, iar în funcție de specificul locului de muncă, unii cer dovada unui permis de conducere sau alte licențe profesionale. În plus, în unele locuri de muncă se solicită și recomandarea de repartizare din partea AJOFM (dacă este cazul). Înainte de începerea efectivă a colaborării, este recomandat ca atât viitorul angajat, cât și angajatorul să discute clar lista documentelor necesare, pentru a evita întârzierile sau neînțelegerile.

Ce acte semnezi la angajare

Codul Muncii stabilește și o serie de obligații la angajare. În primul rând, angajatorul trebuie să-l informeze pe salariat, înainte de semnarea contractului, în legătură cu toate clauzele contractuale. Pentru a putea începe activitatea, trebuie încheiat contractul de muncă în formă scrisă, iar apoi semnat de ambele părți.

Documentul se va semna în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. În contractul de muncă sunt stipulate toate informațiile esențiale legate de relația contractuală dintre angajat și angajator, precum și toate detaliile esențiale precum numărul zilelor de concediu de odihnă, nivelul salariului, durata preavizului și alte clauze relevante care definesc colaborarea dintre părți.

Se vor mai semna fișa postului, în care sunt precizate cu claritate funcția, atribuțiile și responsabilitățile angajatului, precum și ROI-ul (Regulamentul de Ordine Interioară al companiei), care conține toate regulile de la noul loc de muncă, inclusiv ierarhii și fluxul de muncă.

Totodată, se va semna o declarație pe proprie răspundere privind alte locuri de muncă (pentru evitarea cumulului de norme), un formular GDPR privind prelucrarea datelor personale, precum și alte documente precum acte adiționale, anexe la contract, dacă sunt clauze speciale (confidențialitate, mobilitate, neconcurență, etc.). Contractul de muncă trebuie înregistrat de către angajator în Revisal (Registrul general de evidență a salariaților).

Foto: Shutterstock.com

Vezi și: De ce să nu treci data de naștere în CV

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Ultima oră! Detalii cumplite despre mama care a căzut cu copilul de la etaj, în București
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Detalii cumplite despre mama care a căzut cu copilul de la etaj, în București
Discuții aprinse despre românii din diaspora care-și taie buletinele: „Ce căutați în Europa aia pe care o huliți? Mergeți în Rusia!”
Adevarul.ro
Discuții aprinse despre românii din diaspora care-și taie buletinele: „Ce căutați în Europa aia pe care o huliți? Mergeți în Rusia!”
Ramona Păun, apariție de excepție la Festivalul de Film de la Cannes. Prezentatoarea PRO TV a purtat o rochie rafinată pe covorul roșu. Foto
Elle.ro
Ramona Păun, apariție de excepție la Festivalul de Film de la Cannes. Prezentatoarea PRO TV a purtat o rochie rafinată pe covorul roșu. Foto
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Ultimele cuvinte ale mamei care şi-a aruncat fiica pe fereastră, înainte de a-şi pierde cunoştinţa. Filmul tragediei din Sectorul 2
Observatornews.ro
Ultimele cuvinte ale mamei care şi-a aruncat fiica pe fereastră, înainte de a-şi pierde cunoştinţa. Filmul tragediei din Sectorul 2
Horoscop 22 mai 2025. Berbecii simt și știu și ei că se apropie o perioadă crucială în existența lor, în care va trebui să se țină de promisiunile făcute
HOROSCOP
Horoscop 22 mai 2025. Berbecii simt și știu și ei că se apropie o perioadă crucială în existența lor, în care va trebui să se țină de promisiunile făcute

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI