Citește Horoscop săptămânal Leu. Previziuni pentru perioada 10 – 16 ianuarie 2026, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Leu.

Horoscop săptămânal Leu – 10 – 16 ianuarie 2026

Între 10 și 11 ianuarie la prânz, Leii nu vor dori să se implice în discuțiile care nu-i privesc personal ori care le displac prin subiectul abordat sau contextul în care vor fi inițiate. Deplasări prudente (sau așa ar trebui să fie). Nevoie de respiro în relațiile interumane comune, banale, care îi solicită și le mănâncă energia nativilor.

Între 11 ianuarie, după ora 12:56′, și începutul zilei de 14 ianuarie, o undă de animozitate, o stare de nemulțumire vădită, dar nerostită cu voce tare în relațiile celor născuți în zodia Leului, cu unii membri din familia din care provin. Între 14 ianuarie, după ora 1:34′, și 16 ianuarie după prânz, Leii vor fi dificili pentru cei de care sunt legați prin atașamente puternice, prin sentimente ori îndatoriri părintești.

Nativii se vor arăta nemulțumiți de ei la tot pasul, vor formula critici și observații în numele educației sau al reglementării derapajelor celor dragi, doar că, la rândul lor, vor exagera și-i vor nemulțumi pe cei cărora li se adresează. În relația părinților cu copiii, linia de demarcație între o critică aspră și lipsa de măsură sau de justificare va fi foarte subțire și ușor de încălcat.

Din 16 ianuarie, după ora 13:47′, axa celor două case ale sănătății va fi pusă la încercare de cele cinci planete care vor tranzita casa a VI-a a sănătății curente, unde va sensibiliza sistemul osos, fiziologia pielii (reacții dermice – alergii, urticarii, erupții, recidiva unor afecțiuni mai vechi ale pielii, vindecări complicate).

Contextul astral mai indică și reacții atipice, simptome greu de diagnosticat, manifestări a căror amploare sau particularitate le face greu de abordat printr-o anume terapie sau medicație. Risc de accidente soldate cu traumatisme osoase. Atenție la evenimentele care se pot petrece la locul de muncă ce presupun schimbarea unor raporturi de autoritate, de responsabilitate ori de salarizare.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.