Nunta mea de vis a ajuns un coșmar

Încă din copilărie visam la ziua în care aveam să devin mireasă, la rochia albă de prințesă, la nunta mea de vis. Numai că imaginea idilică pe care am construit-o în mintea mea a fost spulberată de piedicile realității.

Nu știam cu cine mă voi căsători, nici la ce vârstă. Nu știam unde va avea loc nunta mea, dar mi-o imaginam în fiecare zi. Priveam fotografiile mamei de la nuntă și ascultam poveștile ei frumoase. Părinții mei au fost un cuplu-model. S-au căsătorit la numai 20 de ani și au muncit împreună. Au dezvoltat o afacere, au construit două case și ne-au crescut pe noi, cei trei copii ai lor.

Mi-aș fi dorit să le urmez exemplul, dar când am împlinit 20 de ani mă aflam pe băncile facultății și îmi plănuiam cariera. Sigur, îmi visam nunta, dar eram conștientă că vremurile s-au schimbat și tinerii au alte priorități. Mi-aș fi dorit să cunosc un băiat care să mă ia de soție și să învățăm împreună, să construim împreună o afacere, o familie, asemenea părinților mei. Numai că băieții nu-și asumă responsabilitatea unei familii la vârste atât de fragede, cum a făcut tatăl meu cu 30 de ani în urmă.

— Nu vârsta la care te căsătorești e importantă, ci omul de lângă tine! îmi spunea mama încurajator. Contează să vă înțelegeți și să vă iubiți.

Recomandări

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

La 25 de ani, am cunoscut un tânăr, pe Răzvan. Am început să ieșim împreună, ne-am plăcut tot mai mult și, după un an, m-a cerut de nevastă. Am fost în culmea fericirii.

Răzvan era un băiat sărac. Locuia cu mama și sora lui într-un apartament cu două camere. Lucra ca instalator. Eu terminasem Facultatea de Agronomie și îmi doream să mă mut într-o căsuță, la țară, și să mă ocup de agricultură. Familia mea era îndeajuns de înstărită ca să ne poată ajuta. Nu mă interesa condiția lui materială.

Când l-am adus prima dată acasă pe Răzvan, tata s-a împotrivit.

— Dorina, băiatul ăsta nu e de tine! Nu vei face casă bună cu el.

— De unde știi, tată? Dacă este sărac înseamnă că nu este un soț bun?

— Dorina, știi foarte bine că eu și mama ta am început de jos. Numărul zerourilor din cont nu m-a interesat niciodată. Dar văd la Răzvan ceva care nu îmi place. Pe el nu îl interesezi tu, ci banii tăi!

— Tată, te înșeli amarnic. Răzvan mă iubește. La anul ne vom căsători, cu sau fără voia ta!

— Să fie cum vrei tu, draga tatei.

Deși nu era de acord cu el, tata m-a susținut. A fost lângă mine ca părinte și ca sfătuitor. Mi-a plătit toate cheltuielile de nuntă. Timp de un an am pregătit marele eveniment. Urma să avem peste 250 de invitați și doream ca totul să meargă strună.

Recomandări

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Am continuat să visez cu ochii deschiși la minunata nuntă pe care, în sfârșit, ajunsesem să o planific. Am cumpărat de la o casă de modă rochia, costumul lui Răzvan, cămașa, papionul. Am comandat verighetele, care aveau inscripționate pe spate numele noastre și data căsătoriei. Am rezervat biserica în centrul orașului, restaurantul, de asemenea. Am comandat multe flori pentru decor, atât pentru împodobirea bisericii, cât și a restaurantu-lui. Am cumpărat cele mai bune băuturi și am stabilit un meniu special pentru invitații noștri. Răzvan nu făcea rabat de la nimic. Nu i-am reproșat niciodată că toate cheltuielile erau plătite din banii alor mei.

Ba chiar, în naivitatea mea, mă bucuram de gusturile sale alese.

A venit ziua mult așteptată. Dimineața, m-am dus la coafor. La prânz, rudele și prietenii apropiați au sosit în casa părinților mei. Apoi, au venit Răzvan și nașii să ne ia și am plecat toți către biserică. După slujba religioasă, am avut o ședință foto în grădina botanică. La restaurant, am fost întâmpinați cu porumbei albi, pișcoturi și șampanie.

Petrecerea a început bine, cu o singură excepție: rudele lui Răzvan erau gălăgioase, necizelate și ieșeau în evidență într-un mod nepotrivit. începuse să mă deranjeze atitudinea lor. Părinții lui se purtau ca la circ, dansau pe un ritm care nu avea legătură cu muzica. După câteva pahare, Răzvan s-a amețit și a început să solicite formației melodii pe care am stabilit că nu le vom accepta la petrecere. Apoi s-a dezbrăcat și a început să o pipăie pe una din domnișoarele de onoare, care i-a dat o palmă, indignată.

Recomandări

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

Tata m-a luat deoparte și mi-a spus:

— Uită-te bine la el, Dorina! Răzvan începe să-și dea arama pe față. Abia s-a văzut cu certificatul de căsătorie în mână și a uitat de promisiuni.

Mă dureau cuvintele tatei, dar și eu începusem să mă îndoiesc de iubirea lui. și începusem să mă îndoiesc de dorința mea de a mă mărita cu el.

A venit și momentul să fiu furată. Un amic, Dragoș, împreună cu câteva prietene m-au luat de mână și am fugit pe ușa din spate a restaurantului. în momentul în care m-am văzut în stradă, am început să plâng în hohote. Dragoș m-a îmbrățișat și mi-a spus:

— Dorina, îmi pare rău dacă te-am făcut să plângi. Nu am știut că nu vrei să fii furată!

— Dragoș, îmi doresc să nu mă mai întorc acolo! i-am spus disperată.

— Ce prostii spui?

— Nu vreau să mă mai întorc la nuntă! Ăsta nu este omul cu care am vrut să mă căsătoresc!

— Hai, dragostea mea! Ești sub influența emoțiilor. Uite, mergem să bem ceva, în liniște și să vorbim, apoi ne întoarcem la nuntă.

Ne-am urcat în mașina lui Dragoș și am pornit în viteză. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că am văzut o curbă. M-am trezit la spital, cu ambii părinți lângă mine.

— Ce se întâmplă? Unde sunt?

— Stai liniștită, scumpo! a zis mama. Nu te mișca!

M-am dezmeticit încet. Am aflat că avusesem un accident. Un cauciuc de la mașina lui Dragoș a explodat în acea curbă și ne-am răsturnat. Ema și Melania, prietenele mele, se aflau în același spital cu mine. Dragoș era mai grav, în alt spital, la terapie intensivă. Iar Crina, buna mea pri-etenă, nu mai era! Am început să urlu la auzul veștii. Mă simțeam vinovată pentru pierderea ei. Dacă nu ar fi fost nunta mea, dacă nu aș fi vrut să fug de acolo, poate nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

Tata m-a liniștit și mi-a spus că oricum fusesem furată, nu eu am provocat accidentul.

— și Răzvan, unde e? am întrebat. Mama și tata s-au uitat unul la altul și au oftat. Nu mi-au spus nimic atunci. Am aflat mai târziu că, imediat cum a aflat vestea accidentului, a dorit să anuleze căsătoria. A strigat că el nu era dispus să își sacrifice tinerețea ca să mă îngrijească dacă aveam să ajung infirmă. Tata, folosindu-se de cunoștințele sale, a avut grijă să anuleze acel act. Practic, eram liberă, așa cum îmi dorisem când am fugit de la nuntă. Am început să plâng.

— Iartă-mă, tată! Ai avut dreptate în legătură cu Răzvan. Dacă nu aș fi fost atât de oarbă, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat!

Tata m-a îmbrățișat și m-a lăsat să mă descarc. Nu mi-a reproșat nimic, niciodată. După două săptămâni am fost externată. M-am oprit direct la spitalul unde se afla Dragoș. Ieșise din comă de două zile și întreba de mine. Când m-a văzut, s-a bucurat enorm.

— Dragoș, iartă-mă pentru ce ți-am făcut!

— Dar ce vină ai tu, Dorina? Eu sunt singurul vinovat! Am accelerat în curbă.

— Nu e vina ta că a explodat cauciucul! Dragoș, înainte de accident… mi-ai spus dragostea mea? Nu îmi amintesc totul, numaifragmente…

— Am spus dragostea mea, pentru că asta ești, Dorina! Am crezut că știai că te iubesc ca un nebun de atâția ani! Am aștep-tat să termini facultatea, m-am visat lângă tine. Dar nu am apucat să te invit undeva pentru că mi-ai și dat vestea căsătoriei tale!

Îl priveam pe Dragoș conectat la toate aparatele acelea și mă întrebam cât de oarbă am putut să fiu. A fost nevoie de o nuntă falsă, de un accident, a fost nevoie să-mi pierd prietena ca să-l văd pe cel care mă iubea cu adevărat.

— Dragoș, iartă-mă! Am greșit mult. Nu cu Răzvan mi-am dorit să mă căsătoresc. Mă visam mireasă, îmi doream atât de mult să port rochia aceea albă, că aproape nu a contat cu cine am făcut acest pas.

— Eu nu am pentru ce să te iert. Cred că tu ai nevoie să te ierți, Dorina. Ai făcut ce ai crezut de cuviință în acel moment. Uneori, așa e în viață. Până nu ne lovim cu capul de sus, nu ne dezmeticim!

Dragoș a mai rămas o lună în spital. Am fost tot timpul alături de el. Abia atunci am început să înțeleg rolul partenerilor într-un cuplu și cum se sprijină unul pe altul. Iubirea care s-a legat între noi a fost una sinceră, reală. Acum avem o familie așa cum am visat. Ne-am cununat civil și la biserică, dar petrecerea de nuntă a constat numai într-o masă în familie și o coroană de flori la mormântul prietenei noastre. Nu vom uita niciodată acea nuntă care ne-a schimbat cursul vieții și ne-a adus împreună.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News