Cărțile românești ale anului 2020 (I). Ce-am citit bun și cred că nu trebuie să ratați din acest an - proză, non-ficțiune și cartea anului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un an în care pandemia a afectat din plin și piața cărții, prezența cititorilor în librării, scriitorul Vasile Ernu prezintă o selecție a celor mai importante apariții editoriale publicate, în viziunea sa, în limba română sau despre România. Astăzi, un prim episod, unul dedicat cărților de proză și non-ficțiune.
Am trecut peste un an dificil. În această pandemie, mulți dintre noi am redescoperit cărțile, chiar dacă serialele ne-au acaparat mult timp. Ca om care sunt legat mult de carte și industria cărții, o să încerc să fac un mic parcurs a ceea ce s-a întâmplat în această industrie. Mă voi opri strict la cărțile de limbă română sau cele despre România, nu la traduceri.
La proză avem o dominație prea vizibilă a Editurii Polirom. De ce se întâmplă acest lucru? Fie au editori foarte buni, fie prestigiul mare al editurii atrage literatura bună, care nu e așa multă. Cert este că Humanitas, care a încercat de cel puțin trei ori să reintre în cărți cu o colecție de autori români, încă nu a reușit. Dar să sperăm. Nemira a pornit recent o colecție de autori români - sperăm să continue.
Aș aminti cam ce mi se pare mai important că a apărut în acest an în proză.
Bogdan Coșa - „Cât de aproape sunt ploile reci”, Editura Trei. Este cel mai bun roman al tânărului scriitor din Brașov. Unul dintre cele mai bune romane ale anului. E o carte în care te simți tare bine, dar nu neapărat confortabil. E starea aceea în care trebuie să te țină un roman bun.
Dan Sociu - „Pluto în Scorpion”, Editura Polirom. Sociu face ce știe mai bine - te poartă prin toate lucrurile neimportante și mărunte, dar de data asta ca un „iluminat”. Sociu e „iluminat” încă din cartea de poezie Uau - el știe să-ți arate lucrurile mici ale lumii pentru a le pricepe pe cele mari. Ca un mare poet ce e.
Ștefan Manasia - „Cronovizorul”, Editura Polirom. Un alt poet care se apucă de proză. Și o face foarte bine. E chiar mai puțin poetic decât mă așteptam în acest volum. Îmi plac prozatorii poetici, dar mai ales melancolici.
Mihail Vakulovski - „Tata mă citește și după moarte”, Editura Humanitas. Mihail Vakulovski poate scrie despre tatăl lui cel puțin zece cărți. Dacă mai povestește și contextul, mai iese de încă zece. Important e că toate te țin, te prind. URSS te lasă cu multe sechele și ai ce povesti toată viața.
Simona Goșu - „Fragil”, Editura Polirom. Un debut frumos, surprinzător, care promite destul de multe. Se citește pe nerăsuflate.
Ema Stere - „Copiii lui Marcel”, Editura Polirom. Un alt debut foarte reușit, al unei jurnaliste de bună calitate. Ema Stere e câștigătoarea concursului anual de debut al Editurii Polirom și a fost recompensată cu Premiul Sofia Nădejde - debut.
Simona Sora - „Complezență. Înălțarea la ortopedie”, respectiv: „Complezență. Musafir pe viață”, Editura Polirom. După o pauză ceva mai lungă, Simona Sora vine cu un roman excelent. Cele două părți ale romanului, cele „două ipoteze de viață”, te plimbă între trecut și prezent, prezent și trecut nepermis de periculos. Cum e mai bine.
Felix Aftene, Lucian Dan Teodorovici - „Mustața lui Dalí și alte culori - pictoroman”, Editura Polirom. Un pictor și un scriitor fac un pictoroman neașteptat. Nu prea amestec genurile de felul meu, dar acest experiment este reușit. Nu e puțin lucru.
Octavian Soviany - „Îmbarcarea către Cythera”, seria Lelian, cartea a II-a, Editura Hyperliteratura. Soviany își continuă seria le fel de bine cum a început. Cine-i ține pasul e răsplătit cu o carte bună.
Nu am apucat să citesc încă Nichita Danilov - „Omul din eprubetă” (Polirom), Liviu Ornea - „Viitorul anterior” (Nemira), Dora Pavel - „Bastian” (Polirom), Dragoș Ghițulete - „Despre iubire și (alte) ispite” (Polirom), Bogdan Răileanu - „Să nu lași moartea să te găsească” (Polirom), Tudor Runcanu - „Cuibul bufniței” (Litera).
Non-ficțiune și cartea anului
Cartea anului după mine este cartea semnată de Călin Cotoi - „Inventarea socialului în România, 1848-1914. Rețele și laboratoare ale cunoașterii”.
E scrisă direct în engleză, dar e despre noi. Asta este și tendința centrală în științele socio-umane: majoritatea tinerilor trec și scriu direct în engleză. Asta din cauza presiunii imense a industriei cercetării și a felului cum e organizată lumea universitară și academică.
E o situație mai complexă, pentru că agenda cercetării în aceste domenii este impulsionată de câteva centre importante și câteva direcții, dar și de fonduri și granturi spre care cercetătorii se pliază. Mai există presiunea imensă a publicării pentru punctaje în revistele de afară. Nu spun că asta e rău în sine, doar că asta impune anumite direcții și dominația unei singure limbi, iar în limbile mici vor dispărea limbajele de specialitate din anumite domenii de cercetare. Dar e o tendință globală.
Păcat că noi nu ne definim și propriile domenii de cercetare și nu prea acordăm bani pentru asta: adică cercetarea la noi e într-o criză profundă.
Revenind la cartea lui Călin Cotoi, da, cred că e cartea anului prin semnificația și importanța a ceea ce-și propune să cerceteze și mai ales cum o face: Călin Cotoi aduce la viață o serie de anarhiști „obscuri”, medici, igieniști și reformatori de la granițele Europei și Rusiei.
Cartea urmărește indivizi, texte, proiecte, dezbateri, bacterii și boli care călătoresc, se ciocnesc, intră în dialog, scriu și vorbesc unii despre alții în locuri și pe teme surprinzătoare. Toți aceștia au traversat zonele (și timpurile) de graniță dintre imperii și state naționale în formare, găsind deseori scurtături sau drumuri ocolite și reapărând în părți diferite și neașteptate ale spațiului geografic, social și politic.
Folosind materiale și surse provenind din scrisori, jurnale, reviste, tratate medicale și dezbateri politice, autorul deschide o discuție despre problematica teoretică și istorică mai largă implicată în crearea locală a socialului, a istoricității și reprezentabilității lui.
Non-ficțiune
Emanuel Modoc - „Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est”, Editura MNLR. Un tânăr cercetător vine cu o lucrare foarte diferită despre un fenomen cultural important: avangardele. O cercetare proaspătă și curajoasă: un cercetător tânăr care promite.
Marius Turda - „Războiul sfânt” al rasei: eugenia și protecția națiunii în Ungaria. 1900-1919, Editura Școala Ardeleană. Profesorul Marius Turda, de la Oxford Brookes University, este unul dintre cei mai avizați specialiști în istoria eugeniei și a rasismului. De data asta vine cu un volum necesar și util, care ne face să privim mai atent nu doar trecutul, ci și prezentul. Pe aici am mai fost, ne spune profesorul de la Oxford.
Manuela Boatcă - „Laboratoare ale modernității. Europa de Est și America Latină în (co)relație”, Editura Idea. Manuela Boatcă este profesoară de sociologie și directoare a Programului de Masterat în Studii Globale al Universității Albert-Ludwig, Freiburg, Germania, și una dintre specialistele de top în colonialism, postcolonialism. Una dintre cele mai inteligente cărți citite anul acesta și cu siguranță inovativă prin felul în care vede și compară Europa de Est cu America Latină. O gură proaspătă de reflecție.
Michael Shafir - „România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială”, Editura Meteor Press. Michael Shafir este unul dintre specialiștii noștri de top în ale comunismului. A scris o carte foarte importantă, care apăruse în engleză prin 1985. E o carte clasică, de referință și mă bucur că, în sfârșit, o avem și în română.
„Enciclopedia imaginariilor din România I-V”, Editura Polirom. O lucrare colectivă imensă, fiecare volum având câte un domeniu: Imaginar literar (I), Patrimoniu și imaginar lingvistic (II), Imaginar istoric (III), Imaginar religios (IV), Imaginar și patrimoniu artistic (V).
Arthur Suciu - „Pierdut între medii”, Editura Pro Universitaria. Arthur Suciu este unul dintre cei mai subtili și fini cunoscători ai zonei de strategie politică, comunicare și media de la noi. Puțin prea inteligent și bun și cred că nu e apreciat la justa lui valoare. În România, cei mai inteligenți și bine pregătiți oameni sunt și cei mai puțin vizibili. În față avem prea mulți zgomotoși și incompetenți. Arthur Suciu ar trebui citit dimineața, în loc de cafea. Ajută să-ți limpezești mintea.
Ciprian Mihali - „Dicționar subiectiv de cultură civică”, Editura Humanitas. Surprinzător, profesorul meu de filosofie vine cu volum dedicat culturii civice - simte nevoia de puțină ordine în concepte la reîntoarcerea în țară după ani de „pribegie” pe afară. Îi zicem bun venit și așteptăm noi cărți.
Alexandru Mamina - „Cenaclul Flacăra”, Editura Cetatea de Scaun. Istoricul Mamina vine și analizează foarte bine unul dintre cele mai importante fenomene culturale de masă din epoca comunismului târziu. O radiografie necesară și demnă de toată atenția.
„Vocabularul european al filosofiilor” - Volum coordonat de Barbara Cassin, Editura Polirom. Chiar dacă nu e un produs local, are o importanță majoră și pentru noi, fiind o lucrare care cuprinde ansamblul culturii filosofice europene. Traducerea și adăugirile la ediția în limba română sunt coordonate de Anca Vasiliu și Alexander Baumgarten. O muncă excelentă.
Bogdan Ghiu - „Pandemiocrația. Kairos și vidul împărtășit (Contracriza 2)”, Editura Tact. Bogdan Ghiu nu are nevoie de nicio recomandare - el trebuie citit precum gimnastica de întreținere. Ai mereu mintea în formă. Acum „pauza de gândire” devine la Ghiu un moment accelerat de reflecție a crizei și a felului nostru de a fi în criză.
„Noile subiectivități ale capitalismului global. Spiritualitate, dezvoltare personală și transformări neoliberale în România”, Coordonatori Sorin Gog/Anca Simionca, Editura Tact. O lucrare colectivă care aduce o perspectivă nouă asupra țării în care trăim. O perspectivă chiar utilă și necesară.
Gabriel Liiceanu – „Isus al meu”, Editura Humanitas. Nu sunt un fan, dar urmăresc și „zona adversă” cu respect și curiozitate. Nu strică. Mai ales că la Scripturi chiar mă pricep - am crescut la picioarele rabinilor creștinați și ale ateilor dezlănțuiți: cunosc foarte bine teologia biblică. Este o carte curioasă, dar de departe nu cum crede domnia lui că ar fi „cartea anului”. Domnul Liiceanu ar trebui să mai diversifice lecturile. Însă domnul Liiceanu nu este lipsit de talent, ci doar de măsură, se pare.
Claude Karnoouh - „Tribulațiile unui călător străin în România (1971 - 2017)”, Editura Sedcom Libris. Unul dintre antropologii francezi care cunosc bine țara noastră pentru că o cercetează de mulți ani, România văzută de un „ochi străin”, care o iubește chiar și când o critică.
Mirel Bănică - „Prin România. Carnete de drum”, Editura Polirom. De data aceasta avem o Românie văzută nu de un „străin”, ci de un „localnic”, și el antropolog. O Românie puțin altfel - poate puțin grăbită cartea.
„Queer - Gândire critică, conștiință politică și practici culturale din România”, coordonatori Valentina Iancu și Ovidiu Anemțoaicei, Editura Hecate. Un volum colectiv bun și consistent: „Fără a fi exhaustivă, antologia de față, structurată pe trei direcții (gândire queer, intersecționalitate și practică queer, precum și artă și practică queer), oferă publicului larg o imagine panoramică a unora dintre cele mai relevante și definitorii expresii și articulări teoretice, practice și culturale queer din spațiul românesc actual”.
Mircea Platon - „Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc”, Editura Ideea Europeană. O carte care ne dezvăluie poziția decentă a unui conservator anti-neoliberal bine școlit și cu un atent argument. Poți să nu fii de acord cu el, dar trebuie să-l citești.
