Ce să înțelegem din disputa dintre domnii Liiceanu și Dinescu? Vorbesc despre ei, nu despre lume și actualitate

Cei mai tineri, sub 40 de ani, aproape că nu înțeleg despre ce discută oamenii aceștia: referințele lor sună a ceva din „lumea de dincolo”. Celor tineri le este mai ușor să înțeleagă Egiptul antic – au referințe pe Discovery – decât să înțeleagă despre ce vorbesc cei doi reprezentanți de top ai „vechii elite”. Referințele și temele lor nu au nimic cu actualitatea.

Prima observație sare în ochi: cei doi aparțin unei lumi dispărute, sunt total rupți de actualitate și de temele care frământă azi societatea.

A doua observație: polemica este despre ei, nu despre lumea în care trăiesc. Pentru ei lumea din jur nu există – totul este o autoreferință de un individualism feroce și total irelevantă pentru societate.

Despre ce vorbesc ei totuși?

Trecând dincolo de limbajul frumos croșetat – țara asta nu a dus lipsă de vorbe, ci de oameni, teme și caractere – aflăm trei lucruri mari și late.

1. Toate referințele lor legate de „legitimare simbolică” vin din epoca anilor 70-80. Opera lor este strict legată de acea perioadă.

Tot capitalul simbolic este produsul acelei epoci. Chiar și operele scrise ale celor doi sunt constituite în acel context. Dacă scoți epoca, aproape că se dizolvă legitimarea simbolică. Cert este că ambii cad de acord asupra unui lucru: capitalul simbolic, puterea lor vine din acea epocă. De aici și o nostalgie puternică dusă spre ură. Ura și dragostea, știm, sunt cam același lucru, au același efect.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

2. Intervine procesul de după ruptura din 89. Se naște un nou capital: statutul social – capitalul social-economic.

Ambii încearcă să legitimeze acest statut care arată destul de „parvenit”, discutabil. Vor să legitimeze și să răspundă la întrebarea: cum am acumulat statutul social și capital economic de după 90?  Cu cel simbolic e clar: chiar dacă sunt neclarități ale „gradului de curaj”.

Din ce spun dumnealor aflăm două lucruri: că statutul și capitalul economic de după 89 are la bază capitalul simbolic de dinainte de 89, dar și de poziționarea politică de după 90 pe filiera Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis etc. Practic, ambii spun același lucru. Reproșurile sunt stilistice, nu de conținut.

Stilistica din păcate este una care decade spre zona Gigi Becali: „El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.

Și mai grav – domnul Liiceanu apelează la strategia lui Vadim Tudor de pe vremuri: aici e puțin sulfuros.

Nu a rămas decât o gălăgie fără sens și noimă

Și ultimul element: nostalgia față de Epoca de Aur. Această polemică ne spune că cel mai „comunist spațiu” – singurul „spațiu comunist” rămas  viu în România – este în acest segment cultural, politic, social al intelighenției de anii 80-90. Nimeni nu a păstrat și conservat mai bine „natura spațiului comunist” decât aceste grupuri declarate anticomuniste.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Iar aici, în acest triunghi nostalgic Liiceanu-Blandiana-Dinescu și în această polemică, avem sinteza acestei situații: involuția acestor grupuri intelectuale din care a rămas doar un soi de gălăgie fără sens și noimă, pe care cei tineri nici măcar meme nu pot face.

Pentru că nu mai este relevantă: scandalul nu are nimic cu agenda publică, problemele actuale și nici măcar cu opera domniilor lor.

Singurii care nu vor să părăsească acea epocă 80-90 par a fi domniile lor, chiar dacă social sunt bine cuplați la resurse și adaptați la nivelul de upper middle class.

De ce nu părăsesc acea epocă?

Pentru că e singura care le aduce legitimare și capital. De ce nu vor să se cupleze la marile probleme actuale: de la sărăcie la inegalitate și dizolvarea statului? Pentru că e riscant. E mult mai comod să pozezi în „opoziție comodă” cu „teme fumigene”. Este ilustrația perfectă a ceea ce povesteam în textul precedent pentru care am primit multe înjurături: „Unde este societatea civilă în fața abuzurilor președintelui Iohannis?”

Dacă înainte de 89 ei încercau să delegitimeze puterea, fie și în formule modeste (Mircea Dinescu a avut un rol important, indiscutabil), după 90 funcția lor a devenit una eminamente de legitimare a puterii.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Probabil este cântecul de lebădă al acestei generații: nu este formă fără fond, ci gălăgie fără fond.

Însă, privind decent, nu cred că generația lor trebuie redusă la acest scandal jenant. Trebuie să înțelegem ce se ascunde în spate și să apreciem ce a făcut fiecare. Unii mai bine, alții mai puțin bine. Și să învățăm din asta. Dacă se poate.

Urmărește-ne pe Google News