Mesajul unui cadru didactic: Ni se spune că muncim 4 ore pe zi. Știți care e programul nostru?

• Autorul acestui articol, George Secăreanu, este asistent universitar în cadrul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole la Universitatea Ovidius.

În România, un cadru didactic are o normă de 40 de ore pe săptămână și o normă de predare egală cu cea a Uniunii Europene. 

Conform datelor disponibile pe site-ul OECD, în cele mai multe țări ale lumii, un profesor petrece între 3 și 6 ore pe zi predând efectiv, cu o medie generală de 4 ore de predare. Doar pentru că părintele și elevul nu îl văd pe profesor când își pregătește lecția, nu înseamnă că profesorul își are discursul pregătit mot-a-mot dinainte. Timpul de predare nu este egal cu timpul de muncă.

Discursul se adaptează în funcție de clasă, în funcție de capacitatea elevilor, în funcție de întrebările din acea zi și așa mai departe. Timpul de muncă al unui profesor nu se termină la timpul de clasă.

Încercați doar să vorbiți 100% liber, fără niciun plan înainte, unui copil de 7-8 ani și să îl faceți să înțeleagă noțiunile necesare. Încercați să faceți asta cu 25-30 de copii. 

Pe lângă această pregătire, profesorul corectează teme, teste, întocmește documente de atâtea și atâtea pagini, cerute, bineînțeles, de minister. Mai răspunde câte unui părinte, mai organizează câte o ședință cu părinții, mai are ședințe profesorale și mai participă și la cursuri obligatorii de formare continuă. Toate acestea necesită timp. Iar timpul de muncă al unui profesor nu se termină când se închide ușa clasei.

Și, că tot am ajuns la cursuri obligatorii, acestea se plătesc tot de către profesori. Și materialele acelea frumoase folosite de doamnele învățătoare de obicei tot din buzunarul propriu se cumpără sau, în unele cazuri, de către părinți, ceea ce iarăși nu este în regulă, pentru că statul este responsabil cu facilitarea actului educațional, cu dotarea școlilor, nu cadrul didactic și nu părintele.

Ca o paranteză aici, că tot discutăm despre faptul că munca de profesor nu este una atât de ușoară, conform datelor furnizate de EUROSTAT, analizând 17 state membre ale UE pentru care au fost disponibile date concrete, raportul copii-personal (respectiv cadru didactic) a variat de la 3,3 copii per membru al personalului la 14,6. 

Au fost mai puțin de 6 copii per cadru didactic în Irlanda, Danemarca și Suedia și au existat 13 sau mai mulți copii per membru al personalului în România, Franța și Ungaria.

Să ne amintim că România a primit anul acesta cel mai mic procent din PIB din ultimii 10 ani, respectiv 2,1%, comparativ cu cel de 6% promis de guvernanți. Dar nu avem nevoie de 6% pentru că altele sunt prioritățile factorilor decidenți, chiar cu riscul pierderii unor jaloane din PNRR. Politicienii spun că profesorii boicotează PNRR-ul, motivând că nu ne-am încadra în deficitul asumat sau că am fi o unealtă a Rusiei.

În anul 2019, aveam un procent de 3,2% din PIB alocat educației și ne situam, cum ne-am obișnuit de-acum, la coada clasamentului din Uniunea Europeană la acest capitol. Prin comparația, Suedia aloca 7,1%. Acum, cu un procent de 2,1%, ne autodepășim.

În prezent, pensiile speciale ne costă 0,85% din PIB. Majorarea salariilor profesorilor ar însemna 0,56%. Mai mult, ne așteptăm ca, în doi-trei ani, acestea să ajungă la un procent de 1,5% din PIB, în timp ce, cum ziceam mai sus, procentul acordat întregului sistem al educației anul acesta este de 2,1% din PIB. 

Și bine zicea o glumă care circula în mediul online zilele acestea: „Dacă s-ar renunța de tot la învățământ, ar fi bani pentru dublarea pensiilor speciale. Dar nu se vrea”.

Glumă, glumă, dar se pare că guvernanții au luat-o în serios, pentru că, nu e așa, un popor needucat este un popor ușor de controlat.

Foto: Eli Driu

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE