Când prietenia devine o povară: despre ratare, furie și o ruptură tăcută

Câteodată îi propui tu o idee. Nu este prea grozavă, dar măcar este o idee: „Hai la o bere!”. Plătești tu. Refuzul este categoric: „Trebuie să ies…”. Înțelegi și nu insiști: trebuie să iasă pe traseu, în oraș, să preia comenzile din aplicație și să le ducă la destinație. De șase ani face asta: curierat cu mașina sa, veche de 21 de ani. Din banii de curierat trăiește. Supraviețuiește.

Din banii câștigați trebuie să plătească chiria, întreținerea, telefonul, curentul, benzina, impozitul și altele. Nu l-ai întrebat niciodată ce mănâncă. Ți-a fost rușine. Dar fumează mult și bea cafea. Ca să fie treaz pe traseu. Câteodată îl împrumuți cu o sută, o sută cincizeci de lei, ca să-și pună câțiva litri de benzină în rezervor. Îți returnează banii conștiincios, nu-ți rămâne dator. Cu mai mulți bani nu poți să-l împrumuți, pentru că: a) n-ai nici tu bani de dat; b) știi că nu și-ar putea plăti datoria; c) nu este sustenabil. Are peste o mie de cărți, majoritatea vechi, dar le vinde prost (un leu exemplarul) și greu, la anticariate. Nu și-a mai cumpărat o pereche de pantofi de ani de zile. La ultima zăpadă și-a făcut fleașcă pantofii și șosetele. Nu l-ai auzit lăudându-se că și-ar fi cumpărat măcar o pereche de șosete.

Totuși, se laudă că un client i-a dat un bacșiș de 2,5 lei la o comandă de șase sticle de apă minerală, pe care le-a cărat până la etajul șase. Din păcate, cu criza asta, românii nu mai dau bacșișuri, constată deprimat prietenul tău. A ajuns să supraviețuiască de la o zi la alta.

Ți-e milă? Ciudat, nu ți-e milă. Dimpotrivă, ești furios pe el. Ești furios pe impasul în care a ajuns. Ești furios pe inconștiența și superficialitatea de care a dat dovadă o viață întreagă. O viață de ratat. Un ratat. Ăsta e prietenul tău: un ratat. Și simți că, dacă ai acest prieten ratat, pe care-l suni în fiecare zi, întrebându-l „cum merge”, îți ratezi și tu timpul; te ratezi și tu, alături de acest ratat. Dacă nu cumva, gândindu-te mai bine, ești și tu un ratat. Unul mai mic decât el.

Dar ceea ce te înspăimântă este că, în ultima vreme, nu mai aveți ce vorbi. El îți prezintă un bilanț al curselor efectuate într-o zi și lista plăților pe care trebuie să le facă săptămâna viitoare. Majoritatea, plăți amânate la limita posibilului. Îți face un eseu – doar este filolog! – despre puținul pe care îl câștigă, incluzând și bănuții pe care-i mai are: cinci lei și treizeci de bani, cincisprezece lei și douăzeci de bani… Trage de orice zecime de leu.

Te plictisește. Dacă ai ghinionul să-l suni în timpul unei curse, începe să-ți relateze cum este vremea în acel cartier – plouă mărunt și nu-i merg ștergătoarele – cât de aglomerat este traficul, ce fel de mașini depășește sau despre vreun bou care i-a tăiat calea. Te-a anunțat că a venit primăvara, spunându-ți că a trecut pe lângă un câmp de lucernă și trei cireși înfloriți. O fi asta în București, dar nu l-ai contrazis; l-ai crezut.

Astfel de relatări ar fi relaxante pentru tine, care doar îl asculți, din când în când îl aprobi – da, da, da – și îți imaginezi cum trage de volan, cum depășește, cum așteaptă la semafor, cum cară apa minerală și hamburgerii într-un bloc cu liftul defect. Este de-o seamă cu tine și are puține șanse să ajungă să trăiască dintr-o pensie minimă.

Poate va muri până la pensia de limită de vârstă – gândești cu păcat, păcatul tău. De ce să nu iei în calcul și varianta asta? Ce o să faci tu dacă prietenul tău va muri? N-are bani de coșciug. Va trebui să scoți tu bani din buzunar pentru înmormântare. Sau, dacă va fi posibil, în loc de coșciug îl bagi în hârbul de mașină și-l cobori în groapă. O groapă mare, pentru cei fără coșciug, care și-au trăit viața la volan.

Ce tâmpenie îți trece prin minte! Este firesc, pentru că nu aveți ce vorbi. Tu ai să-i spui niște noutăți, niște „breaking news” din viața ta. Nu sunt excepționale, dar sunt lucruri care ți s-au întâmplat. Simți că nu merită să i le împărtășești. Nu merită. Pentru că le arunci într-un om gol. N-are rost să-l umpli: este un ratat.

Și acest ratat nu mai are capacitatea să înțeleagă ce ți se întâmplă, ce te frământă, ce citești, ce te doare… Destule te dor. Dar pe el nu-l mai interesează, pentru că este disperat să supraviețuiască, pentru că a ajuns ca acel șoricel care aleargă aiurea pe un tambur, până când o să moară.

Și dacă vei muri tu înaintea lui? Va veni la înmormântare cu două flori. Nu va avea bani de flori. Nu va veni, pentru că va trebui să iasă pe traseu, să preia comenzi în orele cu tarifele mari ale aplicației, să ducă mâncare la clienți. Până la moarte.

De aceea nu mai aveți ce vorbi, nici despre viețile voastre, nici despre viețile altora. Și atunci, ce urmează? Nu-l mai suna. Nu-l mai căuta. Nu te mai gândi la el. Toată prietenia voastră începe acum cu o negație: nu mai vreau! Asta e o ruptură naturală și nevinovată. Nu mai reziști să-l privești în această oglindă. Nu te mai recunoști tu privindu-te în ea. Atunci, sparge oglinda! Gata, a murit prietenia voastră veche de mai bine de treizeci de ani. Te consolezi cu amintirile… Nici nu mai ții minte cum v-ați cunoscut.

Uite o idee! Sună-l și întreabă-l cum v-ați cunoscut. El este mai proaspăt în amintiri și dispus să bată câmpii pe seama lor. O să-i facă plăcere și tu o să simți că trăiești această prietenie care refuză să se declare ratată. Sună-l și întreabă-l cum de a mers atâta vreme prietenia asta între doi ratați! Sună-l – că, la ora asta, a intrat pe traseu – are ce să-ți povestească! 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE