Ce ar trebui să învețe România din greșelile de orientare strategică ale SUA
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Prestigioasa organizație non-profit RAND a publicat recent o analiză în care expune cele trei strategii rivale de politică externă americană care influențează, în prezent, administrația prezidențială și modul în care aceste viziuni strategice rivale ar putea impacta reacția aliaților europeni, fie la nivel individual, fie colectiv.
Cuprins:
Doctrina prezidențială, o necunoscută
Suntem la aproape un an de când Donald Trump a preluat al doilea mandat de președinte, iar teoreticienii de politică externă încearcă să-i deslușească doctrina prezidențială. Dacă la nivelul prezentării ideilor celor trei strategii rivale, lucrurile sunt clare, întrucât aceste mari strategii sunt clasice în procesul de concepere și ajustarea a unei doctrine de politică externă prezidențială, principala problemă identificată de experții RAND constă în faptul că la nivelul procesului decizional nu există coerență în întrepătrunderea și contopirea acestor strategii.
Mai precis, există trei strategii globale rivale pentru obținerea intereselor americane în lume, dar nu este clar care din acestea este mai relevantă pentru Administrația Trump. Această confuzie la nivel strategic este și principala explicație pentru impredictibilitatea și contradicțiile de politică externă din timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump.
Miranda Priebe, Zachary Burdette și Scott Behmer, autorii studiului, atrag atenția asupra faptului că, din moment ce nu există o logică strategică unică în măsură să ghideze abordarea SUA față de Europa, există riscul ca politicile să genereze efecte contrare care vor submina chiar interesele americane.
„Din perspectiva unei viziuni strategice, politicile care ar putea duce la rezultate pozitive (cum ar fi schimbări în comportamentul aliaților) ar putea avea efecte contrare din perspectiva concepției unei alte strategii privind interesele SUA”. De exemplu, creșterea tarifelor pentru a reduce deficitul comercial cu Europa ar putea afecta economiile aliaților, împiedicând astfel atingerea unui alt obiectiv al SUA, cel de creștere a cheltuielilor aliaților pentru apărare.
Ce idei propun cele trei strategii americane
Există trei logici distincte care modelează dezbaterile privind politica externă a SUA în mandatul celei de-a doua administrații Trump.
Prima strategie, pe care experții RAND o numesc „Supremația globală”, susținută în continuare de mulți membri ai Congresului, prevede menținerea sau revenirea la elementele tradiționale ale politicii externe ale SUA în Europa: un angajament ferm față de aliații NATO, o prezență militară importantă, tarife reduse și negocieri pentru reducerea barierelor netarifare în comerț, precum și o politică dură față de Rusia, care include sancțiuni și acordarea de sprijin militar și diplomatic Ucrainei.
A doua strategie alternativă, pe care Priebe, Burdette și Behmer o denumesc „Prioritizarea Asiei”, vizează accelerarea transferului resurselor SUA către regiunea Indo-Pacific, dar dorește și menținerea stabilității în Europa, inclusiv prin asigurarea faptului că aliații pot controla în mod eficient agresiunea Rusiei.
„Această strategie prevede că Statele Unite își vor menține angajamentul formal față de aliații NATO, dar vor reduce postura militară - capacități, personal și infrastructură - pe care o dedică planificării apărării NATO. Pentru a sprijini această schimbare, susținătorii acestei strategii ar dori ca Statele Unite să se coordoneze cu aliații, retrăgând treptat forțele americane din regiune, să revină la tarife mai mici pentru a atenua tensiunile din alianță și pentru a se asigura că economiile aliate pot susține cheltuieli mai mari pentru apărare și să continue negocierile cu Moscova pentru a stabiliza relațiile NATO-Rusia”.
Susținătorii ultimei strategii, pe care experții RAND o denumesc „Prioritizarea emisferei vestice” (asemănătoare doctrinei Monroe), consideră că imigrația, cartelurile și deschiderea economică reprezintă amenințările cele mai urgente pentru Statele Unite (mai degrabă decât agresiunea militară din partea unor competitori de talia Chinei și Rusiei). Susținătorii acestei strategii consideră că interesele SUA în Europa sunt periferice, iar politica internațională este tranzacțională.
„Prioritizarea acestei strategii ar putea conduce la o retragere rapidă și necoordonată a forțelor militare americane din Europa. În măsura în care Washingtonul rămâne implicat în securitatea regională, Statele Unite ar folosi amenințarea reducerii angajamentelor și a prezenței sale ca pârghie asupra aliaților individuali. Tarifele ar rămâne ridicate, reducând comerțul transatlantic, iar Statele Unite ar putea căuta o detensionare a relațiilor cu Rusia, fără a se aștepta la schimbări în comportamentul Moscovei în Europa sau la o pace durabilă în Ucraina”.
Ce probleme au identificat experții RAND
Având în vedere că Administrația Trump nu asumă la nivel strategic o viziune coerentă referitoare la Europa, analiza RAND atrage atenția că ar putea exista efectele colaterale care vor submina chiar interesele americane. „De exemplu, creșterea tarifelor pentru a reduce deficitul comercial cu Europa ar putea afecta și economiile aliaților, împiedicând atingerea obiectivului SUA de creștere a cheltuielilor aliaților pentru apărare. Reducerea deficitului comercial este o prioritate importantă în cadrul strategiei «Prioritizarea emisferei vestice», dar creșterea cheltuielilor aliaților pentru apărare este un obiectiv mai important în cadrul celorlalte două strategii”.
Mai mult, experții americani atrag atenția că menținerea unor tarife ridicate pentru aliați ar putea eroda cooperarea deja limitată dintre SUA și Europa în ceea ce privește politica economică față de China. Ei susțin că SUA ar împinge astfel Europa în brațele Chinei, deși tendința europeană este mai degrabă de a-și crește autonomia strategică în raport cu ambele mari puteri rivale.
„Tarifele ridicate ale SUA sporesc motivația aliaților europeni de a-și extinde parteneriatele economice cu părți terțe, inclusiv China. Prin urmare, aliații ar putea fi mai puțin dispuși să mențină (sau să extindă) controalele asupra exporturilor și alte inițiative care restricționează legăturile economice cu China”.
O reducere rapidă a prezenței militare americane în Europa, argumentează ei, ar putea stimula mai mult cheltuielile de apărare și cooperarea aliaților decât o retragere treptată, dar ar risca să creeze lacune imediate în capacități și investiții suboptimale în apărare. Retragerile treptate ar putea determina unii aliați europeni să continue să se concentreze pe limitarea reducerii prezenței americane ca strategie principală, în loc să acorde prioritate investițiilor costisitoare pentru a-și reduce dependența de Statele Unite.
„Folosirea angajamentelor și prezenței militare ale SUA ca metodă pentru a recompensa și pedepsi aliații individuali ar risca să îi stimuleze pe aliați să se concentreze pe apărarea națională, mai degrabă decât pe cea colectivă. Unii aliați ar putea încerca să mențină orice legături de securitate cu Statele Unite, luând măsuri precum achiziționarea de echipamente americane sau realizarea de planuri militare și exerciții cu Statele Unite, chiar dacă aceste măsuri nu sunt optime pentru apărarea colectivă europeană.
Unii aliați ar putea reduce schimbul de informații și cooperarea în materie de securitate cu Statele Unite, dacă Washingtonul urmărește o politică de încălzire a relațiilor cu Rusia care nu acordă prioritate păcii în Ucraina sau stabilității europene în general. Aliații ar putea urma o politică mai independentă față de Rusia și China și ar putea limita cooperarea în materie de apărare și informații cu Statele Unite, dacă consideră că Washingtonul ignoră (sau chiar compromite în mod activ) interesele sale fundamentale în încercarea de a stabili relații mai bune cu Moscova”.
Ce lecții poate învăța România din impredictibilitatea americană
Scenariul cel mai optimist pentru România ar fi ca, în următorii ani, SUA să împartă într-un mod egal responsabilitățile pentru apărarea europeană, dar să rămână active din punct de vedere diplomatic și economic în Europa. Scenariul cel mai pesimist ar fi o retragere bruscă americană din Europa, atât din punctul de vedere al garantării securității, dar și diplomatic.
Având în vedere această confuzie strategică în privința viziunii de politică externă a lui Trump, există un alt document oficial important mult așteptat care ar putea aduce noi clarificări. În fapt, Pentagonul încă lucrează la o nouă Strategie de Apărare Națională pentru Statele Unite. Elbridge Colby, șeful departamentului de politici al Pentagonului, un susținător fervent al unei politici americane mai izolaționiste, coordonează acest document.
Potrivit rapoartelor mass-media, noua strategie s-ar concentra mai puțin pe China, așa cum s-a întâmplat în primul mandat al lui Trump și mai mult pe activitățile militare din țară și din restul emisferei vestice. Există deja indicii în această direcție, Pentagonul a mobilizat mii de soldați din Garda Națională pentru a sprijini forțele de ordine din Los Angeles și Washington și a trimis mai multe nave de război și avioane de luptă F-35 în Caraibe pentru a interzice traficul de droguri către SUA.
Dacă versiunea finală va fi în această notă, Statele Unite ar pune accent așadar pe cea de-a treia strategie, cea izolaționistă, și anume „Prioritizarea emisferei vestice”. Asta nu înseamnă că SUA se vor retrage brusc din lume, dar relațiile americane cu statele aliate ar putea fi lovite, într-o proporție mai mare, de dezordine și dezinteres.
Având în vedere toate aceste note impredictibile ale politicii externe americane, România ar putea încuraja o viziune în raport cu partenerul transatlantic asemănătoare celei împărtășite de Japonia, un alt partener strategic al României.
„Tokyo urmărește o strategie duală de menținere a unei relații strânse cu Statele Unite, consolidând în același timp în mod strategic parteneriatele cu alte țări pentru a stabiliza mediul internațional și a umple golurile diplomatice lăsate de schimbările din politica SUA”, explică Kristi Govella, într-un raport CSIS, intitulat Navigating Disruption Ally and Partner Responses to U.S. Foreign Policy, în capitolul dedicat relației bilaterale SUA-Japonia.
În cazul României, pe lângă consolidarea relațiilor în materie de securitate cu statele din Coaliția celor dornici să apere Ucraina (Marea Britanie, Franța, Germania etc.), România ar trebuie să aibă o abordare strategică mai consolidată și cu statele cu care împărtășește valori comune, aliatele americane tradiționale în regiunea Asia-Pacific, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud. Mai mult, la fel ca multe state UE, respectând în același timp One China Policy, România ar trebui să încurajeze aducerea investițiilor taiwaneze pe teritoriul său în industriile pentru care SUA manifestă interes strategic. Potrivit politicii externe a UE, UE și Taiwan se bucură de un parteneriat comercial și economic strâns, astfel încât, în 2020, Taiwanul devenea al 14-lea partener comercial al UE la nivel mondial.
În pregătirea viitoarei vizite a președintelui Nicușor Dan la Casa Albă, diplomații români vor trebui să convingă oficialii americani că o retragere a trupelor americane din România nu ar fi una în interes american, cu atât mai mult cu cât nu există o strategie de retragere americană din regiunea Mării Negre. Oficialii români ar trebui să explice părții americane că abordarea SUA față de regiunea Mării Negre să ia în considerare noua oportunitate de conectare a statelor din Caucazul de Sud - în contextul noii Rute Trump mediată, în luna august, de președintele american între Armenia și Azerbaidjan - prin accesul liber la Marea Neagră prin România, către Europa, pentru a preveni dominația Rusiei și Chinei.
Așa cum explică Frederick Starr, pentru cele cinci țări din Asia Centrală, bogate în resurse energetice și minerale, accesul liber la Marea Neagră este și el esențial pentru a preveni dominația Rusiei și a Chinei. „Dacă li se va refuza accesul la porturile prin Marea Neagră, nu vor avea altă opțiune decât să se întoarcă în sânul Moscovei și să se supună dominației economice a Chinei”.
Argumentul român, ca să devină unul convingător, ar trebui să atingă și preferința de afaceri, tranzacțională a Administrației Trump. Oferta economică românească, în acest context, devine mai importantă ca niciodată, iar ea ar trebui să cuprindă elemente din toate domeniile strategice pentru care SUA manifestă interes la acest moment: de la o ofertă clară privind anumite oportunități de afaceri cu minerale rare, la inteligență artificială, energie și investiții în industria de apărare, inclusiv așa cum a transmis ministra de externe Oana Țoiu, prin programul SAFE ale UE.
