Simulările la Bac și pentru evaluările naționale. Marele show al neputinței

Bacalaureatul și evaluarea națională sunt cele mai importante două examene din viața celor mai mulți dintre cetățenii români. Mulți abandonează în liceu și mai puțini ajung la facultate. Pentru cei care vor să facă studii superioare, ce-i așteaptă la facultate e mai mult grija chiriei într-un oraș mare decât dificultatea unor licențe care, de cele mai multe ori, se dau practic din oficiu.

„Picații” de dinainte de examen

O categorie enormă nici nu ajunge să dea aceste examene, ei sunt învinși înainte să încerce sistemul să-i mai evalueze. Un sfert din copiii de la gimnaziu nu mai ajung nici măcar să dea formal evaluarea. E o dovadă că nu există nicio miză pentru ei, că și-au început viața de „matur” de pe la 10-13 ani, o viață unde supraviețuirea nu cere educație. În mediul rural sunt mai bine de o treime. Din peste 100.000 de copii, anual, câteva zeci de mii intră pe un traseu imprevizibil, riscant, cu puține speranțe de reușită.

O altă bună bucată dau Evaluarea Națională doar ca să intre un an-doi la un liceu și să renunțe apoi – sunt astfel de licee unde nu contează media și unde sunt practic „cazați” nehotărâții care mai încearcă să spere, dar eșuează rapid. Tot despre mediul rural e vorba mai ales – cheltuielile cu drumul până la liceu îi răpun și pe ultimii ambițioși.

Pentru cine e o miză?

Simulările dau impresia că e o febră națională. Dar suntem naivi. Pentru mulți elevi e un show ciudat. Au renunțat la școală deși încă o mai frecventează din diverse motive, măcar pentru că e un loc încălzit iarna, ceva mai spațios decât înghesuiala de acasă.

Unul dintre cele mai mari defecte ale studiilor care se fac este neluarea în considerare a mediului din care provin elevii. După doi ani de când predau (și în rural, și la un colegiu de renume în Focșani) șocul principal e să mi se confirme în direct importanța a ceva ce se cheamă „patrimoniu educațional”. Cu alte cuvinte, copiii din familii echilibrate sau familii „bune” (clasa de mijloc și peste) urmează cuminți proiectul familial și iau fără probleme aceste examene.

Educația e moștenire, nu neapărat meritocrație. Nu scad din meritul copiilor, dar de cele mai multe ori meritul lor e dublat de joburi bune sau măcar sigure ale părinților. Lucrurile astea ar fi foarte importante în studiile care se tot fac pentru că am vedea că cei porniți din sărăcie mare vin la școală doar ca să fugă și să continue să îngroașe rândurile unei treimi de populație care e, de fapt, extrem de precară social – munca cu ziua, la negru, mame tinere, tineri care trăiesc din „combinații” etc.

E cumva ca la echipa națională, care văd că iar irită fanii că abia bate Andorra. Dar și acolo e problema recrutării. Când în școlile private de fotbal tot ce contează e să le iei banii părinților, evident că nu mai ai drept bazin de recrutare decât un sfert de populație. Adică, sportul nu mai asigură decât foarte rar acea poveste de adormit copiii: am pornit de jos și am ajuns campion. În mod normal și școala ar trebui să asigure măcar pentru unii o rampă socială. Nu se întâmplă.

Cum sunt examenele

Nu mă bag la matematică, dar sunt deja bine inițiat în Evaluarea Națională la română. Pentru o zecime din candidați, examenul e ridicol de ușor. Îl poți rata din motive precum emoțiile, vreo răceală puternică, altfel n-ai cum. Simularea la română a fost o comedie, cu un subiect III unde se cerea rezumatul unui text. Credeți că rezumatul e foarte ușor? Nu. Pentru că aici intervin regulile scrise și nescrise ale rezumatului învățat în industria de meditații. Trebuie făcut așa și nu așa. Nu trebuie să citezi, nu trebuie să faci ailaltă.

Profesorii care corectează sunt și meditatori, ei și-au standardizat predarea la maximum, ei așteaptă apoi răspunsuri fix după barem. Candidatul perfect pentru ei e Chat GPT. Am și văzut că a luat 7.20 la testare. Putea mai mult, noi ne antrenăm de foarte mult timp copiii ca pe niște mici roboței care livrează șabloane.

Unde apar problemele? Copiii care sunt foarte puțin pregătiți ratează subiectele oricât de ușoare. Pentru că lor nu le lipsește școala, le lipsește o familie echilibrată, o situație materială bună etc. Am copii care scriu foarte greșit gramatical, dar care sunt buni, sunt expresivi, au imaginație. Pentru ei nu există barem. Am copii slabi pentru care școala e altceva decât școala clasică, e mai mult o zonă sigură, unde nu iei bătaie, dar unde te plictisești la ore pentru că nu ai avut niciodată vreo încurajare în afara școlii ca să înveți.

Problemele apar și la copiii foarte talentați la română. Ăștia trebuie ținuți în frâu, să nu pară prea deștepți, că se pot abate de la barem. Le dai rezumat și pe ei îi apucă interpretarea, lucru „îngrozitor” pentru evaluatori. Se tot spune că e prea „subiectiv” totul. Asta e poziția părinților în general, care ar vrea să măsurăm la română cu șublerul. De fapt, te cam prinzi repede ce copil a mai și citit câteva cărți, ce copil știe să argumenteze, să creeze coerent un raționament, o mică întâmplare, e destul de obiectivă treaba.  Dar nu! Vrem să nu mai existe subiectivitate.

Clasa unde sunt diriginte mă iubea anul trecut, într-a 7-a, ne mai și distram, făceam sesiuni de creație liberă etc. Adică dezvoltam competențe, cum scrie pompos în programă. Într-a 8-a mă urăsc. Pentru că trebuie să-i bați la cap 8 luni să respecte niște cerințe știute și niște grile clare de evaluare. Într-a 9-a te apuci și le ștergi cât poți din prostiile învățate pentru Evaluare, le ștergi dacă poți impresia că materia numită „Română” e o chestie de vrăjeală și abureală cu care poți lua punctaj.

Pretinsele evaluări precise sunt de fapt și împotriva spiritului programei, dar sunt și învățarea elevului să fie șmecher, să radă punctele trebuincioase fără să facă mare brânză. De aceea funcționează meditațiile. 

Și dacă pur și simplu copiezi ceva din textele suport, tot razi niște puncte. Și dacă spui o carte și un titlu aiurea, cu care cică „asociezi” ce ai citit, tot razi jumătate din punctaj. Și tot așa. Aș zice că faptul că ChatGPT4 a luat doar 7.20 ne arată că Inteligența Artificială e încă submediocră; și că a luat atât de puțin pentru că încă n-a învățat să fie șmecheră. Elevii care iau sub nota asta nu iau note mici pentru că-s proști, ci pentru că n-au avut bani ca la meditații să-i bată unul la cap să se prefacă roboței.

O unitate din cadrul Ministerului Educației a publicat un studiu care arată că e cam mare diferența dintre ce se cere în programă și obsesia examenelor naționale. Ni se cere să educăm într-un fel, dar să evaluăm în alt fel. Concluziile sunt prost formulate și vor duce la noi dezastre. Se spune că noi lucrăm la „competențe”, dar se evaluează „conținuturi”. E adevărat și nu prea. Pentru că în cele mai multe cazuri învățăm trucuri de periere a unor punctaje care se dau aproape din oficiu fără să asimilezi niciun conținut. 

Oricum e ceva ca o instituție care se ocupă cu facerea subiectelor să constate că face subiectele prost. Unii găsesc chestia amuzantă, eu o găsesc utilă, un semn că ceva funcționează, doar se reglează mega-greoi din motive extrașcolare: meditații, inerții, obsesia părinților pentru evaluări exacte etc.

Concluzia 1

În analizarea clasei școlare trebuie să intre analiza clasei sociale. Cât timp o să evaluăm doar copii din clasa de mijloc și pe cei mai precari îi trimitem într-un haos social putem freca acele examinări în fel și chip, tot vor fi niște mari minciuni. Ce trebuie reglat e ca elevii care chiar reușesc să devină mai creativi, mai interesați de lectură să nu fie descurajați de această cursă a „meșteșugului de tâmpenie” care e clasa a 8-a în cea mai mare parte a ei. 

Comunicarea, știința interpretării trebuie să nu fie predate ca „bagă și tu niște vrăjeală și iei puncte”. Asta este predarea literaturii în școli, în cea mai mare parte. Simulările ne vor arăta că merge bine cu vrăjeala asta ieftină, că aceia care chiar înțeleg profund texte sunt tratați la fel cu aceia care depun un efort minim, sprijiniți de niște meditații. Ne vor mai arăta că o cohortă de elevi sunt deja pierduți pentru școală încă de la 12-13 ani. Ne vor arăta ce știm deja. Restul, „vârfurile” se vor bate pe niște sutimi idioate, bătălie generată de subiectele prea nediversificate, prea mură-n gură.

Concluzia 2

Munți de hârțoage nasc aceste simulări. Se primește și barem digitalizat. Cine le centralizează? La ce completez atâtea hârtii? Datele de acolo pot fi extrem de valoroase, asta dacă n-ar fi doar tone de hârtie închisă în dulapuri de fier. Ministerul ar trebui să demareze colectare digitală directă, ar trebui să ne livreze barem de completat direct, pentru fiecare profesor. Dar nu, ne mulțumim cu adunarea de date și apoi cu uitarea lor. 

Foto: Agerpres

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE