„Noul sezon al campionatului ucrainean de fotbal va debuta pe 23 august. În timpul raidurilor aeriene, meciurile vor fi întrerupte, iar jucătorii, oficialii şi membrii personalului trebuie să intre rapid în adăposturi”, a afirmat Vadim Hutţait pe Facebook.

Fost scrimer şi campion olimpic în 1992, la Barcelona, Vadim Hutţait a asigurat că meciurile se vor disputa pe teritoriul Ucrainei, dar fără spectatori şi cu respectarea obligatorie a regulilor de securitate.

O mare parte a infrastructurilor sportive au fost distruse sau avariate în urma atacurilor armatei ruse, iar numeroşi fotbalişti străini au părăsit teritoriul ucrainean după declanşarea invaziei, pe 24 februarie.

Cluburile ucrainene de fotbal au decis, pe 26 aprilie, să pună capăt anticipat sezonului precedent, suspendat în luna februarie din cauza ofensive ruse, fără desemnarea unei campioane.

Şahtior Doneţk era lider al clasamentului în momentul respectiv, cu un avans de două puncte faţă de Dinamo Kiev, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, înainte ca instanţele ucrainene să decidă întreruperea sezonului.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
GSP.RO
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
Playtech.ro
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
"L-o fotografiat cum îl spânzură pe al treilea". Filmul crimei din Arad. Vecinii au auzit totul, dar au crezut că e petrecere în apartament
Observatornews.ro
"L-o fotografiat cum îl spânzură pe al treilea". Filmul crimei din Arad. Vecinii au auzit totul, dar au crezut că e petrecere în apartament
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
HOROSCOP
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
Sute de persoane au rămas izolate în cabane și hoteluri din Austria din cauza inundațiilor
Știrileprotv.ro
Sute de persoane au rămas izolate în cabane și hoteluri din Austria din cauza inundațiilor
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Proprietar sau chiriaș? Răspunde la chestionar și vezi ce ți se potrivește
PUBLICITATE
Proprietar sau chiriaș? Răspunde la chestionar și vezi ce ți se potrivește
7 brand-uri scandinave de pe Modivo care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă
PUBLICITATE
7 brand-uri scandinave de pe Modivo care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.