Răzvan Burleanu a anunțat că negociază cu Gheorghe Hagi numirea acestuia în postul de selecționer al echipei naționale

Comentează
LiveText

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) s-a reunit joi, 16 aprilie, la sediul central, pentru a-l mandata pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, să demareze negocierile privind numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al echipei naționale. Șeful FRF a transmis că anunțul final va fi făcut „săptămâna viitoare”.

16:1416-04-2026Răzvan Burleanu: „Sunt mandatat să negociez cu Gheorghe Hagi”

În cadrul Comitetului Executiv, președintele Federației, Răzvan Burleanu, a anunțat că a fost mandatat să poarte negocierile cu candidatul final, Gheorghe Hagi.

„Am fost mandatat să demarez negocieri cu candidatul final (n.r. - pentru ocuparea postului de selecționer), Gheorghe Hagi. Considerăm că este o fereastră de oportunitate ca Gică Hagi să se întoarcă la echipa națională”, a spus Răzvan Burleanu.

„Recunosc că prima discuție (n.r. - cu Gică Hagi) am avut-o după ședința de Comisie Tehnică. Ieri am mai avut o discuție cu dumnealui, astfel încât în zilele următoare vă vom putea oferi mai multe detalii”, a continuat Răzvan Burleanu.

„Nu există o presiune a timpului”, dar FRF își dorește să aibă „cât mai repede un nou selecționer”, a mai anunțat Răzvan Burleanu.

Președintele FRF a transmis că negocierile cu Gică Hagi se vor încheia, probabil, „săptămâna viitoare”.

În ceea ce privește detaliile financiare, aceste „sunt confidențiale”, iar obiectivul viitorului selecționer este calificarea naționalei la Euro 2028.

„Fiecare selecționer lucrează cu acest obiectiv, de a obține o performanță sportivă la un turneu final. Prin urmare, obiectivul cu siguranță va fi de a califica echipa națională la următorul turneu final european”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Campionatul European din 2028 se va disputa în perioada 9 iunie - 9 iulie, în Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor. 

În ceea ce-l privește pe Mihai Stoichiță, acesta a fost reconfirmat, astăzi, de Comitetul Executiv în funcția de director tehnic al FRF.

15:3216-04-2026A început Comitetul Executiv

Comitetul Executiv al FRF s-a reunit astăzi, 16 aprilie, pentru a definitiva formalitățile privind numirea lui Gheorghe Hagi la cârma echipei naționale, relatează Gazeta Sporturilor.

În cadrul acestei întâlniri, președintele Federației, Răzvan Burleanu, este mandatat să poarte negocierile cu candidatul final, adică Gheorghe Hagi.

De fapt, Comitetul Executiv de joi reprezintă doar o formalitate. Răzvan Burleanu a hotărât să-l angajeze cu mult timp în urmă pe Gică Hagi.

Au mai fost propus și alte nume în Comisia Tehnică: Edi Iordănescu, Daniel Pancu, Mirel Rădoi, Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu, Adrian Mutu.

15:1816-04-2026Protocolul și componența Comitetului Executiv

Protocolul urmat de FRF presupune:

  • „propunerile Comisiei Tehnice vor fi înaintate Comitetului Executiv, iar membrii acestuia vor vota persoana (sau persoanele) cu care se vor demara negocierile, stabilind, totodată, prin vot, coordonatele financiare și condițiile contractuale;
  • ulterior, după primirea mandatului, președintele FRF va purta negocierile finale cu candidatul sau candidații selectați;
  • anunțul oficial și prezentarea noului selecționer al echipei naționale vor avea loc imediat după semnarea documentelor contractuale, în cadrul unei conferințe de presă a cărei dată o vom comunica pe canalele FRF”.

Din Comitetul Executiv face parte:

  • Răzvan Burleanu - președinte FRF;
  • Gino Iorgulescu - prim-vicepreședinte FRF;
  • Cristian Petrean - vicepreședinte FRF, reprezentant al fotbalului amator;
  • Valeriu Argăseală și Alexandru Meszar – reprezentanți ai cluburilor din Liga 1;
  • Bogdan Bălănescu și Cristi Tănase - reprezentanți ai cluburilor din Liga a 2-a;
  • Mihai Dăscălescu și Florin Spînu - reprezentanți ai cluburilor din Liga a 3-a;
  • Alin Cioban - reprezentant al fotbalului feminin;
  • Cristian Vornicu - reprezentant al fotbalului în sală;
  • Cătălin Cighir - reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori;
  • Emilian Hulubei - președintele sindicatului fotbaliștilor;
  • Kyros Vassaras - președinte CCA;
  • Mihai Stoichiță – președinte Comisia Tehnică FRF.
15:1316-04-2026Cătălin Anghel și Ștefan Preda, secunzii lui Gică Hagi

Gică Hagi nu va veni singur pe banca naționalei. Printre noile nume se află Cătălin Anghel (51 de ani), antrenorul secund, care l-a însoțit pe Hagi și la Farul Constanța, și Ștefan Preda (55 de ani), antrenorul cu portarii, cu care a lucrat tot la echipa constănțeană, relatează digisport.ro.

Această schimbare înseamnă că Florin Constantinovici, care a activat în FRF timp de 22 de ani, va părăsi Federația, iar Leo Toader, antrenorul cu portarii, nu va mai face parte din echipa fostului „decar”.

De asemenea, Gică Hagi va continua să colaboreze cu un vechi membru din staff-ul lui Mircea Lucescu, Jerry Gane, secundul care a fost alături de „Il Luce” în ultimul său mandat la echipa națională.

15:0016-04-2026Răzvan Burleanu ține o conferință de presă de la ora 16:00

Întâlnirea a început de la ora 12.00 și este considerată o formalitate, având în vedere că decizia privind „Regele” fusese luată anterior. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, va susține declarații de presă pe acest subiect la ora 16.00, conform gsp.ro.

Reprogramarea acestei ședințe vine pe fondul decesului lui Mircea Lucescu, survenit pe 7 aprilie. Inițial, propunerile pentru postul de selecționer ar fi trebuit să fie prezentate în cadrul unei întâlniri pe 8 aprilie, dar procesul a fost suspendat „pe o perioadă nedeterminată”, după cum anunța atunci FRF. În cadrul reuniunii de astăzi, Burleanu este mandatat să finalizeze negocierile cu Gheorghe Hagi, considerat varianta preferată a Comisiei Tehnice.

Deși au fost analizate și alte nume, precum Edi Iordănescu, Daniel Pancu, Mirel Rădoi, Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu și Adrian Mutu, alegerea lui Hagi marchează un moment istoric: revenirea acestuia pe banca tehnică a „tricolorilor” după 25 de ani. Ultimul său mandat ca selecționer, în 2001, a fost scurt, fiind marcat de ratarea calificării la Campionatul Mondial, în barajul împotriva Sloveniei.

De atunci, Gheorghe Hagi a antrenat cinci echipe de club, printre care Bursaspor, Galatasaray, FCSB și Viitorul/Farul, consolidându-și reputația de antrenor. Astăzi, el își propune să readucă naționala României pe drumul performanței. Detalii complete despre deciziile luate la Casa Fotbalului pot fi urmărite pe gsp.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește