Ionel Ganea (42 de ani), antrenorul divizionarei secunde Dunărea Călărăși, fost internațional român, s-a oferit ca soluție pentru problemele din ofensiva echipei naționale, care a marcat numai două goluri în 2015, ultimul venit după o ”secetă” de 629 de minute.”Aș intra 20 de minute și acum pe teren. Nea Puiu, poți să mă chemi, promit că dau gol în Insulele Feroe”, a glumit Ionel Ganea, la sportro.
19
goluri în 45 de selecții a reușit Ganea în tricoul naționalei României.
”Eu am aplaudat mereu publicul mereu și înainte, și după meci. Bine, eu nu le-am dat motive să mă huiduie. Cînd veneam la națională, veneam să reprezint cu cinste și cu drag culorile României, nu să mă fac de râs.Mi se pare că noi vorbim prea mult de alții și nu ne uităm la noi. Bărbații adevărați stau la declarații și după înfrângere. Aici e echipa națională, vorbim de bărbați adevărați. Stai acasă, Florin Andone, dacă nu vrei să-ți asumi nimic”.