Donaţia vine ca urmare a campaniei Fight for Life derulate de Superkombat la gala World Grand Prix de la Bucureşti, acolo unde s-au strâns fonduri pentru susţinerea Institutului Clinic Fundeni datorită sponsorilor Alka, Militari Residence, Auto Soft Service Roţi şi Iana Life, la rândul lor prezenţi miercuri la spital. “Responsabilitatea socială este foarte importantă pentru noi şi ne bucurăm că o mulţime de oameni s-au alăturat campaniei noastre, care se derulează la nivel internaţional. Superkombat nu este doar un circuit dedicat artelor marţiale, ci un produs main-stream care se adresează tuturor păturilor sociale”, a declarat preşedintele Eduard Irimia.

Morosanu Fundeni

Injectomatele şi infuzomatele, care înlocuiesc perfuzoarele clasice, donate de Superkombat, îi ajută foarte mult pe micii pacienţi, întrucât medicamentele le vor fi administrate mai uşor şi mult mai rapid. Cu ajutorul acestora se obţine o concentrație constantă a unui medicament şi se înjumătăţeşte timpul de administrare, deoarece aceasta este continuă. De asemenea, administrarea tratamentelor cu ajutorul seringilor automate prezintă avantajul că necesită o cantitate mai mică de solvent pentru diluţia medicamentului, fapt important mai ales la pacienţii cu hipervolemie (creşterea anormală a volumului de sânge circulant). De asemenea, prin intermediul lor se diminuează riscul de complicații şi de efecte secundare.

Rezultatele finale în cazul fetiței care a murit după ce a mâncat pește. Nu au fost găsite bacterii în preparatele de la magazin
Recomandări
Rezultatele finale în cazul fetiței care a murit după ce a mâncat pește. Nu au fost găsite bacterii în preparatele de la magazin

Conform statisticilor, aproximativ 3.500 de copii sunt internaţi anual la Institutul Clinic Fundeni, mulţi dintre ei bolnavi de cancer. Cei aproximativ 100 de micuţi aflaţi în prezent la tratament la unitatea medicală şi-au arătat bucuria atunci când i-au văzut în carne şi oase pe cei doi sportivi.

“Un gest cât de mic contează. E foarte important să se investească în aparatură performantă pentru salvarea acestor micuţi. Mă voi implica atât cât pot pentru a le oferi o mână de ajutor. A fost un moment emoţionant pentru mine atunci când i-am văzut pe micuţi şi mă strigau Regele Junglei şi mă luau în braţe. A fost un sentiment similar ca atunci când am câştigat un meci”, a declarat Moroşanu, completat de Bogdan Stoica: “Trebuie să tragem un semnal de alarmă pentru investiţii în domeniul sănătăţii. Medicii de aici fac eforturi supraomeneşti fără pentru salvarea copiilor. Ne bucurăm că am oferit un sprijin şi sper să putem continua campania.

Aceasta nu este prima vizită a luptătorilor din circuitul Superkombat la Fundeni. Copiii au fost vizitați în primăvara acestui an şi de campionii Andrei Stoica şi Benjamin Adegbuyi. “Dacă atunci le-am oferit copiilor cadouri pe care părinţii nu şi le puteau permite, de data aceasta am venit şi cu un sprijin pentru spital fiindcă există foarte multe lipsuri. Din păcate nu doar aici, ci în intreg sistemul medical românesc. Cu 2% din venit direcţionaţi în acest sens, se pot face lucruri mari”, a afirmat şi Otilia Caloian, vicepreşedintele Asociaţiei Fight for Life Charity.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când pică, de fapt, Paştele în 2025. Ce scrie în calendarul ortodox
FANATIK.RO
Când pică, de fapt, Paştele în 2025. Ce scrie în calendarul ortodox
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Viva.ro
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri spune ce trebuie să faci imediat după ce te urci la volan. Sfat pentru șoferi
GSP.RO
Prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri spune ce trebuie să faci imediat după ce te urci la volan. Sfat pentru șoferi
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
FANATIK.RO
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă
Știrileprotv.ro
O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Observatornews.ro
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Horoscop 4 mai 2024. Vărsătorii trebuie să lase pe altă dată orice fel de discuții care implică bani sau bunuri, administrarea lor
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2024. Vărsătorii trebuie să lase pe altă dată orice fel de discuții care implică bani sau bunuri, administrarea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI