Campioana din Constanţa, numărul 19 mondial, a câştigat două partide contra vicecampioanei mondiale, Japoniei. Din păcate, cele două succese ale Elizei nu au fost suficiente, tricolorele au pierdut întâlnirea, cu scorul de 2-3.

Performanţa Elizei este cu atât mai impresionantă, cu cât a fost obţinută la două luni de la operaţia suferită la menisc. 

Eliza Samara le-a învins pe Yuka Ishigaki, 23 mondial, (3-0) şi pe Misaki Morizono, 25 mondial (3-2).

REZUMATUL MECIULUI SAMARA – ISHIGAKI 3-0

Bernadette Szocs şi Camelia Poştoacă au pierdut confruntările cu Sayaka Hirano (0-3), respectiv cu Yuka Ishigaki (0-3).

Fetele pregătite de Viorel Filimon ar fi putut da lovitura. La scorul de 1-1 la general, a existat un moment-cheie, jocul de dublu. Bernadette Szocs – Camelia Poştoacă au condus cu 2-0 la seturi perechea Misaki Morizono – Sayaka Hirano, dar au capotat în final cu 2-3. 

România întâlneşte vineri Canada, pentru calificarea în sferturile de finală. Japonia a învins şi Canada, 3-0, şi a terminat grupa pe locul 1.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.