Atacantul Alexandru Tudorie (18 ani) s-a întors astăzi la Oţelul, după o săptâmână de probe la formaţia Borussia Mönchengladbach, şi va fi titular sâmbătă, contra Concordiei Chiajna.Şeful Departamentului de scouting al clubului de la Dunăre, Andrei Rusu, a explicat care este situaţia internaţionalului de juniori: "Tudorie s-a întors la noi, n-avem niciun răspuns oficial de la Borussia în legătură cu el. Va fi sâmbătă în lotul nostru". Tudorie a lipsit de la meciul susţinut de Oţelul cu Dinamo, în prima etapă a Ligii I, scor 0-4, în "Ştefan cel Mare". Puştiul a fost recomandat Borussiei Mönchengladbach de fostul antrenor al Oţelului, Ewald Lienen. Atacantul Oţelului a fost testat la echipa Under 23 a clubului, care a susţinut sâmbătă un joc-test cu formaţia FC Köln Under 21, scor 1-1. Tudorie a jucat doar repriza secundă, iar intrarea românului a coincis cu preluarea comenzii jocului de către Borussia.