Potrivit şefului Serviciului Public Salvamont (SPS) Argeş, Ion Sănduloiu, cei cinci alpinişti au fost surprinşi de o furtună în timpul ascensiunii şi au reuşit să se refugieze pe un prag. Ei nu au mai putut coborî din cauză că la baza peretelui stâncos pe care îl escaladau s-a produs o viitură.

În zonă a fost trimisă o echipă de salvamontişti, precum şi o ambulanţă de la Câmpulung Muscel.

Salvamontiştii vor încerca să îi recupereze pe alpinişti prin partea superioară a peretelui stâncos, pentru a evita viitura de la bază, a precizat şeful SPS Argeş. Acţiunea de salvare este îngreunată de vremea nefavorabilă, potrivit Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.