DNA a anunțat că începând cu 23 ianuarie s-a dispus controlul judiciar pe cauțiune împotriva lui Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, județul Prahova. Acesta este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni:

  • luare de mită în formă continuată
  • efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale
  • trafic de influenţă în formă continuată
  • fals în declaraţiile de avere, în formă continuată
  • abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
  • folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite
  • spălarea banilor
  • executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în Sinaia.

Primarul PNL din Sinaia a fost inițial reținut de procurorii DNA, în urma unor percheziții care au durat ore întregi. Surse judiciare au spus că Vlad Oprea i-a cerut patronului de la Nordis, Vladimir Ciorbă, și a și primit, o mită de aproape 240.000 euro pentru a înlesni obținerea documentației necesare construirii unui hotel. Ciorbă este cel care l-a reclamat la DNA.

Vlad Oprea nu a fost însă arestat preventiv, ci a fost eliberat și pus sub control judiciar sub cauțiune. Până pe 28 ianuarie, trebuie să depună o cauţiune în valoare de 600.000 lei.

De asemenea, trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv: să nu părăsească România fără acordul DNA, să nu comunice cu persoanele din ordonanța controlului judiciar, să nu meargă la sediul Primăriei Sinaia și să nu-și exercite funcția de primar. Încălcarea acestor obligații poate duce la înlocuirea măsurii cu arest la domiciliu sau arest preventiv.

Primarul din Sinaia a spus că în spatele acuzațiilor care i se aduc stă „un grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.