„Este clar că în spatele acestor acţiuni e acelaşi grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia şi e clar că nu am niciun fel de legătură cu cei care au păcălit zeci de români să cumpere apartamente de câte 2 sau 3 ori, ceea ce e iar un lucru de neacceptat”, a declarat Vlad Oprea la Digi 24, fără să ofere alte detalii.
Primarul PNL din Sinaia s-a referit la denunţul făcut de Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, care l-a acuzat că a primit mită 238.000 de euro pentru emiterea avizelor necesare construirii unui hotel în staţiunea prahoveană.
Procurorii DNA au decis joi seară, 23 ianuarie, să nu îl aresteze preventiv pe Vlad Oprea, ci să îl plaseze sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Totodată, Vlad Oprea, căruia i-a expirat ordonanța de reținere pe 24 de ore, a primit interdicția de a exercita funcția de primar.
Primarul PNL din Sinaia a fost inițial reținut de procurorii DNA, în urma unor percheziții care au durat ore întregi, într-un dosar în care este urmărit penal pentru luare de mită în formă continuată. Surse judiciare au spus că Vlad Oprea i-a cerut patronului de la Nordis, Vladimir Ciorbă, și a și primit, o mită de aproape 240.000 euro pentru a înlesni obținerea documentației necesare construirii unui hotel.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Nexus • 25.01.2025, 06:45
Așa este...el NU a pus mâna pe Sinaia prin firmele mamei și prin interpuși....A creat o caracatița de interese și influența în Sinaia...a construit casa in zona protejata, a cumpărat castel in Franța că cele din România nu sunt bune....a primit mită moame de euro....Și HOTUL STRIGA HOTII!!!!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d22a9693e1aeb747d3ccd0bd3c936a25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1f91b51fe207771ef96fb4ec2a57500b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_25acec5cf9c1d189a8844d052af57e25.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bc63aff94848582092d1c24901a74d3a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_48530cd446bfb7abe79405ced0a90785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_4e4c857ca1897bf5e403858db48c2d4e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4a75cce21db396a4d9a980f3cbea6a37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_dac807697dc26a82ee3d7aecc9cdfd8e.jpg)