„Am crezut că, dacă nu ai note bune, ești nimic”. O tânără vorbește despre atacurile de panică și anxietatea prin care trece de cinci ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ștefania Gârțu, o tânără de 19 ani, a povestit deschis pentru Școala 9 despre problemele emoționale prin care a trecut încă din clasa a VIII-a. Fata este și gazda unui podcast în care adolescenții discută despre problemele apăsătoare cu care se confruntă.
Cuprins:
Timp de cinci ani, adolescenta cu șuvițe albastre, galbene și verzi s-a străduit să înțeleagă de ce dimineața avea un nod în gât și îi venea să vomite, de ce începea brusc să tremure și simțea că o să leșine.
Era în clasa a VIII-a când a înfruntat prima dată simptomele astea, se întâmpla în iunie, înainte de Evaluarea Națională. S-a trezit tremurând în toiul nopții și cu un nod în gât. „Simțeam că o să-mi sară inima din piept”, își amintește Ștefania.
În ultimul an din școala generală n-a putut să mănânce mai nimic dimineața, doar o jumătate de felie de pâine prăjită, ca să nu plece cu stomacul gol la ore.
Prima internare în spital
La 14 ani, spitalul era ultimul loc în care ar fi vrut să ajungă, dar din cauza modului cum se simțea fizic, familia a internat-o la pediatrie. Medicii din Bacău, orașul natal, i-au spus atunci că s-ar putea să aibă apendicită. După câteva zile însă, au externat-o, pentru că au tras concluzia că nu trebuia operată.
O lună mai târziu, la banchetul de clasa a VIII-a, în timp ce dansa cu prietenii, au început niște dureri în partea dreaptă a abdomenului. „O prietenă a ieșit cu mine afară, mă luase plânsul. Îmi făceam gânduri că, dacă mi-e rău, ajung la spital”, spune Ștefania. Se temea în special de întoarcerea printre medici. Pentru că durerile au trecut la fel de repede cum s-au ivit, a revenit la petrecere.
A urmat examenul la limba română, care a adus-o din nou într-o stare de neliniște. În acea dimineață, a avut senzația că o să se sufoce. Mama ei s-a gândit chiar să sune la salvare, când a văzut-o fugind spre fereastră ca să tragă adânc aer în piept.
„Era și o presiune din partea alor mei să iau note bune”, spune Ștefania. Când s-au afișat rezultatele de la examen și a văzut media de intrare la liceu, 8,95, a fost dezamăgită. A aflat de la tatăl ei că și el se aștepta la mai mult. „Până în clasa a VII-a, și mama fusese foarte critică cu notele, ne compara cu alți colegi sau pe mine și pe fratele meu între noi”, povestește ea. „Până atunci am crezut că, dacă nu ai note bune, ești nimic”.
Patru atacuri de panică într-o zi
2016 a fost anul în care Ștefania a intrat la profilul pe care și-l dorea, științele naturii, la unul dintre liceele bune din Bacău. Dar și anul în care a trecut prin două internări, a doua în perioada repartizării la licee.
O primă veste bună despre stările ei inexplicabile a venit chiar cât era internată. O psihologă a vizitat-o, la fel ca pe ceilalți pacienți, și a discutat cu ea cam o oră. Ștefania i-a explicat cum se simțise recent, dar și câte ceva despre familie, iar specialista i-a oferit un răspuns: cel mai probabil erau stări anxioase și atacuri de panică. De aceea, i-a recomandat să meargă la un terapeut.
Ștefania auzise despre anxietate și atacuri de panică, dar nu prea știa cum se manifestă. „Totuși, eram fericită că în sfârșit cineva îmi spusese ce am”, adaugă ea.
Tulburarea anxioasă generalizată este o teamă necontrolată, resimțită în majoritatea zilelor, cel puțin șase luni, în legătură cu unele evenimente sau activități, potrivit DSM-5, Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, ediția V, al Asociației Americane de Psihiatrie. Iar atacul de panică poate să apară „în contextul oricărei tulburări anxioase” și printre simptome se numără: tremuratul, greața, senzația de leșin și palpitațiile.
Ștefania n-a mers și la un psihiatru pentru un diagnostic, dar a urmat atunci trei ședințe cu psihologul de la serviciul mamei, de profesie asistentă medicală. O soluție în cazul unui atac de panică era să-și ia pulsul, a sfătuit-o aceasta, și să numere sau să atingă lucruri din jur. Apoi, să respire adânc. „Uneori ajuta, dar de obicei mă gândeam doar că sunt panicată”.
Până într-a IX-a se lupta cu câte patru atacuri de panică în două-trei zile pe săptămână, cele foarte intense apăreau o dată sau de două ori pe lună. „Nu aveam resurse în jur. Mama îmi spunea că e o criză de fiere, tata nu le accepta”.
A început să discute cu cei din jur despre anxietate și atacuri de panică
Nu a fost nici la vreun consilier școlar, dar îi mai povestea profesoarei de engleză prin ce trecea. De exemplu, când o vedea mai abătută, aceasta o chema pe hol și o întreba ce a pățit.
Iar în ultimii doi ani de liceu și în primul de facultate, Ștefania s-a deschis mai mult și față de prieteni și de alți adolescenți cu experiențe similare de anxietate.
În 2021, de exemplu, a participat la mai multe proiecte pe această temă. A scris un eseu pentru Gen, revistă, publicație unde creează conținut tineri, în care a vorbit despre frica de legăturile romantice, dezvoltată din cauza relației dintre părinții ei. Și a fost gazda podcastului „Show me emotion”, inițiat de Asociația Bloc Zero, unde a dezbătut cu alți adolescenți apăsări asemănătoare, între altele, privitoare la familie. „Punând întrebări, mi-am dat seama prin câte lucruri comune trecem. Am învățat că e important să vorbim cu oamenii din jur despre ele”, mai spune tânăra.
Terapia a ajutat-o să facă față și stresului din pandemie, mai povestește Ștefania. A avut o vreme când „s-a afundat” în statistici și în știri despre coronavirus. O îngrijora reacția organismului ei dacă ar fi luat COVID, dar și că i-ar fi putut îmbolnăvi pe alții. S-a infectat chiar în perioada în care se pornise vaccinarea, s-a simțit foarte rău într-o noapte, dar și-a revenit repede.
Continuarea, pe Școala 9.
