Fostul comandant din cadrul grupului de mercenari Wagner care a fugit în Norvegia vrea să se întoarcă în Rusia: „Dacă mă omoară, asta e"

Comentează
Arhiva foto

Fostul mercenar al grupării paramilitare ruse Wagner, care în ianuarie a fugit în Norvegia, unde a cerut azil politic şi a descris atrocitățile comise de gruparea lui Evgheni Prigojin împotriva propriilor combatanţi, a anunţat că a decis să revină în Rusia, în ciuda tuturor riscurilor, informează agenţia spaniolă de presă EFE, preluată de Agerpres.

„Am decis că sunt pregătit să mă întorc în Rusia. M-am adresat ambasadei ruse la Oslo pentru a cere ajutor, pentru a-mi facilita revenirea" în Rusia, a spus fostul combatant rus Andrei Medvedev, într-un mesaj video publicat miercuri pe YouTube.

„Este o decizie pe care am luat-o personal, deşi au existat şi factori externi. În general se întâmplă multe lucruri stranii, mă simt ca un copil băgat într-un joc al celor mari. Nu vreau să particip la asta, nu vreau să dau mărturii", şi-a explicat el decizia.

Am sperat că aici (în Norvegia) îmi voi reface viaţa, că voi avea linişte şi calm şi mă voi detaşa de toată această politică şi de armată, dar nu am reuşit. Vom vedea ce se va întâmpla în Rusia. Dacă mă omoară, asta e. Dacă nu o fac, mulţumesc mult. Dacă voi trăi, şi mai multe mulţumiri.

Acesta a precizat că ambasada rusă i-a transmis o serie de documente pentru confirmarea identităţii şi efectuarea formalităţilor de revenire în ţară.

Andrei Medvedev a părăsit poziţiile de luptă din Ucraina imediat ce s-a încheiat contractul său cu gruparea Wagner, pe care-l semnase pe 6 iulie 2022.

Pe 12 ianuarie a fugit din Rusia în Norvegia, trecând clandestin graniţa în apropierea localităţii de graniţă Nikel, în regiunea Murmansk, afirma el atunci într-o înregistrare video. El a fost arestat de autoritățile norvegiene, iar ulterior eliberat.

Potrivit mărturiei sale de la acea vreme, difuzată de site-ul Gulagu.net, cât timp a luptat în Ucraina a fost martor la multe execuţii ale serviciilor de securitate ale liderului Wagner, Evgheni Prigojin, împotriva celor care au refuzat să lupte contra ucrainenilor şi doreau să părăsească rândurile grupării de mercenari.

Gulagu.net, un site anti-Kremlin, a susţinut că Prigojin a cerut şi capturarea lui Andrei Medvedev, după ce acesta a părăsit gruparea.

El a fost condamnat în luna aprilie pentru că a fost implicat într-o bătaie într-un bar din Oslo și pentru că avea asupra sa un pistol cu aer comprimat, amintește Reuters. El a declarat atunci, pentru agenția citată, că privește spre viitor, învățând limba norvegiană și sperând să obțină azil în Norvegia.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine de ansamblu cu centrala geotermală din Oradea.
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Un urs încearcă să prindă un fruct aruncat de un pasager dintr-o mașină pe 25 iulie 2026 în Arefu, România.
Analiză
09:59
Câți urși vor fi extrași prin vânătoare ca măsură de prevenție
MONDEN
Ramona Gabor
10:02
Reacția Ramonei Gabor, după ce i s-a spus să nu uite de unde a plecat. Sora Monicăi Gabor locuiește în Dubai
What's Up (Marius Ivancea) la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
09:52
Ce a spus What's Up despre revenirea la Asia Express: „Nu e o glumă”. De ce a refuzat să meargă în emisiunea lui Nea Mărin
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10:41
Imagini emoționante din aeroport cu Alina Pușcău și mama ei. Femeia a venit în America pentru a-și susține fiica în lupta cu boala nemiloasă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap în Prahova
10:33
Frații Pavăl vor schimba sigla de pe magazinele Carrefour. Când va fi înlocuită
10:30
Tehnica înșelătoare folosită de vânzătorii din Istanbul, demascată de doi vloggeri români: „Ne-au mințit în fața”
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
09:30
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Feribot care transportă pasageri și mașini la apusul soarelui
09:18
O destinație populară printre români a scumpit biletele de feribot cu aproape 20%. Hotelierii critică decizia
Mineri în fața unei mine de cărbune din munții situate la vest de Dazhu, provincia Sichuan, 1909
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imaginea surprinde o ploaie torențială densă căzând peste o parcare exterioară plină de mașini, înconjurată de copaci verzi.
09:24
Ploi torențiale, grindină și vijelii în România, de sâmbătă. Prognoza meteo pentru perioada 14 septembrie-12 octombrie 2026
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online în România: „Asta e drama”. De la Deep Purple și Bryan Adams, la Europenele de volei și de handbal
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate