Atentatul cu bombă petrecut în 1920, în Senatul României. A fost pus la cale de un tânăr extremist în vârstă de 24 de ani, absolvent a două clase

Panica a pus stăpânire pe oraș, imediat ce oamenii au înțeles că explozia a avut loc în Palatul Universității, unde, la acea vreme, funcționa Senatul României. A fost primul și ultimul atentat cu bombă din istoria României care a vizat o instituție a puterii de stat. 

„Aveam prilejul să înregistrăm un atentat sângeros”

În urma deflagrației și-au găsit sfârșitul episcopul greco-catolic Demetru Radu, ministrul justiţiei Dimitrie Greceanu şi senatorul Spirea Gheorghiu. Președintele Senatului, Constantin Coandă, și alți doi episcopi ortodocși, Nifon Nicolescu și Roman Ciorogariu, au fost grav răniți.

„Pentru prima oară în viața noastră publică, avem prilejul să înregistrăm un atentat sângeros, îndreptat asupra membrilor reprezentanței naționale, și care, din nefericire, a făcut numeroase victime. Nu intră nici în obiceiurile, nici în firea românească întrebuințarea unor asemenea arme de luptă politică”, nota presa din epocă.

În următorii doi ani, atentatul de la Senat și consecințele evenimentului au ținut prima pagină a ziarelor din epocă. Gazetarii au urmărit pas cu pas ancheta Ministerului de Război, arestarea vinovaților, dar și procesul acestora, până la condamnarea din 30 iunie 1922. Incriminați au fost 271 de membri ai Partidului Comunist, în frunte cu extremistul Max Goldstein, un tânăr de 24 de ani, considerat vinovatul principal și cel care a provocat explozia din Senat. Și-a recunoscut fapta și a fost condamnat la muncă forțată pe viață.

Recomandări

Evadare din România comunistă: cazul celor cinci ingineri care au navigat cu o barcă pescărească din Tulcea până în Turcia

A fost încarcerat la închisoarea Doftana din Prahova, unde a murit câțiva ani mai târziu. Alți inculpați au fost condamnați la pedepse între o lună și 10 ani de muncă forțată, iar alți 37 au fost găsiți nevinovați.

Ministerul de Război a preluat ancheta. S-a stabilit încă de la început că explozia a fost provocată intenționat de o mână criminală, varianta unui accident nefericit fiind exclusă. Cei mai buni experți în muniție au fost trimiși să facă cercetările la fața locului, coordonați de Tribunalul Ilfov.

„Ministerul de răsboiu a orânduit o anchetă la locul exploziei dela Senat. Au fost trimiși acolo cei mai de seamă dintre experții direcției generale a munițiilor. Acești experți și-au depus raportul la Tribunalul de Ilfov. Credem a ști că acest raport dărâmă toate presupunerile de până acum și stabilește faptul cum sa petrecut, cu o logică din cele mai strânse”, notau gazetele care au avut ediții special dedicate „crimei de la Senat”.

Recomandări

Cine este mama lui Sebastian Stan. Georgeta Orlovschi a divorțat în 1984, după Revoluție s-a mutat în America și s-a recăsătorit cu Anthony Fruhauf

Toată lumea era curioasă să afle adevărul și se cereau insistent răspunsuri la două întrebări: cine au fost autorii și cum au intrat în Senat.

Pe unde au intrat atacatorii

Presiunile publicului erau justificate mai ales că era evident că s-a acționat din interior, „la pont”. În ziua atentatului, ședința de plen nu a respectat programul normal, senatorii fiind chemați să ia cuvântul la alte ore decât cele cunoscute. Faptul că explozia s-a petrecut exact în momentul în care la pupitru se afla episcopul greco-catolic Demetru Radu, nu într-o pauză a ședinței, nu în afara programului, era o dovadă în plus că „mașina ucigașă” a fost acționată de o persoană aflată în sală.

Se lucra în acel an la extinderea Palatului Universității, iar corpul de clădire nou construit și încă nedat în folosință nu era păzit sau îngrădit. Acest nou imobil a fost poarta de intrare a atentatorilor. Cercetările au arătat că au pătruns în sala de ședințe a Senatului printr-o fereastră mascată la interior de un panou și de mai multe saltele din paie. În aceste saltele au fost montate cele două proiectile, programate printr-un mecanism rudimentar să explodeze la ora 14.45.

„Odioșii criminali au pătruns cu ușurință în curtea Universității printre clădirile cele nouă, cari încă nu-s terminate și nu sunt îngrădite. Dovada cea mai sigură că ei nu au pătruns în interior prin intrările obicinuite ale Senatului este faptul că panoul de lemn care desparte incinta Senatului de cele două ferestre astupate cu saltele a fost găsit ciuruit prin partea dinspre fereastră, iar nu dinspre exterior. Ipoteza cea mai sigură este că criminalii au spart un geam și pe urmă au făcut o deschizătură în salteaua din dreptul ferestrei pe unde au și intrat înăuntru”, nota ziarul Dimineața în ediția din 12 decembrie 1920.

Recomandări

Cutremur devastator cu magnitudine de 7,1 grade, într-un oraș sfânt din Tibetul chinez: cel puțin 53 de morți și 62 de răniți

Atacatorii au intrat în clădire în noaptea de 7 spre 8 decembrie având răgaz suficient să monteze cele două bombe programate să distrugă Senatul.

Cum a fost acționată bomba

„Mașinăria criminală”, așa cum a fost denumită arma crimei din Senat, a avut la bază două obuze germane, unul folosit în tranșee, „având focosul cu timpi, care explodează atunci când i se fixează timpul”, iar cel de-al doilea folosit pentru tun, încărcat cu acid picric și focus percutator care explodează „doar la ciocnire”. Ambele au fost modificate astfel încât să poată fi detonate la comandă printr-un mecanism „cel mai simplu dintre toate” acționat de un ceas deșteptător.

Cele două obuze au fost fixate în salteaua de paie cu care era astupată fereastra din dreptul scaunului președintelui Senatului. S-a ajuns la această concluzie întrucât salteaua a fost găsită ciuruită la propriu, iar alte cratere în podeaua încăperii nu au existat. 

Deși ne aflăm în anul 1920, cercetările la fața locului au fost extrem de minuțioase, stabilindu-se până la ultimul detaliu cum au fost construite mașinile ucigașe, de unde și cum au fost acționate. 

„Asasinul a modificat unul din obuze, scoțându-i vârful. La acest obuz ciuntit a adoptat un aparat, cel mai simplu dintre toate. A pus un arc subțire, care nu avea nici grosimea unui băț de chibrit întro mică teacă. A fixat apoi această teacă în partea ciuntită a obuzului. A strâns arcul și l-a separat de materialul explosibil printrun cui, ce se putea trage foarte ușor. Unul din obuze a fost așezat culcat, iar altul în picioare. Autorul atentatului a fixat apoi în panoul de lemn mecanismul unui ceasornic deșteptător, căruia nu-I lipsea decât învelișul de tinichea și clopoțelul de deasupra. El a legat apoi o sfoară de ciocănelul ceasornicului și de cuiul adaptat la obuz”, era explicat în ziarele vremii mecanismul rudimentar al bombei care a explodat în Senat.

Al doilea obuz nu a mai explodat

Concluziile cercetărilor la fața locului au fost de-a dreptul șocante. Printr-un noroc, al doilea obuz nu a mai explodat. Mecanismul fusese conceput astfel încât cel de-al doilea obuz să fie aruncat de suflul primei explozii în mijlocul sălii Senatului, iar urmările deflagrației ar fi fost „înspăimântătoare”.

„În momentul când minutarul a atins ora 2.40 m, se înțelege că ciocănelul sa pus în mișcare și sfoara care era întinsă ca la un arc a tras cuiul lăsând astfel arcul liber. Substanța explozibilă, care e foarte delicată și pe care o simplă sgârietură o poate aprinde, a exploadat. 

Cel de al doilea obuz era așezat foarte aproape de primul din această cauză, el na exploadat prin contact, cum trebuia să fi fost intenția criminalului, ci a fost tăiat în două de explozia celui dintâi. Dacă între aceste două obuze ar fi fost o distanță mai mare, sar fi produs explozia prin contact, obuzul ar fi fost aruncat în întregime în mijlocul Senatului și ar fi făcut ravagii înspăimântătoare. Vârful celui de al doilea obuz, adică periea cu focosul a fost aruncată în sală prin scândurile panoului și a exploadat, omorând pe episcopul Radu”, anunțau cu litere bolduite ziarele vremii.

Victimele atentatului de la Senat, jefuite de bijuterii

Chiar și așa, suflul exploziei a fost devastator și a creat o panică uriașă în sala de ședințe, care a fost inundată de fum și flăcări, „iar groasa pusese stăpânire pe cei ce o populau”. În haosul creat, un martor la eveniment a fost totuși capabil să facă un gest reprobabil, aspru criticat de gazetari. Crucea cu pietre scumpe, semn al rangului bisericesc, aflată la gâtul prelatului ucis în explozie, a fost furată de o persoană rămasă neidentificată.

„Totuși, în vălmășagul acesta de trupuri omenești, încordate sub resortul suprem al conservării personale, sa găsit un pervers cu destul sânge rece și cu destulă stăpânire de sine ca să fure dela gâtul prelatului defunct crucea de pietre scumpe, semn al rangului bisericesc, care l-a adus în Senat ca să-și găsească acolo moartea năprasnică pe care o deplângem. Jaful cadavrelor a repugnat totdeauna simțămintelor omenești, de aceea și pedeapsa pentru el e și mai grea, dar răul făptuit în împrejurările atât de tragice dela Senat însoțește parcă de mai mult hidos fapta aceasta sinistră.

Și oricât de odios ar fi atentatul comis, parcă sub raportul pietății furtul crucei de la gâtul prelatului e mai urât, e mai respingător. Da aceia nu ne îndoim, că dacă hiena făptuitoare va fi descoperită, va primi o pedeapsă exemplară, pe care o cere o faptă atât de odioasă”, nota unul dintre gazetari în ediția din 11 decembrie 1920 a ziarului Dimineața.

Piste către vinovați

Experții direcției generale a munițiilor de pe lângă Ministerul de Război au stabilit că cele două obuze folosite pentru aruncarea în aer a clădirii Senatului fuseseră furate de la fortul de la Jilava. Așa s-a făcut o legătură între un grup de comuniști care evadaseră din închisoarea Jilava și atentat.

„Se spune că la Jilava s-ar fi găsit o carte de vizită care anunță o serie de atentate, menționându-se că prigoniții se vor răzbuna pe funcționarii poliției cari au făcut cercetările în afacerea așa numitului «complot comunist»”, se arăta în ziarele din epocă.

Ministerul de Război avea să dezmintă informația că muniția a fost furată din fortul de lângă penitenciar.

Recompensă uriașă pentru darea în vileag a vinovaților

În zilele și nopțile care au urmat tragediei, Bucureștiul a fost împânzit de jandarmi care făceau razii în toate hotelurile din oraș în timpul cărora s-au făcut mai multe arestări. Din om în om, din mărturie în mărturie, s-a ajuns la un cerc de suspecți și complici. Informațiile concrete, dar și multe piste false au început să apară odată ce Ministerul de Interne a anunțat o recompensă uriașă pentru indicarea numelor asasinilor.

„De când s’a publicat că Ministerul de Interne oferă un premiu de 200.000 de lei, denunțurile au început să curgă atât la prefectura Poliției Capitalei, cât și la Siguranța generală a Statului din Ministerul de Interne. Cele mai multe dintre aceste denunțuri sunt stupide și nu fac decât să încurce poliția cu convorbiri auzite în tramvai, la cârciumi sau pe stradă”, notau gazetarii.

Totuși, pe lângă informațiile false care au complicat munca polițiștilor implicați în anchetă, au fost aflate și date concrete. Au urmat din nou razii în cartierele mărginașe ale Capitalei, unde locuiau familii de muncitori, dar și în mai multe ateliere mecanice, fiind făcute arestări pe bandă rulantă. Peste 100 de suspecți aveau anchetatorii, însă liderii erau de negăsit.

Poliția a stabilit că principalul vinovat al atentatului de la Senat a fost Max Goldstein, un tânăr din Bârlad, în vârstă de 24 de ani, absolvent de două clase primare, educat „prin propriile lui mijloace”, așa cum avea să se descrie singur în timpul procesului. Goldstein a fost secondat de complicii săi Saul Osias și Leon Lichtblau, toți trei implicați în activități politice de extremă stânga, sprijiniți inclusiv financiar din Odesa și Belgrad de adepți ai comunismului. 

Liderul atentatorilor, prins în pădure, după un schimb de focuri

Tânărul Goldstein a reușit să fugă din țară, imediat după atentat, fiind prins abia un an mai târziu, la vama Giurgiu, după un schimb de focuri. 

În instanță și-a recunoscut fapta, luând asupra sa întreaga vină, explicând totodată că scopul său era să pună bazele unei organizații secrete cu sprijinul fraților săi de luptă din Odesa și Belgrad și ei adepți ai socialismului.

„Când a venit din Rusia în 1919, fiind urmărit de autoritățile din Bârlad – orașul său natal – s-a refugiat la București, stabilindu-se la familia Holtzeman, de unde a furat 2.500 de lei. Atunci a și fost arestat și trimis înaintea Curții Marțiale și condamnat la 10 ani muncă silnică. A evadat la 4 Februarie 1920 cu prilejul citării lui ca martor în procesul unor clandestiniști”, se arată într-un articol din ediția din 30 martie 1922 a ziarului Universul. Cu bani împrumutați de la complicii săi a reușit să fugă la Odesa prin Belgrad, arată sursa citată. Din Odesa, unde „a arătat modul naiv în care activează partidul socialist din România, a hotărât să se întoarcă în țară cu intenția de a pune bazele unei organizațiuni secrete, primind dela revoluționarii din Odesa primul fond în acest scop, de 12 mii de lei”, a explicat Goldstein în fața instanței de judecată. 

Cât despre atentatul de la Senat, Goldstein a explicat că a vrut să răspundă „la violență cu violență” și să „atragă atenția lumei”, nefiind îndreptat împotriva unor persoane anume, „tocmai în aceasta constă măreția lui”.

Ajutat să fugă din țară de complicii din Rusia

Chestionat de comisarul regal, tânărul anarhist nu s-a sfiit să explice în fața judecătorilor modul în care a acționat, a recunoscut că mașinăria criminală a fost realizată de el, iar în clădirea Senatului au intrat doar el și omul său de încredere, Leon Lichtblau. 

„Odată pătrunși în sală am stat până la orele 5 dimineața, căci ceasornicul era defectuos și n-ar fi putut suna la ora fixată”. Pe ceilalți complici ai săi i-a salvat de condamnări grele. A explicat instanței că aceștia au avut doar calitatea de cărăuși de pachete, fără să știe ce conținut au.

După explozie, s-a refugiat la Iași, într-o casă conspirativă de pe strada Râpei. De aici a reușit să trimită o scrisoare tovarășilor din Rusia, cărora le-a cerut cu succes sprijin pentru a putea fugi din România. 

După aproape un an, și-a dorit să revină în țară pentru a-și continua acțiunile. A plecat din Rusia în toamna anului 1921, a reușit să ajungă în Bulgaria, dar a fost prins la granița de la Giurgiu de grănicerii români, după o lungă serie de aventuri.

Dat în vileag de un grup de copii

Audiați ca martori, grănicerii au explicat cum a decurs arestarea tânărului rebel. Pentru că nu a putut prezenta niciun act valabil la punctul de trecere a frontierei, Max Goldstein a încercat să corupă un sergent. Cum tentativa de mituire nu a reușit, soldatul a fost împușcat. Atacatorul a reușit să scape o perioadă de supraveghere și să intre pe drumul spre București, unde s-a ascuns într-o pădure, în apropiere de localitatea Călugăreni. Aici a fost văzut de niște copii, care au anunțat jandarmii aflați pe urmele fugarului. „După o luptă în care sau descărcat multe focuri de revolver, am reușit să pun mâna pe el”, este mărturia lui Gheorghe Prunescu, agent la Siguranța din Giurgiu.  

Avocații care l-au apărat pe Goldstein au încercat să-l scape de ocnă pe clientul lor, pariind pe cartea nebuniei. Au cerut în instanță o examinare medicală a acuzatului, „care, după modul cum se comportă și a celor debitate în apărarea sa, pare a nu fi în deplinătatea facultăților sale mintale”. Strategia nu a avut un rezultat favorabil. Au încercat să contureze apoi portretul unui om revoltat față de abuzurile clasei politice, nu un criminal de rând, ci „un membru al clasei muncitoare căruia i s-au răscolit patimele prin teroarea la care a fost supusă această clasă”. Gestul său extrem și unic în istoria României a fost caracterizat drept „chintesența de ură ce clocotea în clasa muncitorească”.

Mort de inaniție în penitenciarul Doftana

Pledoariile avocaților nu l-au ajutat pe Goldstein. A fost condamnat, în iunie 1922, la muncă silnică pe viață și încarcerat la penitenciarul Doftana. 

În data de 12 octombrie 1925, ziarele anunțau că atentatorul de la Senat a murit în închisoare. Cauzele morții sunt confuze. Au fost acuzații din partea familiei că tânărul a murit cu zile pentru că directorul penitenciarului nu i-a mai dat mâncare timp de zece zile. Cert este că Max Goldstein intrase în greva foamei de bunăvoie, dar acceptase să renunțe la această formă de protest la insistențele surorii sale.

„PLOEŞTI, 12. Duminică, la orele 4 după amiazi, Max Goldstein, atentatorul dela Senat, a murit în închisoarea Doftana, unde îşi făcea pedeapsa.

Max Goldstein, acum 50 de zile declarase greva foamei, pe care a ținut-o până acum 10 zile, când graţie stăruinţelor depuse de sora lui şi de dr. Floru, medicul inspector al închisorilor, a cedat, acceptând hrana. I s-a dat atunci câteva linguri de lapte şi directorul închisorii a promis să-i dea mâncare, conform prescripţiilor medicului. 

După zece zile de la aceasta, familia lui Max Goldstein a fost informată că personalul închisorii, din ordinul directorului, refuză deţinutului hrana. Faptul a fost adus la cunoştinţa d-lui dr. Floru, care duminică dimineaţă s-a transportat la Doftana, unde l-a vizitat pe deţinut.

Sora lui Max Goldstein afirmă că, din ancheta făcută la închisoare şi din examinarea pacientului, sa constatat că timp de zece zile nu i sa dat nici un fel de aliment şi că agonia începuse. 

La orele 4 p.m. în aceiaş zi, nenorocitul a sucombat, după cum ne relatează corespondentul nostru de la Ploeşti”, nota, în ediția din 14 noiembrie 1925, ziarul Adevărul.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro