Deși este realizat în proporție de 99%, deschiderea circulației este amânată din cauza unor probleme apărute la un pod.

„Au fost mai multe întâlniri tehnice în această perioadă cu privire la problemele care împiedică darea în trafic a lotului 2 din A7 Ploiești – Buzău. Facem tot posibilul ca până la sfârșitul lunii septembrie să reușim să dăm în trafic și acest lot. Luni voi reveni cu mai multe detalii”, a afirmat joi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Inaugurarea lotului 2 fusese anunțată la finalul lunii iunie 2025 de către Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor la acea vreme, care a explicat, în mai, că stadiul lucrărilor a ajuns la „aproximativ 98-99%”.

Grindeanu a raportat un progres semnificativ: „Progresul lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii este de aproximativ 98-99%. Sunt trei poduri unde s-au identificat anumite probleme care trebuie remediate. Am comandat o expertiză care va oferi soluţii”.

Amânarea acestei inaugurări a iscat un val de ironii în mediul online. Și asta pentru că primul lot intrat în execuție din A7 (Mizil – Pietroasele) în august 2022 riscă să fie dat în trafic odată cu ultimul lot (Pietroasele – Buzău), pentru care lucrările au început mult mai târziu.

„Cine zicea că e jale dacă se dau loturile 2 și 3 împreună în trafic?”, întreabă un utilizator al formului PeUndeMerg.ro, după anunțarea celui mai nou termen.

„Jalea de pe lume. Adevărat. Dacă făceau alt tablier, era gata”, scrie și Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură și fondator al forumului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Absint2000 18.08.2025, 13:09

Toată Modova așteaptă Suceava respectuv Iași Bacău

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.