O echipă de cercetători de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, a dezvoltat o baterie revoluționară care folosește un izotop radioactiv încorporat într-un diamant. Aceasta este prima baterie nucleară de acest tip din lume, capabilă să alimenteze dispozitive mici timp de mii de ani, conform Live Science.
Cuprins:
Bateria produce electricitate spontan, prin amplasarea unui diamant lângă o sursă radioactivă. Spre deosebire de sursele de energie tradiționale, aceasta nu necesită nicio mișcare pentru a genera curent electric, principiul de funcționare fiind similar cu cel al celulelor fotovoltaice care transformă lumina solară în energie.
Noua baterie încorporează izotopi de carbon-14, un material radioactiv extras din grafitul folosit pentru controlul centralelor nucleare. Acești izotopi sunt integrați în diamante sintetice, care colectează electronii excitați de radiații, generând astfel electricitate.
Spre deosebire de bateriile alcaline care se epuizează rapid, această tehnologie are un timp de înjumătățire de 5.730 de ani. Astfel, bateria ar putea funcționa pentru mii de ani fără a fi necesară înlocuirea, reprezentând o soluție durabilă pentru dispozitivele care necesită o sursă de energie constantă.
Această inovație poate avea aplicații extinse, de la dispozitive medicale, cum ar fi stimulatoarele cardiace, până la echipamente utilizate în explorarea spațială sau în medii extreme, precum cele subacvatice. Tehnologia promite să fie un pas semnificativ în direcția soluțiilor energetice sustenabile și de lungă durată.
Și o companie chineză, aflată în fruntea tehnologiei energetice, a dezvăluit recent prototipul unei baterii pe bază de radionuclizi care ar putea revoluționa industria dispozitivelor electronice, cum ar fi smartphone-urile, potrivit Corriere della Sera.
Dispozitivul, denumit „primul sistem de energie atomică miniaturizat din lume”, este o baterie de izotopi radioactivi, dispusă compact într-un recipient mic cât o monedă. Deși este vorba de energie nucleară, nu are de-a face cu reacții de fisiune și fuziune. Acest lucru ar putea impulsiona și mai mult tranziția către electricitate în lumea automobilelor.