Cel mai mare bordel din Europa, unde „aproape toate” angajatele sunt românce, a fost confiscat de Parchetul german. Cum a reacționat patronul

 2 comentarii

Statul german a confiscat bordelul din Köln care este considerat cel mai mare din Europa. Măsura a fost dispusă pe 8 august, în numele landului Renania de Nord-Westfalia, de Parchetul din Düsseldorf, în cadrul unei investigații ample cu privire la un grup de contrabandiști care aducea chinezi bogați în Germania cu pașapoarte false, relatează Bild. Se vorbește inclusiv despre implicarea mafiei chineze și spionaj.

În urmă cu câțiva ani, cotidianul italian Libero, citat de B1 TV, arăta că „aproape toate” angajatele sunt românce.

Julius Sterzel, purtătorul de cuvânt al Parchetului din Düsseldorf, a confirmat „că autoritatea noastră a confiscat proprietatea”. Proprietarii nu au voie să vândă sau să dispună de active în niciun fel.

Hotărârea judecătoriei, emisă la cererea procurorului, este o măsură provizorie. Bunurile pot fi confiscate definitiv numai după o hotărâre judecătorească.

În martie 2021, o companie germană a achiziționat casa de toleranță pentru 11 milioane de euro. În spatele achiziției se aflau membri ai unui grup de contrabandă care aducea chinezi bogați în Germania de ani întregi.

În aprilie, 1.000 de ofițeri ai poliției federale au luat cu asalt vilele avocaților, experților fiscali, antreprenorilor și funcționarilor suspectați că ar fi fost membri ai grupului.

Pentru traficul ilegal cu permise de ședere și pașapoarte, contrabandiștii cereau până la 360.000 de euro de persoană.

Presupușii șefi ai rețelei sunt avocații Johannes D. și complicele lui, Claus B, care ar fi menținut numeroase contacte în politica locală, statală și federală, în calitate de lobbyist.

„Mafia chineză”, implicată

Potrivit documentelor interne, el a jucat un rol central în cumpărarea bordelului. Acționa în numele unei femei din Beijing, Jing Ju, o interfață a cărei companie a fost înscrisă în cartea funciară drept cumpărătoare.

În cadrul anchetei, ai mulți membri ai rețelei de contrabandă și politicieni pe care i-au mituit au dat declarații la poliție.

Jens Bröker, șeful personalului din administrația districtuală Düren, a recunoscut că a primit mită în șase cifre de la contrabandiști.

Potrivit Bild, anchetatorii germani suspectează ca în spatele grupului se află membri ai mafiei sau chiar spioni. Aceștia au nevoie de bordel pentru a spăla bani sau pentru a recruta informatori. Prețul real al bordelului „Pascha” ar fi fost de doar la 5-6 milioane de euro.

Se bănuiește că acest etajul 9, „un etaj discret”, este folosit de agenții secreți chinezi pentru a recruta noi spioni în Germania.

„Reducerea pentru spioni, valabilă pentru toată lumea”

Bordelul a răspuns acuzațiilor pe rețelele de socializare într-o notă ironică: „Reducerea noastră pentru spioni este acum valabilă pentru toată lumea”.

Deschis în 1972, „Pascha” este considerat cel mai mare bordel din Europa. Clădirea luminată în roz are 11 etaje și 9.000 de metri pătrați. Aproximativ 120 de escorte lucrează și au o mie de clienți pe zi.

Fondatorul Hermann Müller a fost condamnat la 3 ani de închisoare, în septembrie 2017, pentru evaziune fiscală.

  • 2002 este anul în care a fost adoptată Legea Prostituției în Germania. De atunci, există dreptul la remunerație legală ca lucrător sexual. În plus, poți încheia un contract de muncă și astfel ai acces și la sistemul de asigurări sociale.

„Fetele continuă să lucreze”

Când a fost întrebat despre sechestru, șeful bordelului. André Wienstroth. a spus: „Eu continuu să plătesc chiria proprietarului în același cont. Fetele continuă să lucreze”.

Auzisem doar că procuratura a închis cartea funciară din moment ce suspiciunile nu au fost confirmate și că dosarul va fi din nou deschis.

Scopul Parchetului este să aștepte un eventual proces împotriva bandei „chinezești” și apoi să solicite instanței confiscarea bunurilor.

Potrivit unei anchete a ziarului britanic The Telegraph, în toată Germania sunt 400.000 de prostituate care au, zilnic, peste un milion de clienți.

În urmă cu câțiva ani, publicația italiană Libero a scris că „aproape toate prostituatele de la cel mai mare bordel din lume sunt românce”. „Veniți la noi, totul este extrem de sigur”, transmiteau cei de la „Pascha”.

Jurnaliștii italieni au vrut să afle dacă refugiații din Orientul Mijlociu apelează la serviciile prostituatelor din Köln și dacă s-au înregistrat plângeri în urma comportamentului acestora.

Ce islamism, ce agresiuni sexuale? Aici nu știm nimic despre așa ceva. Veniți fără teamă! Veți vedea că vă veți distra. Nu vă faceți griji, fetele noastre sunt foarte frumoase, aproape toate românce.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    parpalache 12.09.2024, 23:40

    Unde-i(ne)cuviosul”propagandist-sa ne spuna el- competent-ce bine e de femeile din România-care au privilegiul de a„munci”pe la„aliați”?Ca acum-de când România este pe cale sa devina cea mai mare baza militara din lume-astfel de locuri de„munca”se vor crea și la noi!Multe!Ne da voie UE!Ca nu produc emisii de carbon!Oare?

    • Avatar comentarii

      Sfantul__Cuvios_Pafnutie 13.09.2024, 21:21

      Chiar mă gândeam ce-o să zici când va face miliţia un raid prin vreun stabiliment similar din Rusia şi te vor găsi şi pe tine p-acolo. Ca angajată, nu client. Iar nesimţitele astea, în loc să presteze pe centură în România, întru slava neamului şi descărcarea de stres a lui Basarab Parpalache, trădează gloria străbunilor prestând în Olanda.

    • Avatar comentarii

      prodanka 13.09.2024, 12:40

      Incurci, ca mulți în RO de altfel, cauza si efectul. Faptul ca româncele lucrează acolo nu e vina UE. E vina românilor. Ei ar putea oricând să lucreze pe șantierele lui Putin și să ia, în mână !, nimic. :)

  • Avatar comentarii

    Marica13 14.09.2024, 08:30

    Adevarat...e tot o munca sa canti la caval.....

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!