Clara Volintiru, expert în securitate internațională: „Implicarea lui Trump în Caucazul de Sud este o ofensivă economică și geostrategică față de China, de Rusia și de Iran” 

Mai mult, miniștrii de Externe ai Armeniei și Azerbaidjanului au parafat proiectul de acord privind stabilirea păcii și a relațiilor interstatale între Republica Azerbaidjan și Republica Armenia. 

Traseul Trump pentru pace și prosperitate internațională (TRIPP)

Rezolvarea conflictului regional dintre Armenia și Azerbaidjan, care dura de câteva decenii, reprezintă una dintre inițiativele președintelui Donald Trump de a media și rezolva dispute vechi peste tot pe glob. O prevedere-cheie a declarației comune este angajamentul de a deschide legături de transport și comunicații între cele două țări. 

Vorbim despre un proiect special de conectivitate care urmează să fie implementat pe teritoriul Armeniei – Traseul Trump pentru pace și prosperitate internațională (TRIPP). Această rută este aliniată cu Coridorul Zangezur, pe care Rusia încearcă fără succes să îl lanseze și să îl controleze din 2020 și va reprezența principalul proiect geopolitic prin care Statele Unite doresc să contracareze influența Rusiei și Chinei în Caucazul de Sud. 

Pentru a înțelege punctele forte și cele slabe ale acestor înțelegeri, Libertatea a realizat un interviu cu Clara Volintiru, director al Biroului din București al German Marshall Fund și al Black Sea Trust (BST).

Libertatea: Președintele Donald Trump dorește să intre în istorie drept președintele american care a adus pacea în lumea. În acest context poate fi interpretată și întâlnirea de la Casă Albă între el și liderii Armeniei și Azerbaidjanului pentru a negocia un viitor tratat de pace. Care sunt părțile bune și cele slabe ale acestui acord mediat de Trump? 
Clara Volintiru: Cel mai important aspect pozitiv este implicarea Statelor Unite în stabilizarea și rezolvarea disputelor de securitate din regiunea Mării Negre. În cazul de față, vorbim despre Caucazul de Sud. Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan este istoric, componentele de escaladare armată recente nu au fost o surpriză pentru niciuna dintre părți și nici pentru partenerii internaționali. Într-adevăr lipsea în mod marcant contraponderea unei puteri economice mari cum este America. 

Uniunea Europeană a făcut tot ceea ce ținea de ea și statele membre pentru a susține reorientarea geopolitică a Armeniei.

Armenia nu avea multe variante, dată fiind apropierea politică a Georgiei față de Rusia din ultimul an. Escaladarea conflictului și relația apropiată a Azerbaidjanului cu Turcia îi lăsa Armeniei, pe de o parte, o dependență economică foarte mare de Rusia și, pe de altă parte, o dependență geostrategică oarecare față de Iran, singurul vecin binevoitor teritorial cu Armenia. 

În acest context, fără implicarea Statelor Unite într-o manieră atât de vizibilă, era foarte greu să ne imaginăm evoluția euroatlantică a Armeniei. Așadar, principalul punct pozitiv al acestei întâlniri este un suport suplimentar important și semnificativ economic și geopolitic pe care America îl oferă Armeniei. 

Iar cu asta se cam termină veștile bune, pentru că din perspectiva criteriilor acordului, nu sunt multe puncte favorabile Armeniei. Asimetria de putere dintre Azerbaidjan și Armenia se menține, inclusiv umilitoarea solicitare ca Armenia să-și schimbe constituția, lucru care poate crea inclusiv probleme de stabilitate politică a regimului pașinian. În perspectiva următoarelor alegeri, nu toată populația va fi încântată cu ceea ce pot fi percepute ca fiind concesii față de Azerbaidjan. 

Ruta Zangezur, care era un subiect de dispută major între Azerbaidjan și Armenia, acum rebotezată Ruta Trump, face mai ușor de înțeles lucrurile unei audiențe internaționale, în contextul în care de foarte mult timp discutăm de coridorul de mijloc ca un obiectiv strategic, de conectivitate comercială și de infrastructură critică între Europa și Asia Centrală, Caucazul de Sud și Asia Centrală, perceput ca o contrapondere la Belt and Road Initiative, proiectul geostrategic al Chinei.  

Așadar, Trump nu acționează strict în raport cu negocierile de pace sau de încetare a conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan, ci într-o ofensivă economică și geostrategică față de China, de Rusia și de Iran, ocupând prin concesiune pentru 99 de ani un teritoriu la frontiera Iranului. 

Garanții de securitate în locul unor concesii

–Contextul i-a fost și favorabil lui Trump tocmai pentru că Armenia a fost, în ultimii doi ani, foarte dezamăgită de felul în care Rusia și-a jucat rolul de mediator în conflictul ce dura de zeci de ani dintre azeri și armeni. 
-Singurul lucru la care pot spera state a căror putere relativă este mult mai mică decât a agresorilor – Ucraina, Armenia, spre exemplu – este ca, în schimbul anumitor concesii, să primească anumite garanții, anumite elemente concrete de suport, fie că vorbim de garanții de securitate militară, fie că vorbim de componenta de integrare economică. 

Dependența masivă a economiei sale față de Rusia îi crea o vulnerabilitate permanentă, chiar dacă, geostrategic, demarase procesul de reorientare față de Vest, printr-o declarație că vrea să demareze procedurile de aderare la Uniunea Europeană.  

Astfel, fără o componentă de ancoră economică, de diplomație economică, investiții strategice pe care Statele Unite le pot oferi Armeniei, ar fi fost foarte greu ca această traiectorie geostrategică să poată să fie urmărită. 

Toată diplomația internațională este în prezent tratată în termeni de realpolitik, este extrem de tranzacțională, pragmatică și, din păcate, pentru foarte multe țări, concesiile vor fi parte din drumul către stabilitate și securitate temporară. 

–Turcia a salutat acest acord, pentru că este și ea motivată economic. Acest coridor va lega mai ușor gazul azer de Turcia. Este pregătită Turcia să normalizeze inclusiv relațiile cu Armenia? 
-În condițiile în care se normalizează relațiile Azerbaidjanului cu Armenia, nu văd niciun impediment ca Turcia să normalizeze la rândul ei relațiile cu Armenia. 

Turciei îi convine această direcție de rezolvare din două puncte de vedere: geopolitic își consolidează și mai tare rolul dominant de king maker în spațiul Mării Negre, pe care și l-a dorit întotdeauna și doar prin Convenția de la Montreux nu putea fi garantat. Are nevoie și de componentele politice, să beneficieze de relații în care să aibă o anumită autoritate și putere față de partenerii regionali. 

Modul în care se constituie acest Coridor Trump pentru Pace și Prosperitate îi asigură Turciei avantajele economice semnificative de a își dezvolta și mai mult relațiile comerciale și de securitate energetică cu țări de dincolo de proximitatea imediată. 

Important va fi și modul în care Uniunea Europeană vede extinderea acestui coridor mijlociu, deoarece punctele de intrare pot fi dezvoltate mai departe și către Portul Constanța, către infrastructura noastră de transport energetic și chiar și pentru securizarea nevoilor de energie în proximitatea noastră imediată, Moldova, Ucraina, țări care au, de asemenea, nevoie de alternative energetice la vulnerabilitățile pe care le întâmpină, fie din cauza războiului, fie din cauza dependenței de gazul rusesc.  

Trebuie să vedem cum anumite concesii din partea noastră colectivă ca Vest față de regimuri autocratice poate să vină la pachet cu anumite resurse semnificative pentru a stabiliza crize și urgențe imediate. 

Ce poate învăța România din acest demers al SUA

–Azerbaidjanul iese întărit din acest deal. Este o putere regional reevaluată în termeni de realpolitik. Totuși, acest stat are un regim autoritar. Cum ar trebui România să se raporteze la riscurile care vin din partea acestor regimuri autoritare? 
-În primul rând trebuie să ne definim foarte bine poziția de diplomație și geopolitică pe care ne-o asumăm în plan intern, înainte să vedem care sunt constrângerile în plan extern. Cred că, pentru prima oară, în foarte mult timp, avem o poziționare foarte clară a României în raport cu ceea ce în interiorul spațiului european numim coaliția celor dornici.

În contextul în care eficiența cadrelor multilaterale sau coeziunea cadrelor multilaterale, fie că vorbim de Uniunea Europeană, fie că vorbim de NATO, se diminuează, nu mai există consens pe marginea valorilor democratice, vedem cum anumite state, fie că e vorba de susținerea Ucrainei în conflictul cu Rusia, fie că e vorba de principiile democratice și de statul de drept, se coalizează în ceea ce se numește o coaliție a celor dornici, fie că e vorba de asumarea responsabilității în zona de apărare și securitate. 

În toate aceste domenii, vedem cum România se poziționează foarte clar pe formatele bilaterale și minilaterale, alături de marile puteri europene al căror devotament față de susținerea valorilor democratice persistă fățiș. Fie că vorbim de Germania, Franța, Marea Britanie, statele nordice. 

În regiunea noastră, România a interacționat extrem de clar și convingător în trilaterala cu Moldova, Ucraina și în bilaterala cu oricare dintre aceste țări. 

Avem o poziționare fermă a României, în ultimele luni, pe plan de politică externă, în siajul asumării valorilor democratice și de securitate colectivă. 

Dincolo de asta însă, avem de-a face cu o geopolitică de tip război rece, în care sunt foarte multe state pivotale, cu regimuri ambigue, care și-au cultivat această poziție tocmai ca să extragă beneficii și de la Uniunea Europeană, și de la spațiul vestic, și de la estul larg, adică Rusia, China și așa mai departe. 

Și aici putem să vorbim de oricare dintre țările din vecinătatea noastră, că vorbim de Serbia, Ungaria, că vorbim de Georgia, că vorbim de Azerbaidjan, putem vorbi chiar și de Turcia până la un anumit nivel, țări care nu au avut întotdeauna o aliniere consecventă, păstrându-și poziția de negociator, de intermediar, dar și avantaje de la mai multe părți. 

Ce face administrația Trump este să încerce din nou să negocieze cu acești actori care de câțiva ani considerăm a fi clar în siajul Kremlinului, fie că vorbim de rezolvarea disputei din Caucazul de Sud prin negociere cu Baku și cu Turcia, fie că vorbim de rezolvare a disputei din Ucraina prin negociere intermediată de Belarus, fie că vorbim de ambițiile administrației Trump de a rezolva conflictul dintre Kosovo și Serbia, pe care nu a reușit să-l facă, dar interacțiunea cu președinția lui Vucic este clară și asumată. 

Iată cum se reangajează Statele Unite în discuții diplomatice cu regimuri al căror registru de respectare a drepturilor omului și a libertăților civile și a principiilor democratice poate a fost pus sub semnul întrebării. 

Azerbaidjanul a escaladat represiunea la adresa societății civile în ultimii ani, a avut chiar acțiuni de represiune politică la adresa vocilor societății civile și a presei independente și a făcut acest lucru pentru a-și consolida poziția în plan intern. Este de văzut în ce măsură administrația Trump va fi dispusă totuși să deschidă și acest subiect în contextul negocierilor și să își asigure propria investiție diplomatică prin asigurarea unor mecanisme de responsabilizare a interlocutorilor săi în plan intern, adică statul de drept și respectare a principiilor de transparență și bună guvernanță în interiorul țărilor cu care negociază. 

„Discutăm de o promovare a intereselor strategice ale Statelor Unite cu prioritate”

–Vedeți o conexiune între recenta întâlnire, la începutul lui august, între Trump și cei doi lideri din Armenia și Azerbaidjan și celebra întâlnire între Trump și Putin? 
-În toată periferia Europei există zonele de confluență între interesele strategice ale Rusiei și interesele strategice ale Americii, alături de puterile europene. Dacă în cazul Caucazului de Sud, discutăm de contrapondere strategică pe care Statele Unite și-o asumă din nou față de extinderea Chinei către rute comerciale și rezerve energetice importante, în cazul Ucrainei am văzut de la bun început pus pe tapet subiectul resurselor naturale prin acordul cu privire la mineralele rare. 

În ambele situații discutăm de o promovare a intereselor strategice ale Statelor Unite cu prioritate și, în subsidiar, de rezolvarea disputelor teritoriale care pot să amenințe poziționarea și securitatea intereselor strategice ale Statelor Unite, pentru că expansiunea Rusiei și a Chinei înseamnă vulnerabilizarea pozițiilor strategice ale Statelor Unite. 

Implicarea președinției Trump, sigur, el poate la nivel personal, ca moștenire în istorie și, să spunem, profil internațional, să își dorească acest profil de peacemaker și dealmaker, dar, în esență, el promovează o agendă extrem de pragmatică și punctuală de obiective strategice ale Statelor Unite. 

Asistăm la o manifestare de politică de interese interne și politică internă în ambele cazuri și abia apoi de relații internaționale în sens clasic. 

-Pragmatic vorbind, o mare reușită pentru Trump nu ar fi un tratat de pace, pentru că un tratat de pace între Ucraina și Rusia, cu cele două regimuri actuale politice, este ceva imposibil de obținut, ci să obțină încetarea focului. Este posibil să obțină Trump un armistițiu? 
-Aceste negocieri sunt, de fapt, negocieri de demarcare a pozițiilor relative pentru perioada imediat următoare. În cazul Ucrainei, de când au început demersurile administrației Trump de a media conflictul, toți liderii europeni nu puteau să privească aceste eforturi decât ca eforturi de încetare a focului. 

În condițiile în care avem tot istoricul războiului dintre Ucraina și Rusia, e foarte greu de imaginat că există în viitorul apropiat, mai ales sub regimul de la Kremlin actual, posibilitatea unui acord de pace. Practic, acest lucru pare imposibil și nerealizabil. Revendicările Rusiei sunt fundamental antagoniste intereselor din spațiul public ucrainean. Deci nu discutăm doar de ambițiile președinției Zelenski, discutăm de lucrurile pe care ucrainenii înșiși nu le-ar accepta. 

Singurul lucru la care ne putem aștepta este o suspendare a agresiunii fie în spațiu aerian, fie pe front. 

Pe front e mai puțin probabil, pentru că schimburile de teritorii care s-au vehiculat nu au neapărat o fundamentare bună pe componenta militară, strategică. E foarte puțin probabil ca Ucraina să poată să-și cedeze linii de front de care depinde apărarea sa terestră. Și atunci, cel mai probabil, poate fi în discuție încetarea focului pentru spațiul aerian. 

Pentru ce durate și în ce scop este ușor de înțeles momentan, Ucraina suferă daune majore, Rusia începe să simtă presiunea sancțiunilor economice. America își dorește să înceapă să dezvolte anumite componente de relații economice în teritoriul Ucrainei, iar Europa, la rândul ei, are nevoie de timp să poată să furnizeze suficiente resurse de armament și logistice pentru a susține mai departe această alianță cu un stat candidat, care este Ucraina. 

Timpul însă nu poate fi neapărat un lucru favorabil Ucrainei, pentru că îi dă, de asemenea, Kremlinului timp să acționeze pe zona de amenințări hibride, pe zona de stabilizare politică și să creeze vulnerabilități suplimentare în plan intern, chiar dacă agresiunea, să spunem aeriană, ar putea înceta sau chiar și cea terestră. 

Cel mai bun deznodământ, pe scurt, ar putea să fie o încetare a agresiunii pe o perioadă. Puțin probabil să putem numi un astfel de acord un acord de pace.  

„Întâlnirea dintre Trump și Dan va avea loc probabil undeva anul viitor”

-La ce ar trebui să fie atentă România, având în vedere toate aceste mișcări tectonice din jurul regiunii noastre? După aproape un an al celui de-al doilea mandat al lui Trump, pe ce ar trebui să se concentreze strategia României în raportul cu SUA? 
-Președintele Dan are deja în planificare întâlnirea cu președintele Trump. Mi se pare absolut firesc ca ea să nu se producă doar pentru o poză. Ceea ce ne-a arătat abordarea președintelui Dan, în primele luni de mandat, este că adresează lucrurile cu foarte multă seriozitate și cu asumarea măsurilor de fundamentare a interacțiunilor. 

Am văzut planul de acțiune semnat cu Germania, vedem relația strategică pe care o avem cu Franța, vedem relația extrem de consistent construită în momentul de față atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina. Pe scurt, întâlnirile care au avut loc până acum au avut loc în contextul unei agende foarte clar definite și cu pași concreți de suport reciproc și acțiune bilaterală sau multilaterală concretă. 

Cred că și întâlnirea cu președintele Trump va fi pregătită în aceeași formulă, de a urmări obiective extrem de clare, specifice și concrete.  

Astfel mai este nevoie de un pic de timp, pentru că încă se configurează interesele strategice ale Statelor Unite în regiune. Aceste luni ne-au arătat că Statele Unite își reasumă un rol activ în regiunea Mării Negre și a Europei de Est, ceea ce-i oferă României o oportunitate semnificativă de a face parte, alături de Statele Unite, dintr-o nouă arhitectură de stabilitate și securitate regională, pe care administrația Trump o redefinește în momentul de față. 

În același timp, Europa își redefinește modalitatea sa de a se angaja în periferie, maximizându-și expunerea și implicarea, dar minimizând formula de interacțiunea la nivelul statelor membre care își asumă acest lucru, și anume coaliția celor dornici.  

Președintele Dan a dat clar semnalul, în fiecare etapă, că stă alături de acele puteri europene care își asumă responsabilități de securitate și vor putea să exploateze oportunități economice în regiune, în Parteneriatul Estic și Marea Neagră și probabil și în Balcanii de Vest. 

Cred că întâlnirea dintre Trump și Dan va avea loc probabil undeva anul viitor. Și până atunci, România poate să-și consolideze o poziție internă și în plan regional pe care să i-o propună administrației Trump, venind la masă și cu o ofertă – România ca furnizor de securitate în regiune, ca intermediator și susținător al partenerilor strategici ai Americii în regiune. Și probabil vom asista și la dezvoltarea unor noi formate între Statele Unite și țările din regiunea Mării Negre, pe componente economice, de energie, de tehnologie etc, formate din care România poate face parte, cu siguranță. 

Există trei componente-cheie în strategia de securitate a Mării Negre a Statelor Unite: energie, infrastructură și securitate alimentară. Și pe toate cele trei componente, România poate avea o agendă coerentă și concretă alături de partenerul strategic care va continua și trebuie să continue să fie Statele Unite. 

Nu în ultimul rând, o axă extrem de importantă a României poate fi cea de dezvoltare a unor componente din lanțurile de producție de apărare, dar nu pe componenta de industria de apărare clasică, unde nu avem timp să recuperăm, ci pe componenta de noi tehnologii, unde avem forță de muncă calificată și specializare recunoscută în plan internațional. 

Suntem una dintre țările cu cel mai bun profil de specializare pe componenta IT a echipamentelor cu utilizare duală,  civilă și militară. Și alături de Ucraina, alături de țări precum Polonia, în regiune putem dezvolta noi soluții de apărare. Am văzut Ucraina dezvoltând aceste soluții foarte bine, prin elementele de tip drone și apărare aeriană și atac în spațiul aerian. 

Și România poate dezvolta astfel de capabilități pentru a atrage interesele sectoarelor private din Statele Unite. 

Noi va trebui să reținem că negocierile diplomatice cu Administrația Trump vor veni la pachet cu foarte multe componente de diplomație economică, pe care România, ca stat, ca sector public, nu le va putea reprezenta singură. Vor trebui coagulate foarte multe componente, inclusiv cele din sectorul privat din România, pentru a asigura continuitatea parteneriatului strategic în plan militar și de securitate cu SUA. 

Fotografii: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro