Testele efectuate recent au evaluat puterea „ogivei cu scop special” asupra rachetelor balistice tactice, fiabilitatea rachetelor de artilerie cu rază lungă de acțiune cu lansatoare multiple și precizia rachetelor de croazieră tactice ghidate de inteligență artificială, scrie presa de stat din Coreea de Nord.

Potrivit lui Kim Jong-un, testele au demonstrat că armele și sistemele automate de lansare au fost modernizate cu succes pentru a „îndeplini condițiile relevante ale războiului modern”.

Testele au confirmat mai ales pregătirea de luptă a rachetelor de croazieră, care vor fi desfășurate în unități de artilerie din apropierea graniței cu Coreea de Sud. Aceste arme sunt echipate cu sisteme de navigație și control de precizie bazate pe inteligență artificială, capabile să lovească ținte la o distanță de 100 de kilometri, a susținut Kim Jong-un.

Centrul orașului Seul, capitala dens populată a Coreei de Sud, este situat la mai puțin de 100 de kilometri de granița cu zona demilitarizată din nord. Regimul de la Phenian consideră Coreea de Sud „principalul său inamic” și respinge politica de unificare a peninsulei.

Este pentru prima dată când Coreea de Nord menționează folosirea inteligenței artificiale în rachete de croazieră. Anterior, Coreea de Nord a susținut că a introdus inteligența artificială în dronele sale, notează Reuters.

Hong Min, de la Institutul Coreean pentru Unificare Națională, spune că noua tehnologie avansată de Coreea de Nord se referă probabil la o versiune îmbunătățită a unui sistem de ghidare digitală dezvoltat anterior, combinat cu o tehnologie automată de recunoaștere a țintelor. Totuși, este greu de estimat cât de sofisticată este această tehnologie doar în baza relatărilor din presa de stat din Coreea de Nord.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.