„Prima navă de informaţii a ţării, denumită Zagros, a intrat în operaţiuni de luptă ale Marinei”, anunţă televiziunea iraniană.

Nava – integral podusă local – este echipată cu „senzori electronici, un catarg modern integrat care permite un calcul precis al efectelor undelor electromagnetice, capacităţi de interceptare a unor elemente active şi pasive, operaţiuni de atac cibernetic şi o supraveghere inteligentă”, potrivit televiziunii.

Iranul desfăşoară, începând de săptămâna trecută, exerciţii militare – denumite Eqtedar („putere” în persană) – care continuă până la jumătatea lui martie şi la care participă armata şi Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice.

„Ochiul” vigilent al Marinei

„Nava Zagros va fi ochiul vigilent al Marinei iraniene în adâncimile mărilor şi oceanelor”, a declarat comandantul Marinei iraniene, amiralul Shahram Irani, citat de presă, potriviit News.ro.

Manevrele se concentrează asupra protecţiei instalaţiilor nucleare iraniene – Natanz şi Fordo (centru) şi Khondab (vest).

Tensiuni în centrul cărora se află programul nuclear nuclear au crescut puternic în primul mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, când a retras Statele Unite dintr-un acord istoric încheiat în 2015 care oferea Teheranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale în schimbul unei limitări a ambiţiilor sale nuclare.

Iranul a aderat la Acordul de la Viena până la retragerea unilaterală a Washingtonului în 2018, iar apoi a început să se dezangajeze.

Potrivit site-ului american Axios, consilierul însărcinat cu securitatea naţională la Casa Albă, Jake Sullivan, i-a prezentat recent preşedintelui american Joe Biden opţiuni în vederea unui eventual atac american vizând instalaţii nucleare iraniene, dacă Teheranul se orientează către punerea la punct a unei arme nucleare până la sfârşitul mandatului său.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.