Curajul pentru schimbare. Drumul unei tinere dintr-o familie de romi argintari din București la Google, în New York: „O bursă educațională mi-a marcat viața”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De Ziua Internațională a Romilor, Libertatea publică povestea Rowenei Marin, o tânără de 35 de ani, care provine dintr-o familie de romi argintari și care astăzi lucrează în New York, în echipa de dezvoltare a Google.
Cuprins:
- Tradițiile din comunitate
- Accesul la educație
- Bursa de studii care i-a schimbat viața
- Diferențele de mentalitate din interiorul familiei
- Despărțirea de comunitate
- Rasismul care duce la pierderi
- „Să ne cunoaștem mai bine unii pe alții”
- Viața în New York
- Lipsa de unitate din comunitățile de romi
- Mii de femei rome ca cea din Zalău
- Sacrificiul femeilor rome
- „Am supraviețuit timp de secole pentru că unii oameni s-au sacrificat”
- O sămânță în mintea fetelor rome și nu numai
- Un mesaj scris pentru fiica ei, înainte să știe că o va avea
În ianuarie anul acesta, Rowena Marin a publicat „Who am I in the world?”, cartea în care povestește propriile experiențe de căutări identitare, alături de viețile femeilor din comunitatea ei, pe care le-a documentat de-a lungul timpului. Ideea cărții a urmat eseului personal publicat în DoR în 2021. Acolo, Rowena reface traseul nevoii ei de a-și găsi locul în lume, care a smuls-o din comunitate și a purtat-o din Spania până în Asia, Irlanda și New York, unde s-a stabilit definitiv. Cartea reprezintă un manifest care încurajează toate femeile, în special pe tinerele la început de drum, să exploreze lumea în căutarea propriului drum.
Tradițiile din comunitate
Familia Rowenei e din Baia Mare, însă aceștia s-au mutat în București la începutul anilor '90. Provin din comunitatea romilor argintari. Dincolo de valorile cu care a fost crescută și pe care și le-a însușit, precum devotamentul și iubirea, Rowena simțea că viața trebuie să fie mai mult decât căsătorie și copii.
În ciuda acestui sentiment, până la 25 de ani s-a supus regulilor și tradițiilor. La 19 ani a început o relație cu un băiat din comunitate și s-au căsătorit conform tradițiilor, însă nu legal, când ea avea 22 de ani. Dar partea din Rowena care voia mai mult a împins-o să-și continue studiile, lucru mai puțin permis femeilor din comunitate.
Educația era poate singurul lucru care mă diferenția atunci de ele și de modelul de viață pe care îl primisem. Am avut libertatea să urmez acest capriciu al meu, pentru că eram fata lui tata, el fiind un adevărat filozof în comunitatea mea. Deși era meșteșugar, în biblioteca noastră erau Goethe, Sartre și alți monștri sacri.
Accesul la educație
La 25 de ani s-a lovit prima dată de întrebarea: „ce scop am pe lumea asta?”. S-a întâmplat după moartea verișorului ei de 19 ani, Giovani, de care era foarte apropiată și în care se regăsea. Moartea lui Giovani a împins-o într-o căutare a sensului ei. „Trebuia să fie mai mult dincolo de asta.”
Spre deosebire de multe tinere din comunitate, Rowena a avut acces la educație. Deși tatăl ei a murit când ea avea doar 10 ani, a fost încurajată de familie să-și continue studiile. De la un punct încolo, fetele din comunitate renunțau la școală și sprijineau afacerea familiei. Fiind romi argintari, familia Rowenei făcea comerț cu bijuterii – bărbații le cumpărau și femeile vindeau.
Lipsa accesului echitabil la educație se vede și în statistici. Din cauza ratei mari de sărăcie, a excluziunii sociale, a rasismului instituționalizat și a discriminării, aproximativ 8 din 10 copii romi părăsesc timpuriu școala. De asemenea, romii au cea mai mică rată de absolvire a unei școli de nivel superior din România, cu un total de 2%.
Bursa de studii care i-a schimbat viața
La scurt timp după moartea verișorului ei, a aplicat pentru o bursă educațională în cadrul unui masterat de project management internațional în Madrid.
Bursa era oferită de Roma Education Fund, un ONG menit să reducă decalajele educaționale dintre populația romă și cea neromă, și de a facilita accesul la educație superioară pentru toții copiii romi. Rowena își amintește șocul pe care l-a avut atunci când a aflat că a fost acceptată.
A fost și este în continuare un moment care mi-a marcat viața. Am avut dintotdeauna acest sentiment de inferioritate față de restul lumii, mai ales venind din etnia mea și comparându-mă cu oameni care nu erau din etnia mea.
Era acasă, în fața calculatorului, când a primit e-mailul de acceptare. Fusese un proces stufos de aplicare și aștepta răspunsul cu un nod în gât. „Se poate să ți se schimbe viața, se poate să nu”, își amintește Rowena. Deși vedea rezultatul de pe ecran, tot nu-i venea să creadă. A sunat să confirme răspunsul. I-a spus chiar bărbatului de la capătul celălalt al firului că este „țigancă, să nu cumva să fie o greșeală”.
Nu era nicio greșeală. A început să sară în pat de bucurie.
„Bursa pe care am primit-o mi-a arătat că poate totuși nu sunt chiar așa de inferioară, poate totuși e ceva acolo la mine care funcționează. A fost realmente una dintre primele dovezi din viața de adult și a însemnat extrem de mult pentru mine. Am realizat în același timp potențialul să-mi schimbe viața”, povestește Rowena astăzi, printr-un video call între New York și București.
Bursa de 16.000 de euro acoperea doar cheltuielile educaționale, așa că frații ei au ajutat-o cu restul banilor, tot ce venea la pachet cu mutatul în altă țară.
Diferențele de mentalitate din interiorul familiei
După mutarea în Spania, Rowena a început să-și descopere curajul. La școală se descurca fără probleme, așa că s-a alăturat și în echipa de marketing a unui start-up local, dedicat mamelor. Salariul o ajuta să aibă un trai decent, ba chiar să-i mai trimită bani și mamei de acasă, care pe atunci vindea în Piața Obor.
În cadrul masterului, cursurile se țineau în diverse țări. Astfel, tânăra a ajuns să călătorească din Mumbai până în Beijing.
În interiorul familiei, Rowena a purtat mai multe discuții în contradictoriu. S-a poziționat ferm împotriva atitudinilor misogine și și-a dat seama, mai lucid, de diferențele de mentalități. A vrut, în continuare, să schimbe asta în viața ei. Așa că a făcut un alt pas: s-a despărțit de partenerul cu care era de la 19 ani, deși familia și comunitatea s-au opus.
Despărțirea de comunitate
După finalizarea masteratului, la scurt timp, start-up-ul și-a încheiat activitatea, iar Rowena a revenit în România, unde s-a angajat într-o corporație, în Capitală.
La 29 de ani, a aplicat la un job la Google și, odată acceptată, a plecat din nou din țară. În Irlanda, de data asta. Despărțirea de comunitate a fost însă una dureroasă, dar tânăra a rămas fermă în ciuda rugăminților mamei. Știa că propria independență și fericire îi vor oferi mai multă putere de sprijin pentru cei dragi.
Treptat, familia s-a obișnuit cu alegerile Rowenei și cu noua ei viață. După cum spunea și în eseul ei: „Mama e foarte bine, locuiește cu sora mea și băiețelul ei, cu o verișoară a ei și o nepoată a mea – numai singură nu este. Faptul că eu am plecat de acasă nu a făcut altceva decât să facă loc pentru alții”.
În New York, Rowena avea să-și cunoască și actualul soț, un profesor universitar american.
Rasismul care duce la pierderi
Rowena a discutat cu mama și frații înainte de a-și împărtăși povestea și, mai ales, înainte de a-i expune. Pentru că asumarea publică a identității e un risc în societatea noastră, „pentru că în România există în continuare discriminare împotriva romilor”, mărturisește ea.
Iar discriminarea nu are mereu forme concrete. Poate însemna o ruptură a unei relații de business, „cineva se gândește că «ăștia sunt romi, n-ai cum să lucrezi cu ei»”.
Teama discriminării continuă să existe chiar și azi, așa că asumarea etniei vine și cu riscul de a pierde oameni pe drum. „Unii dintre noi suntem OK cu asta, alții nu, pentru că de asta poate depinde munca vieții tale sau succesul tău într-o companie.”
Familia a susținut-o, în cele din urmă, și a fost de acord să-și spună povestea. O parte din comunitate însă a privit-o cu scepticism. Rowena le-a înțeles poziția, dar „părerea lor nu m-a mai ținut în loc”. S-a hotărât să vorbească.
„Să ne cunoaștem mai bine unii pe alții”
Confruntată ea însăși cu fenomenul, din copilărie până la maturitate, Rowena crede că rasismul poate fi domolit, dar niciodată eradicat. O soluție, spune ea, este să ne cunoaștem mai bine unii pe ceilalți. Pentru că în esență suntem foarte similari, în ciuda percepției contrare.
De aceea, cartea pe care am scris-o are un dublu rol: unul de a încuraja fete de etnie romă să pornească acest drum de autocunoaștere și al doilea – de a oferi o perspectivă celor care nu sunt de etnie romă, despre cum poate arată lumea noastră.
Își amintește că, după publicarea eseului ei în DoR, mai multe femei nerome i-au împărtășit prin mesaje că s-au regăsit în povestea ei de viață. În România, rasismul are multe fațete, crede Rowena.
„Față de cei din diverse etnii care trăiesc în sărăcie, există o desconsiderare și chiar ură pentru existența lor. Față de cei care sunt de diverse etnii, dar sunt educați, există un sentiment de superioritate incredibil care poate să fie și greu de detectat, atât de către persoana de etnie, dar poate și de cea care provine dintre majoritari.”
Rowena confirmă sondajele care spun că românii nu vor să aibă vecini sau colegi de etnie romă.
„Știu cazuri concrete de oameni care au decis să nu cumpere o casă pentru că urmau să aibă vecini cu un pic de culoare. Exemple sunt numeroase. Însă văd foarte multe eforturi pentru a descuraja rasismul și a clădi poduri între majoritari și etniile din România și mă bucur foarte tare. Drumul este lung, dar măcar suntem pe drum. Acum 15-20 de ani, când eram eu copil, nu eram pe drum deloc.”
Viața în New York
Viața e mult mai diferită la New York. Locuiește aici din 2021, de când a fost relocată din Irlanda. Vede orașul destul de cosmopolit, unde este îmbrățișată celebrarea diversității, de orice natură ar fi ea.
Însă deschiderea către diversitate din orașe ca New York, Los Angeles sau San Francisco nu este prezentă peste tot în America. „Văd ce se întâmplă în restul țării și mă minunez pentru că cealaltă extremă este prezentă. Când m-am mutat în 2021 a avut loc un masacru la un supermarket în centrul țării frecventat de afro-americani, iar în februarie, anul ăsta, un alt masacru, într-un loc frecventat de asiatici, în mod specific chinezi sau descendenți ai acestora”.
E greu de spus ceva despre SUA, pentru că este un continent, nu doar o țară. Dacă ești în locul nepotrivit și de culoare, hispanic sau asiatic, este foarte greu.
Lipsa de unitate din comunitățile de romi
O diferență importantă între persoanele de culoare din SUA și cele de etnie romă din România, crede Rowena, e ajutorul din interiorul comunității pe care primele și l-au oferit, după eliberarea de sub sclavie.
„Odată ce au fost eliberați, ei s-au ajutat foarte mult între ei pentru a câștiga vizibilitate și drepturi. Aici văd marea diferență între Black Lives Matter și combaterea rasismului împotriva romilor, în România. Cred că avem încă un drum lung până vom fi atât de uniți și coerenți în ceea ce cerem ca drepturi pentru noi.”
Deși este, evident, greu de trasat o paralelă între România și SUA, subliniază tânăra, rasismul e tapetat cu aceleași prejudecăți și etichete, aceeași lipsă de reprezentare în cercurile de putere din societate și lipsa accesului la oportunități.
Mii de femei rome ca cea din Zalău
Aici vorbim și despre cazul femeii rome din Zalău, care a fost bătută de un șofer de microbuz și a primit o amendă penală de 1.200 de lei, pentru „reacția disproporționată” și „stârnirea indignării publice”.
Rowena spune despre incident că femeia în cauză „a făcut ce le este frică femeilor de etnie romă să facă de fiecare dată când sunt desconsiderate, înjurate, date afară din cabinete medicale, făcute să aștepte cu copii în brațe la urgențe până când copii dau în septicemie”. În ciuda stigmei etniei, femeia a reacționat și și-a cerut drepturile.
Ca ea sunt sute, mii poate, în situații similare, dar tac și nu fac nimic de frică, pentru că nu e nimeni care să le ia apărarea.
Își amintește de anul în care sora ei a fost internată cu copilul în spital, în România. O vizita zilnic și a observat rapid cum erau tratate femeile de etnie romă care urmau să nască, în comparație cu cele nerome. A intervenit la asistente ca acestea să nu le mai vorbească urât, cu superioritate sau să refuze să le ajute.
„Toate astea pentru că lor le era frică să își ceară drepturile. Așa arată rasismul și nu pot să zic decât că mă revoltă și mă doare extrem de tare, pentru că în femeile precum cea de la Zalău le vad pe mătușile mele, pe verișoarele mele.”
Rowena nu vrea însă să-și piardă optimismul. Știe că unii oameni nu se vor vindeca de rasism, dar speră ca generațiile viitoare să fie mai educate, iar comunitățile defavorizate ajutate. Efectele se vor vedea pe termen lung, speră ea.
Sacrificiul femeilor rome
În ianuarie 2021, Rowena s-a înscris la un program de master de un an în New York unde, timp de un an, avea să învețe să-și dezvolte și finalizeze manuscrisul despre viața ei și a femeilor din comunitatea în care a crescut. În cadrul cursului, ca fiecare student, a organizat o campanie de vânzare, ca să strângă banii necesari pentru publicare.
Și-a propus să vândă 170 de exemplare, dar a vândut 225. Surplusul i-a permis să lanseze pe lângă audiobook și varianta hardcover. Anul acesta visează să publice cartea și în țară, în limba română.
Lucrând la carte, una dintre revelații a fost despre feminitatea din rândul comunității rome; o dimensiune la care nu se uitase niciodată: sacrificiul femeilor pentru un scop mai înalt. A înțeles și mai bine lecția asta odată ce a devenit la rândul ei mamă, în urmă cu câteva luni.
„Acest scop nu-l vedeam, credeam că și-au sacrificat viața degeaba, însă dacă ele n-ar fi făcut asta – chiar dacă nu cred că au făcut-o conștient, sacrificiul și dedicarea lor pentru familie și comunitate au făcut astfel încât noi să supraviețuim ca și comunitate”, explică acum Rowena.
Nu cred că bărbații ar fi fost în stare să facă asta, dacă ar fi fost după ei, ne-am fi pierdut comunitatea demult, pentru că ei înșiși nu au această nevoie de a proteja comunitatea, cum o au femeile. Ei mai degrabă au o nevoie de a se proteja pe ei înșiși, de a crește ca personalități și indivizi. În schimb, femeile simțeau nevoia de a se asigura că lucrurile continuă într-un anumit fel.
„Am supraviețuit timp de secole pentru că unii oameni s-au sacrificat”
Rowena admite că mult timp n-a putut sau n-a vrut să accepte acest „scop mai înalt”.
„Ce vrei să perpetuezi, o comunitate care nu e funcțională?”, se întreba când încă nu avea maturitatea să privească lumea din care provine și dintr-o altă perspectivă. „Nu e funcțională din punctul meu de vedere, dar nu înseamnă că ăsta e adevărul”, spune acum.
„Noi am supraviețuit timp de secole, din cel mai de jos grup din toate castele din India, care se numesc cei de neatins. De ce am supraviețuit și există în continuare etnia romă? Pentru că au fost niște oameni care și-au sacrificat nevoile individuale pentru binele mai mare al comunității și al etniei.”
O sămânță în mintea fetelor rome și nu numai
După publicarea cărții „Who am I in the world?”, Rowena a primit și felicitări, și scepticism. Din comunitatea extinsă, unii au acuzat-o că „are un scop ascuns”, alții au lăudat-o că și-a asumat originea. Pe Rowena însă a intrigat-o faptul că fetele rome – care i-au lăsat mesaje de bine și și-au împărtășit propriile experiențe – și le-au șters ulterior. Crede că din cauza rușinii sau a fricii de mame și parteneri.
Atât prin eseu, cât și prin carte, Rowena a vrut să planteze o sămânță în mințile fetelor, fie ele rome sau nu, care să conducă la astfel de întrebări și chestionări interioare.
<strong>Dacă nu s-au regăsit în durerea discriminării rasiale, s-au regăsit în întrebările identitare pe care Rowena și le-a pus și curajul cu care s-a desprins de familie în propria căutare.</strong>
Un mesaj scris pentru fiica ei, înainte să știe că o va avea
Aceleași lucruri își dorește să le transmită și propriei fiice, căreia i-a dedicat și prefața cărții: „Dear daughters”. Se adresează la plural, pentru că a scris-o atât pentru fiica pe care nu știa că o va avea (avea să afle peste două luni că este însărcinată), cât și pentru toate fetele de pretutindeni.
În introducere îi vorbește fiicei ei despre curajul de a alege propriul drum, despre bucuria de a se regăsi pe ea însăși. Îi povestește despre sclavia romilor din Țările Române, despre cum bunica ei a supraviețuit și a crescut de-a lungul vieții copii și nepoți. Despre importanța de a cunoaște istoria familiei și de unde vine, astfel încât să îi fie clar încotro se îndreaptă. Și s-o facă cu curaj și asumare.
„[...] Dacă te întrebi vreodată cine ești în lumea asta mare din care faci parte, să știi că răspunsul stă în călătoria pe care vei îndrăzni să o faci, iar cheia pe care mereu trebuie să o păstrezi în suflet e curajul. Același curaj care m-a ajutat și pe mine să încep propria călătorie, după cum vei citi în următoarele capitole. Și chiar dacă vei ajunge să te vei simți singură pe drum, să știi că nu vei fi niciodată.”
musatm000 08.04.2023, 20:31
Da foarte frumos articolul si interesant de la inceput pana la sfarsit ! Asa este romanii sunt rasisti si...consuma mult alcool ! O alta "trasatura" este ca accepta coruptia,accepta sa convietuiasca cu coruptii numai sa fie cum vor ei ,iar aceasta "calitate" de rasism vine si in urma lipsei de educatie,sa fie clar. Nu poti judeca o persoana dupa culoarea pielii,dupa starea ei materiala sau dupa marimea casei ,sa le dam o sansa la toti copiii si rezultatele obtinute la scoala sa decida pozitia in societate !
bogdan.iacob 08.04.2023, 21:26
Impresionant. Ca o observatie: singurele dificultati pe care le-a intimpinat in dezvoltarea sa scolara si profesionala s-au datorat comunitatii in care traia si propriei familii. Altfel, oportunitatile educationale nu au lipsit. Interesant...
Qwert 08.04.2023, 23:06
Cred ca, intr-o familie de rromi, cel mai mare impediment la accesul la invatamnt e chiar familia. Totusi, am remarcat o poza a domnisoarei cu un tricou Pride. Cred ca se regaseste sufleteste in comunitatile astea galagioase, neacceptate de crestinii astia demodati. Articolul pare a fi unul educatuv, de incluziune sociala a alora care nu vor rromi prin preajma. Oricum, domnisoara si eventuale alte cazuri sunt exceptii. Regula e cunoscuta. Daca interesele o cer, probabil ca vom avea si reportaje cu rusi oameni de treaba. Doar daca.
unfake 09.04.2023, 00:00
Da, o abordare mult mai desteapta, cu sorti mai mari de izbanda fata de activismul agresiv, unidirectional al profesionistilor.
User Șters 09.04.2023, 00:34
Interesant cum dacă o femeie nu e lăsată să învețe și să se dezvolte libertatea o sa acuze de misoginism, dar când e vorba de cultura lor abia dacă se menționează în trecere cum a avut dificultăți în a își depăși nivelul. E ca și cum e vorba de cultura și nu culoarea pielii.