Control judiciar impus în dosarul Piedone

Direcția Națională Anticorupție a reacționat, joi, 24 iulie, printr-un comunicat oficial, după ce în spațiul public au apărut fragmente din conversații interceptate în dosarul lui Cristian Popescu Piedone. Potrivit DNA, stenogramele despre viața privată, care circulă în presă, fac parte dintr-o cauză penală în care procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat.

Această decizie a fost comunicată doar către inculpat, avocații săi și organele în drept, conform Codului de procedură penală – articolul 215, alineatul 5.

Libertatea a publicat doar stenogramele relevante pentru acuzațiile DNA privind avertismentul transmis de Piedone înaintea unui control ANPC la Hotelul Internațional din Sinaia, și acelea anonimizate, nu și conversațiile cu soția sa, adică din viața privată, spre deosebire de alte site-uri de știri sau televiziuni, care au făcut acest lucru.

Ce conține ordonanța de control judiciar

DNA explică faptul că, în momentul dispunerii unei măsuri preventive, procurorul trebuie să includă elemente de fapt relevante care justifică existența unor suspiciuni rezonabile privind comiterea unei infracțiuni. În acest caz, printre probele analizate s-au aflat și comunicări interceptate între inculpat și alte persoane, inclusiv unele fără calitate procesuală.

Rolul judecătorului de drepturi și libertăți este să verifice legalitatea măsurii de control judiciar, nu să analizeze fondul cauzei.

DNA: „Nu am avut nicio implicare în mediatizarea interceptărilor”

În ceea ce privește apariția în spațiul public a unui dialog între Piedone și un membru al familiei sale, Direcția Națională Anticorupție neagă orice implicare instituțională în mediatizarea acestui conținut.

„Divulgarea acestor informații este nejustificată și contrară dreptului la viață privată”, transmite DNA, subliniind că instituția își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a legii și a tuturor garanțiilor procesuale prevăzute de Constituție.

„Execuții” cerute, controale anunțate și cazare gratuită: cum a ajuns Piedone în vizorul DNA

După ce a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA, Cristian Popescu Piedone a fost demis din funcția de președinte al ANPC de premierul Ilie Bolojan, miercuri, 23 iulie. Interimatul va fi asigurat de vicepreședintele Sebastian Hotca, „până la numirea unui nou conducător al instituției în condițiile legii”, a anunțat Guvernul.

Piedone este acuzat de folosirea de informații nedestinate publicității, după ce ar fi avertizat Hotelul Internațional din Sinaia că urmează un control al ANPC. Stenogramele arată cum fostul șef al Protecției Consumatorilor ar fi transmis indicații pentru ca hotelul să fie „dat exemplu”, deși anterior ar fi beneficiat de cazare acolo. Discuțiile nu s-au purtat de pe telefonul personal, ci de pe cel al șoferului.

Cu o zi înainte, în spațiul public apăruse și o înregistrare informală de la o cherhana din Agigea, în care Piedone, alături de Sorin Susanu, folosește un limbaj suburban, promite funcții și cere „execuții” mediatice.

Piedone se apără pe Facebook: „Statul mă acuză că sunt om”

La o zi după ce a fost pus sub control judiciar și demis de la șefia ANPC, Cristian Popescu Piedone a publicat o postare amplă pe Facebook, în care își exprimă nemulțumirea față de modul în care este tratat de stat și opinia publică.

Cu un ton apăsat, Piedone spune că este „acuzat că are slăbiciuni, că are prieteni, că se ceartă cu nevasta”, și se plânge că este judecat înainte de a fi audiat. „Statul mă acuză că… sunt om”, a scris el. Fostul primar spune că i-au fost încălcate dreptul la viață privată și demnitate și că nu va renunța la luptă: „Sunt un luptător și nu voi renunța niciodată la lucrurile și oamenii în care cred.” El critică dur și ipocrizia sistemului: „Este interesant cum călăii încep să semene cu victimele.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Noian 24.07.2025, 17:13

Pai HotNews de unde credeți că a intrat în posesia stenogramelor?!!!

Avatar comentarii

Lauruco 24.07.2025, 17:52

Într-adevăr, nu trebuiau date public conversațiile cu nevasta dar pentru șarlatanul ăsta a fi om înseamnă să abuzezi de puterea cu care ai fost investit ca să îți creezi avantaje pentru neamuri și prieteni, să batjocorești public persoanele pe care le controlezi, să îți folosești poziția pentru a-ți crea o imagine publică. Din ce pare, el e mai om decât noi, are mai multe avantaje decât muritorii de rând.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.