„Suntem ferm hotărâţi să discutăm concret cu agricultorii despre ce putem face concret pentru a le simplifica activitatea”, a declarat Scholz, în faţa reporterilor.

„E prea multă birocraţie”, a remarcat șeful guvernului de la Berlin.

Cancelarul a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite la „Grüne Woche”, salonul german al agriculturii care are loc pe durata întregii săptămâni la Berlin. Scholz s-a oprit la mai multe standuri şi a stat de vorbă cu reprezentanţi ai profesiei.

Scholz: „Suntem încă departe de ceea ce ne dorim pentru viitorul agriculturii”

Şeful executivului german a promis cu acest prilej să studieze „progresele care se pot face în Germania” şi „ce putem schimba, prin influenţa noastră, la Bruxelles” în scopul de a simplifica obligaţiile administrative ale agricultorilor.

El a promis să facă „mai uşoară viaţa celor care muncesc şi trăiesc în ferme”. „Am luat deja, desigur, măsuri de care suntem mândri. Dar suntem încă departe de ceea ce ne dorim pentru viitorul agriculturii”, a adăugat Scholz.

Protestele agricultorilor s-au extins în mai multe țări

Agricultorii germani se mobilizează masiv de mai multe săptămâni deja împotriva unei reforme fiscale privind preţul motorinei ce prevede anularea, din 2026, a unei scutiri de care beneficiau.

Ei au însă în vedere şi alte nemulţumiri – obligaţiile tot mai mari de mediu impuse sectorului agricol, creşterea costurilor de producţie, povara administrativă asupra exploatărilor agricole.

Mişcării de frondă a agricultorilor germani i s-au raliat în ultimele zile şi alte ţări europene, unde au avut loc manifestaţii similare – Franţa, Polonia, România.

În Franţa, guvernul proaspăt instalat al lui Gabriel Attal a promis o „simplificare drastică” a reglementărilor pentru agricultură.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

K476 22.01.2024, 19:00

E prea multa interventie antropica in domeniu. A devenit un mediu nociv si pentru cei favorizati de sistem ca si la noi.

Avatar comentarii

Narcisu 22.01.2024, 19:25

Daca in Germania se vaită că sint afectați de birocrație, atunci în Romania ce sa mai facem..

Avatar comentarii

Dorin1979 22.01.2024, 20:54

Olaf,te porti ca Iohanis si ca PNL-PSD,dar diferenta intre romani si nemti e ca nemtii chiar vor fapte,nu ii prostesti cu vorbe.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.