Fundația Prezidențială Ronald Reagan, dedicată fostului președinte republican american care a contribuit indirect prin măsurile sale la prăbușirea Uniunii Sovietice, a publicat un sondaj ce arată că majoritatea cetățenilor Statelor Unite resping felul în care Donald Trump își tratează aliații europeni și asiatici.
În contradicție cu politica externă globală a Washingtonului după cel de-Al Doilea Război Mondial (1939 – 1945) și în acord cu așteptările Kremlinului, administrația Trump încearcă să izoleze Statele Unite la emisfera vestică și pune la îndoială angajamentele în cadrul NATO, considerate sacre pentru menținerea păcii în Europa și securității în Statele Unite, cerând ca aliații europeni și cei asiatici, mai ales Japonia și Coreea de Sud, să-și asigure singuri apărarea.
„Zilele în care Statele Unite susțineau întreaga ordine mondială, precum Atlas, au apus”, se arată în noua strategie de securitate națională elaborată de administrația Trump, una foarte blândă cu Rusia și salutată imediat de Kremlin, care îndrăznește chiar să o prezinte ca fiind „în mare măsură în concordanță” cu viziunea sa.
Cu toate acestea, majoritatea americanilor au o opinie contrarie față de politica externă dusă de Donald Trump. Conform sondajului Fundației Prezidențiale Ronald Reagan, efectuat în perioada 23 octombrie – 3 noiembrie, 64% dintre americani cred că Statele Unite trebuie să fie mai implicate în afacerile internaționale și să rămână un lider global. În noiembrie 2024, această cifră era de 57%. Numărul celor care pledează pentru o implicare mai mică a rămas practic neschimbat: 33% în prezent, față de 32% în urmă cu un an.
Donald Trump a promis în campania prezidențială de anul trecut să oprească războiul din Ucraina în 24 de ore. A trecut aproape un an de când s-a reinstalat la Casa Albă, timp în care Trump a oscilat fie cu presiuni asupra Rusiei, fie asupra Ucrainei. Între timp, a oprit livrările de arme către Ucraina (înlocuindu-le cu vânzări), l-a scos din izolare pe liderul rus Vladimir Putin cu un summit în Alaska și a susținut public un „plan de pace” în 28 de puncte care include multe dintre cererile maximaliste ale Kremlinului.
În schimb, numărul americanilor care susțin livrările de arme către Ucraina a crescut la 64%, comparativ cu 55% în noiembrie 2024 și 59% în iunie 2023, când această întrebare a fost pusă pentru prima dată, potrivit sondajului. Numărul celor care se opun a scăzut la 26%, comparativ cu 35% în noiembrie 2024 și 30% în iunie 2023. În plus, 75% dintre americani consideră Ucraina un aliat, iar 19% au o opinie contrarie.
Sprijinul americanilor pentru NATO a atins, de asemenea, un nivel-record, de 68%, în timp ce 22% continuă să vadă nefavorabil alianța occidentală de apărare. Mai mult decât atât, susținătorii celor două tabere din Congresul SUA privesc NATO în mod favorabil: 80% în rândul democraților și 60% în rândul republicanilor. De asemenea, 76% dintre americane susțin articolul 5 din NATO privind apărarea colectivă, în timp ce doar 15% se opun.
În ultimul deceniu, administrațiile americane, inclusiv Trump în primul său mandat la Casa Albă (2017 – 2021), au funcționat în baza unui consens bipartizan potrivit căruia China încearcă să depășească Statele Unite, în timp ce Rusia încearcă să-i submineze influența în lume. În aceste condiții, consolidarea alianțelor în Europa și Asia este cheia victoriei americane în secolul XXI.
Donald Trump subminează acum toată această fundație imaginându-și o nouă ordine mondială în care marile puteri – pesemne Statele Unite, China și Rusia, deși cea din urmă nu este decât o putere regională în declin – fac înțelegeri peste capetele altora, în loc să-și constrângă reciproc ambițiile.
Plecând de la aceste considerente, președintele american dă impresia că intenționează să salveze Rusia de la rușinea militară din Ucraina și să o reintegreze în economia globală cu „mari investiții americane”. Însă, după cum remarcă The Moscow Times, în timp ce Trump și oamenii lui își imaginează relații de afaceri cu Rusia, uită că Statele Unite și alte țări occidentale au investit timp de 30 de ani în economia rusă și au ajutat-o să se ridice după destrămarea Uniunii Sovietice. În cele din urmă, liderul rus Vladimir Putin, aflat la putere din august 1999, a folosit banii pentru arme și războaie, iar scenariul Ucraina riscă să se repete la scară mai mare după câțiva ani în care Rusia s-ar redresa de pe urma războiului în curs și a sancțiunilor.
Cetățenii americani au o viziune mai sobră asupra Rusiei de astăzi: 79% o consideră un inamic și doar 17% un aliat. Chiar și adepții MAGA văd – în proporție de 74% – în Rusia un inamic care abia așteaptă să distrugă Statele Unite, în timp ce doar 21% sunt naivi în privința regimului condus de Vladimir Putin.
În ceea ce privește finalul războiului din Ucraina, 62% (+ 4% față de acum un an) dintre americani spun că își doresc ca Ucraina să câștige, în timp ce 11% (- 4%) – Rusia. Alții 26% (- 8%) spun că „nu știu” sau „nu le pasă”.
Pe de altă parte, 56% dintre respondenți nu au încredere în administrația Trump, în timp ce doar 26% au încredere și 18% au „puțină încredere”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b34a94b55aa3b3ad0361050e91f5d9bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a748135ddbcdae84df644a03dc40cbc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3fb2eae201f032ebc7dfef7005dee423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_beccf60b7549913e37e53e71fa2f0cea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f5b7bcf3a4c79ab9fe8822842eb9e0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_094a3fa300f3e00e5d87924a498103d6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9cfb7f7f9e3d6cc26c92c1ceebec380c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_438e88dcedd2fb19aea18a8aed2212c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_07dc7ccf841ac90c243e0288b05f2ee6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fba278853b1084b88e65357b590ea36b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_78a6232005872cd4ea499576db0849d5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_da4918de933c78668e89d36272302546.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7558d4576c05a534df18616c544d0c96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1e02517367c7ff0a4e05f117a92cdaea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd22c5c9bd7505c732981e77ce4eca73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a7fa973bf8c23e31e8e38d61bca2f0be.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a6e4780b749e40d5cff49780b2643b87.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_dc26bba2bc962e2a9a41c73071e8624a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5829cd2715298dbcd1bc3b9c2b20bc1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6c61c45f2e8d0872e32e9952edcc4a04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_e6526d9e53aafe1298e0489eb4c0b681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_941f80ead41ddb8876ad59a9036ab8a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_25232251d78829fb365aa1d69cb72859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b307908dd69d0f7787c7d1aae8034404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3e47ff5d068f114dfbf772196e9578b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/imagine-cu-caracter-ilustrativ--sarma-ghimpata-intre-steagul-rusiei-si-cele-suprapuse-ale-nato-ucrainei-si-statelor-unite-foto-profimedia-e1765614415628.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e5fe33adce08e81f92218069e8369016.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3fc04b868938a00814aedf2e7a147f16.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/tarom-membru-acar-carpathia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/litera-alec-blenche-depozit-2-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9d3c31ae3d4f91780ec5acf045be73ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_185f8cf992fb798cb943fbc7396071b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/lidia-buble-aparitie-elle-style-awards-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horia-brenciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0ae48b251a7b409545b102ae395f5489.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8469b890b5a10123ec5db3eed208b876.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cristian-tudor-popescu-spune-ca-dictatura-savonea-s-a-spart-mi-au-dat-lacrimile-cand-a-vorbit-raluca-morosanu-e1765568087736.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/stelian-ion-fost-ministru-al-justitiei-a-iesit-la-atac-in-loc-sa-se-retraga-gruparea-savonea-a-arunca-in-aer-intreaga-sectie-penala-a-iccj-e1765545983746.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/secret-santa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/regula-10-1-alimentatie-nutritie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/design-biofilic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-13-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/femeie-stomatolog-shutterstock-scaled-e1765555383455.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/medicamente-pe-care-sa-nu-le-iei-cu-lapte-iaurt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cand-pica-floriile-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-este-scorul-de-coma-glasgow-si-cum-se-stabileste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/explozie-arad-copy1-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/trotineta-electrica-si-bicicleta-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/europarlamentarul-victor-negrescu-a-fost-ales-in-iulie-2024-unul-dintre-cei-14-vicepresedinti-ai-parlamentului-european-e1765618816795.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/55847867629318288303585035755323209427336584n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/elevi-liceu-examen-id216764inquamphotosgeorgecalin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protestjustiepiatavictoriei14inquamphotosoctavganea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/kuncz-timisoara-2020-03--foto-https-zoso-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/grindeanu-si-ciolacu--foto-facebook-firefly-upscaler-2x-scale.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.