Dosarul Mineriada. Dacă va fi găsit vinovat, fostul președinte Ion Iliescu proate primi o pedeapsă între 15 și 25 de ani de închisoare, chiar dacă are 86 de ani. La vârsta de 91 de ani, Alexandru Vișinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Fostul președinte Ion Ilescu este unul dintre cei mai bătrâni români cercetați penal pentru crime împotriva umanității. El este anchetat de procurorii militari în dosarul privind mineriada din 13-15 iunie 1990.

Două persoane au avut o vârstă mai înaintată ca a fostului președinte când au fost cercetate și, apoi, condamnate pentru fapte asemătoare.  Este vorba de Alexandru Vișinescu (născut în 1925), cercetat de la 88 de ani și condamnat anul acesta, când avea 91 de ani. Fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, unde erau torturați deținuții politici, a primit o pedeapsă de 20 de ani pentru crime împotriva umanității.

Cel puțin 13 persoane, au descoperit procurii, au murit în urma torturilor cerute de Vișinescu. În Dosarul “Mineriada”, anchetatorii au în vedere faptul că 1.200 de persoane au fost cel puțin reținute împotriva voinței lor și o mare parte dintre ele au fost bătute și toruturate.

Al doilea caz a fost cel al lui Ion Fecior (născut în 1928), comandatul coloniei de muncă de la Periprava. Și acesta a fost condamnat la 20 de ani în acest an, dar decizia nu este definitivă.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

În ciuda acestor precedente, Ion Iliescu nu pare îngrijorat. “Să cerceteze, care este problema? Voi fi chemat, voi dialoga, voi răspunde. Probabil au primit sesizări, oamenii sunt datori să cerceteze, să ducă lucrurile până la capăt”, a declarat fostul președinte.

Conform legislației penale, faptele “inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea execitării unor drepturi”.

În Dosarul “Mineriada” mai sunt cercetați, printre mulți alții, Miron Cozma și Petre Roman. Și aceștia riscă pedepse asemănătoare.

Citește și: Ion Iliescu, inculpat în Dosarul ”Mineriada 1990”. Procurorii îl acuză de crime împotriva umanității

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI