Corina Boțoroga (39 de ani) este dascăl pentru învățământul primar la școala gimnazială din localitatea Căianu, județul Cluj, și este cunoscută în online pentru jurnalul de pe Facebook în care scrie despre metodele folosite la clasă.
„Acest jurnal a apărut ca o dorință a mea de a împărtăși ceea ce fac eu la clasă. Totodată, îi încurajez și pe elevii mei, pentru că și ei știu de postările mele, să dea ce au mai bun. Mă gândesc că îi va inspira și pe alți dascăli, pentru că și eu m-am inspirat de la alți profesori care și-au împărtășit munca”, a explicat învățătoarea pentru Școala 9.
Copiii se întrec acum în a-și face lucrările cât mai bune, știind că vor fi publicate pe rețeaua de socializare. Corina are și un site al clasei, unde publică constant proiectele pe care le are în derulare. Încet, încet, elevii săi au învățat să lucreze cu diverse aplicații, stimulându-și creativitatea și ușurându-i munca învățătoarei la orele online. Și-a propus ca până la finalul anului să facă cu copiii mai multe ore despre cum învață creierul și de ce ne comportăm așa cum o facem în viața de zi cu zi.
În fiecare clasă există conflicte între elevi, sunt copii mai extrovertiți și alții introvertiți, iar toate aceste lucruri își pot găsi răspuns în explicarea modului în care funcționează creierul. Dacă vor înțelege aceste lucruri, cred că voi putea să acționez mult mai eficient pe această zonă de autoreglare proprie.
Corina Boțoroga, învățătoare
Inspirată de învățătoarea ei
Corina și-a dorit dintotdeauna să predea, iar șansa ei a apărut în 2012, când s-a eliberat un post de educatoare în comuna clujeană Jucu, unde și locuiește. Lucrează în învățământ de nouă ani, după ce anterior fusese contabilă.
„Am admirat-o mereu pe învățătoarea mea, care era atât de blândă și de înțeleaptă, încât a sădit în mine pasiunea pentru învățare”, a spus învățătoarea pentru Școala 9. În timp și-a adaptat metodele de predare, în special pe zona de dezvoltare a abilităților socio-emoționale ale micuților, după ce a absolvit Academia de Leadership și Pedagogie a organizației neguvernamentale Teach for Romania în 2020.
Democrația clasei
Clasa ei este in micro un stat adevărat, unul democratic. Elevii propun și votează metode de lucru și reguli de funcționare ale clasei. Ne mărturisește că a fost destul de șocată să constate că noua clasă de copii cu care lucrează a votat inițial aplicarea unor pedepse dure pentru nerespectarea regulilor.
De pildă, dacă un elev vorbea fără să ridice în prealabil mâna, colegii săi ar fi vrut să primească „un insuficient” sau să i se administreze o pedeapsă destul de drastică, asupra cărora urmau să se pună de acord.
În urma discuțiilor cu ei, Corina a reușit să îi convingă să fie puțin mai umani față de colegii lor care greșesc, iar duritatea pedepselor s-a redus simțitor. „Putem să corectăm un comportament folosind metode și abordări mai pozitive”, le-a explicat învățătoarea, iar copiii au conștientizat că pot face asta într-o manieră mai puțin drastică.
Elevii săi provin dintr-o comunitate vulnerabilă și, la începutul anului școlar, aveau dificultăți destul de mari în a înțelege ceea ce citeau. Din acest motiv, și-a stabilit să le dezvolte abilitățile socio-emoționale, dar și literația prin învățarea în echipă și diverse proiecte practice, astfel încât tot ceea ce micuții deprind la clasă, să poată aplica și în viața reală. De pildă, copiii au făcut schimb de scrisori cu elevii unui liceu pedagogic din Iași, dezvoltându-și latura creativă și învățând totodată să scrie și să expedieze o scrisoare.
Despre metodele inovative ale Corinei Boțoroga, citiți mai multe în Școala 9.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro