Niciun oficial ministerial la ceremonie

Joi, 7 august, în timp ce fostul președinte Ion Iliescu beneficiază de funeralii de stat la București, în comuna Săpata din județul Argeș, la mai puțin de 30 de kilometri de Pitești, un erou, veteranul de război Ilie Popa, a fost înmormântat într-un anonimat cvasitotal, în prezența câtorva zeci de persoane. A murit la vârsta de 106 ani.

Niciun oficial de la Ministerul Apărării nu a venit la înmormântare. Alături de 30-40 de localnici și rude, ca oficiali au fost prezenți doar Laurențiu Micu – primarul comunei Săpata, viceprimarul Ion Dincă, Dan Arsenescu, președinte la Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) Argeș și vicepreședinte Asociația Națională a Veteranilor de Război Argeș, și Emil Ban – vicepreședinte AMVVD Argeș. Atât. Nicio salvă de tun. Nici măcar un mesaj al autorităților din București. 

Și asta în condițiile în care vorbim despre un erou care a luptat în Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Basarabiei și a participat și la campania din Odesa până în octombrie 1943. Un erou care în septembrie 1939 a fost martor la asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu. Sacrificiile făcute de Ilie Popa pentru România au fost uitate, la fel cum sunt mai toți veteranii de război. 

Eroul de război înmormântat anonim în aceeași zi cu Ion Iliescu. Fragmente din viața lui Ilie Popa, veteranul care a trăit 106 ani
Ilie Popa, la împlinirea vârstei de 105 ani

Înmormântarea de la capătul lumii

Cheltuielile de înmormântare au fost suportate de familie, cu sprijinul Primăriei Săpata și al AMVVD Argeș.

Reporterul Libertatea a fost singurul reprezentant al presei prezent la înmormântarea veteranului care a trăit 106 ani. 

Slujba de înmormântare propriu-zisă a avut loc la biserica din satul Mârțești, aflată pe un drum neasfaltat, la aproximativ 3 kilometri de primărie.

Zona e atât de liniștită și de plină de verdeață, încât ai senzația că ești undeva la capătul lumii. 

Eroul de război înmormântat anonim în aceeași zi cu Ion Iliescu. Fragmente din viața lui Ilie Popa, veteranul care a trăit 106 ani
Slujba de înmormântare a avut loc la biserica din satul Mârțești

„Nea Ilie a fost un om foarte activ și optimist, deși a trecut prin dramele unui război teribil și prin multe momente de cumpănă. Țineam des legătura cu dânsul, iarna îi mai aduceam lemne, iar la fiecare zi de naștere mergeam cu tort acasă la el. Au fost momente frumoase. Nea Ilie a fost un erou de război care nu trebuie uitat”, ne spune Laurențiu Micu, primarul comunei Săpata. 

Venerabilul veteran de război avea o pensie de aproximativ 5.000 de lei lunar, iar de aproximativ 20 de ani, de când i-a murit a doua soție, trăia singur.

Libertatea a stat de vorbă cu Cristian Pandelică, nepot al lui Ilie Popa. Soacra domnului Pandelică este primul copil al veteranului de război, care a mai avut un băiat din a doua căsătorie, băiat ce a murit. 

Gluma legată de traiul lung și a doua căsătorie

Ilie Popa a fost un om activ până cu o lună înainte să moară.

„Tataie niciodată n-a pomenit de moarte, până în urmă cu vreo două luni, n-a renunțat la acea bonomie a omului. Nu a uitat să se bucure de viață, deși era văduv și trăia singur acasă. Noi ne-am ocupat de dumnealui. Era și un om cu simțul umorului, glumea constant cu vecinii. 

Eroul de război înmormântat anonim în aceeași zi cu Ion Iliescu. Fragmente din viața lui Ilie Popa, veteranul care a trăit 106 ani
Veteran Ilie Popa în 2021, la 102 ani. Foto: Dan Arsenescu

Odată mi-a spus că, dacă știa că trăiește atât, s-ar mai fi însurat o dată, doar ca să nu fie singur. Era un om extrem de înțelept, analiza totul, nu lua nimic de bun din prima. Tot timpul cerceta și verifica treburile în loc să se încreadă în el. L-am apreciat mult și pentru faptul că a fost extrem de atent cu el. Avea un stil de viață sănătos, dormea mereu la prânz și căuta constant să nu deranjeze pe nimeni foarte tare. Nu a băut niciodată mai mult de un păhărel de țuică și un pahar de vin la o masă. Spunea așa, niciodată seara nu te culci cu capul plin de băutură”, povestește Cristian Pandelică, nepotul veteranului de război. 

Acesta își mai aduce aminte cum Ilie Popa îi povestea cum a dormit pe câmp în timpul războiului, cum omora păduchii cu pietre.

„A fost foarte greu pentru el și camarazii săi. Noi suntem incapabili la vremea de astăzi să ducem o greutate pe jumătatea celei care au dus-o ei. Și asta mă miră la lumea de lângă noi. Legat de ruși, îmi spunea că singurul lucru pozitiv pe care l-au făcut în război a fost că i-au scăpat pe soldații români de păduchi, pentru că au venit cu DTT-ul. Atât. Pentru că rusul a făcut mai mult rău. Niciodată rusul n-a gândit prea mult și, spunea nea Ilie, pentru o cană de țuică spărgea butoiul, în loc să scoată din el, să bea și să plece liniștit”, adaugă Cristian Pandelică. 

„Statul român este inexistent”

Cristian Pandelică nu și-a putut ascunde dezamăgirea legată de faptul că niciun oficial din Ministerul Apărării nu a fost prezent la înmormântarea de la Săpata. Bărbatul a rememorat o întâmplare menită a scoate în evidență cât de puțin se preocupă autoritățile de veteranii de război. 

„Statul român este inexistent… Am fost la un moment dat cu tataie la Pitești, se auzise prin sat că le mai dă ceva la veteranii de război, așa îi spusese poștărița. La Pitești am găsit un domn colonel, care s-a uitat la mine și mi-a zis: «Da, are dreptate tataie, zice, îi dăm un grad». Atât. Niciun ban în plus. Și când colonelul i-a spus că îl înaintează în grad, tataie a dat din mână dezamăgit”. 

Absența autorităților centrale de la înmormântare îi doare și deranjează pe apropiați. În capela unde a fost plasat sicriul au intrat puține persoane. Câteva lumânări aprinse. Pe pieptul lui Ilie Popa a fost pusă o decorație primită în urmă cu câțiva ani. 

Pe crucea de lemn pe care sunt trecute datele lui Ilie Popa stă scris că s-a născut pe 11 septembrie 1919 în satul Bănărești din Săpata, cu exact trei zile înainte să se nască bunicul matern al reporterului, decedat în 2004. Culmea e că ambii au luptat la Odesa în Al Doilea Război Mondial. Cine știe, poate că au fost și camarazi.

„Ce noroc să fie îngropat în aceeași zi cu președintele Iliescu…”

O bătrână cu un chip plin de lumină și cu un zâmbet inocent aprinde o lumânare, după care începe să vorbească cu două femei care stau la câțiva metri de sicriu: „Ce noroc să fie îngropat în aceeași zi cu președintele Iliescu. Nea Ilie a fost un om calculat. Păcat totuși că e atât de puțină lume la înmormântare…”.

Eroul de război înmormântat anonim în aceeași zi cu Ion Iliescu. Fragmente din viața lui Ilie Popa, veteranul care a trăit 106 ani
Ilie Popa, veteran de război, a murit la vârsta de 106 ani. Foto: Denis Grigorescu

După cum spune Dan Arsenescu – președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș, veteranul din Săpata a îmbrăcat haina Regimentului Ghencea. 

„Cu inima plină de credință și pași grei de hotărâre, Ilie Popa a purtat războiul în spate și dorul în piept. Începând cu 22 iunie 1941, când la ordinul mareșalului Ion Antonescu, Armata Română a trecut Prutul pentru eliberarea Basarabiei, a participat și la campania din Odesa până în octombrie 1943, ca și combatant pe Frontul de Est cu Școala de Subofițeri de Aviație, ca servant de tun în toată această perioadă. Odată cu terminarea războiului, a fost trecut la vatră. S-a întors acasă cu riduri săpate de vântul istoriei și cu un singur gând: că libertatea cântă cel mai frumos în limba celor care au luptat pentru ea. Astăzi, numele lui răsună ca o rugăciune rostită în șoapta vântului”, spune Dan Arsenescu.

Ca recunoștință pentru faptele de arme săvârșite pe câmpurile de bătălie, Ilie Popa a fost avansat la gradul de maior, prin ordinele generale succesive emise de Ministerul Apărării Naționale, după anii 1990. A fost și membru al Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș.

Eroul de război înmormântat anonim în aceeași zi cu Ion Iliescu. Fragmente din viața lui Ilie Popa, veteranul care a trăit 106 ani
Dan Arsenescu și Emil Ban, Asociația Veteranilor de Război Argeș. Foto: Denis Grigorescu

Primarul, printre purtătorii de sicriu

Atunci când preoții încep slujba în capelă, vocile lor sunt într-o disonanță cu liniștea paradiziacă de afară. Câțiva dintre oameni lasă mai multe lacrimi să se piardă pe obraji, în timp ce clopotul se aude din ce în ce mai tare, ca un semnal și un semn că se apropie ultimele clipe pe acest pământ ale veteranului de război Ilie Popa, eroul uitat de autorități.

Atunci când sicriul e scos din capelă pentru a fi dus în biserica aflată la câțiva metri mai în față și apoi la locul de veci din apropiere, printre purtătorii acestuia se numără și primarul Laurențiu Micu. 

Eroul de război înmormântat anonim în aceeași zi cu Ion Iliescu. Fragmente din viața lui Ilie Popa, veteranul care a trăit 106 ani
Primarul Laurențiu Micu a fost printre cei care au purtat sicriul veteranului Ilie Popa. Foto: Denis Grigorescu

Eroul de război Ilie Popa a fost înmormântat în aceeași zi cu fostul președinte Ion Iliescu, dar fără fast, fără cameramani, fără politicieni, fără miniștri. Doar avându-i pe ultimul drum pe cei care l-au cunoscut cu adevărat și iubit.

veteran Ilie Popa in 2021 la 102 ani 02 foto Dan ArsenescuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

raduion507 07.08.2025, 21:26

Eroi sunt doar cei căzuți pe front,,,

Avatar comentarii

Laurentiu_123 07.08.2025, 23:13

Sincre condoleanțe acestui Erou! Mulțumim pentru faptul că suntem astăzi aici. Cinste lor!

Avatar comentarii

steaua.libera 07.08.2025, 23:36

Moșteanu a ratat o șansă mare să capitalezeze electoral. Mai ales că e și deputat de Argeș. Nu zic că era neapărat datoria ministrului, dar trebuie ca și USR să speculeze politicianist la fel ca PSD sau ca izolaționiștii

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.