Un înger câine de zăpadă, Heidi, la protestul din fața Parlamentului. Moartea miilor de câini din adăpostul Suraia a scos oamenii în stradă

 1 comentariu

Peste 100 de persoane s-au adunat duminică în fața Palatului Parlamentului, la intrarea dinspre Parcul Izvor, pentru a protesta față de abuzurile din adăpostul de câini din Suraia, dezvăluite recent, informează publicația Petscats.

Evenimentul, numit simbolic „Dreptate pentru Heidi”, a fost dedicat unei cățelușe care a devenit simbol al suferinței animalelor din adăposturile publice.

Potrivit organizațiilor neguvernamentale implicate, aproximativ 15.000 de câini ar fi fost eutanasiați în adăpostul din Suraia, iar mulți dintre aceștia ar fi fost ținuți în condiții insalubre, fără hrană și apă suficiente, fiind supuși unor abuzuri repetate.

Aceste informații au generat indignare și au mobilizat iubitorii de animale să ceară schimbări urgente.

„Nu este vorba doar despre un singur câine, ci despre un sistem care trebuie schimbat”, au declarat organizatorii.

Printre solicitările principale ale participanților se numără: investigarea cazurilor de abuz în adăposturi, transparență în gestionarea fondurilor publice pentru câinii fără stăpân, condiții decente pentru animale și implementarea unor programe eficiente de sterilizare.

Protestatarii subliniază că problema câinilor fără stăpân nu poate fi rezolvată prin metode drastice sau lipsă de transparență. Aceștia cer politici coerente și măsuri bazate pe responsabilitate și prevenție.

Pe 13 februarie, poliţiştii din Vrancea au extins ancheta privind adăpostul privat de câini din Suraia, suspendat pe 11 februarie, şi au făcut percheziţii la mai multe locaţii, după ce mai multe animale au fost schingiuite.

Sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, au fost puse în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal ce investighează uciderea cu intenţie şi fără drept a animalelor, schingiuirea acestora, abuzul în serviciu şi falsul intelectual. Verificările au vizat patru persoane fizice şi două puncte de lucru ale unei firme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Liliana60 23.02.2026, 09:06

    De acord cu controlul adaposturilor, condițiile si operațiunile sa fie umane, dacă se poate spune astfel, dar eutanasierea trebuie sa rămână o soluție, atunci când adopția nu este posibila. Argumentul că o castrare este mult mai ieftină decât o eutanasiere este fals : ce se întâmplă cu un câine castrat? Rămâne cu anii în adăpost? Chiar Credeți ca un câine e fericit să stea ani de zile intr-un spațiu de 3-4 mp.?? Sau, odată castrat, va fi trimis iar pe domeniul public??? Să avem iar haite de câini peste tot, în orașe și sate?? Câinii castrați sunt și ei flămânzi si deci agresivi. Să nu cădem dintr-o extremă - violența din unele adăposturi- în alta - revenirea câinilor in zonele publice. Să nu omitem că si ONG-urile care agită acum apele au propriile lor interese, dincolo de cele clamate.

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește