„Informațiile sunt foarte clare că există 60 de grupuri de luptă rusești, la granițele Ucrainei. Planul pentru un război fulger, care ar putea distruge Kievul, este evident pentru toată lumea. Trebuie să ne facem foarte clari în fața Kremlinului și a Rusiei, că acesta va fi un pas dezastruos”, a subliniat premierul Marii Britanii.

Boris Johnson spune că, în cazul unei invazii rusești în Ucraina, liderii europeni au convenit asupra unui pachet fără precedent de sancțiuni, împotriva Kremlinului. Anterior, premierul Marii Britanii a spus că invadarea Ucrainei de către Rusia ar presupune „un conflict sângeros”.

SUA ia în calcul să mărească nivelul de pregătire pentru desfășurarea unui grup de trupe, în cazul activării Forței de reacție rapidă a NATO, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Astfel, aproximativ 8.500 de soldați americani au fost puși în alertă, pentru o eventuală desfășurare pe teritoriul Europei.

Decizia s-a datorat lipsei de detensionare a situației din jurul Ucrainei, de către Rusia. Deciziile privind transferul de forțe în Europa nu au fost încă luate, a spus Kirby.

Atacul asupra Ucrainei ar putea începe în mai puțin de o lună

Un general ucrainean a prezentat data exactă la care Rusia va începe ostilitățile pe teritoriul Ucrainei. Potrivit informațiilor sale, până atunci au mai rămas doar câteva săptămâni. Practic, conform generalului Oleksandr Pavliuk, comandantul Operațiunii Forțelor Comunale (JFO) ale Ucrainei din Donbass, războiul va începe în mai puțin de o lună.

„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”
Recomandări
„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”

Generalul a avansat data de 20 februarie 2022, după cum scrie The Times, care îl citează pe oficialul armatei de la Kiev.

„Printre diverse scenarii, 20 februarie este marcată ca o potențială dată de începere a invaziei. Atunci se termină Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, iar președintele Putin, dornic să-i atragă pe chinezi de partea sa. De aceea ar putea să nu vrea să păteze evenimentul”, a spus generalul Pavliuk, într-un interviu pentru The Times, scrie BBC.

De asemenea, momentul marchează sfârșitul exercițiilor comune ruso – belaruse, de la granița cu Ucraina.

Acesta a mai spus că ofensiva rusească va începe în zona de sud-est a Ucrainei. Locul atacului a fost estimat pe baza informațiilor potrivit cărora, în zona respectivă se concentrează o parte semnificativă a industriei de apărare a țării.

La rândul ei, administrația prezidențială a SUA a transmis că Rusia este pregătită să invadeze Ucraina din trei direcții. Asta pentru a face mai dificilă apărarea.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Playtech.ro
Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Viva.ro
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Ea e femeia misterioasă pentru care Regele Charles tot vine în România! Cei doi au o relație specială
FANATIK.RO
Ea e femeia misterioasă pentru care Regele Charles tot vine în România! Cei doi au o relație specială
Misterul se adâncește după ce s-a aflat cine sunt cei care au murit în naufragiul din Italia
Știrileprotv.ro
Misterul se adâncește după ce s-a aflat cine sunt cei care au murit în naufragiul din Italia
Însărcinată în 7 luni, Giulia a murit sub o ploaie de lovituri de cuţit, ucisă şi incendiată de iubitul ei. Cum şi-a premeditat crima tânărul italian "cu chip de înger"
Observatornews.ro
Însărcinată în 7 luni, Giulia a murit sub o ploaie de lovituri de cuţit, ucisă şi incendiată de iubitul ei. Cum şi-a premeditat crima tânărul italian "cu chip de înger"
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Orangesport.ro
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată
HOROSCOP
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată