Invazia din Irak, ajunsă la 20 de ani, subminează discursul SUA pe tema Ucrainei, spun criticii: „Cine își mai amintește că în 2003 noi eram Vladimir Putin?”

 24 comentarii
Arhiva foto

Realitatea incomodă este că războiul din Irak a apărut în mare parte din fervoare naționalistă și din dorința de răzbunare care a cuprins SUA în urma șocului atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, scrie Washington Post.

Într-un discurs ținut anul trecut în luna mai, fostul președinte al SUA George W. Bush l-a condamnat pe Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei. Bush a făcut apoi o uriașă gafă, atunci când a deplâns decizia liderului de la Kremlin „de a lansa o invazie brutală și complet nejustificată a Irakului”.

El s-a corectat rapid, spunând „Ucraina”, și unii au râs, dar mulți alții nu au avut niciun motiv de râs, scrie Washington Post. Invazia americană în Irak, care a avut loc acum 20 de ani, a fost criticată la vremea respectivă și considerată de mulți drept „complet nejustificată” și „brutală” - opinii care au devenit și mai răspândite în anii care au urmat.

Administrația Bush, scrie cotidianul american, a vândut opiniei publice un fals pentru a-și justifica intervenția „preventivă” împotriva regimului dictatorului irakian Saddam Hussein. Este cunoscut acum că presupusele arme de distrugere în masă ale Irakului nu au fost găsite și că vânătoarea Washingtonului s-a bazat pe informații proaste.

Iar insistența SUA de a crede că schimbarea de regim ar aduce o mai mare stabilitate în Orientul Mijlociu s-a dovedit greșită, invazia generând o instabilitate care a dus la apariția unor organizații extremiste precum Statul Islamic și la creșterea influenței regionale a Iranului, inamicul Washingtonului.

Viziunea declarată a Washingtonului de a impune democrația liberală în Irak s-a dovedit și ea iluzorie, țara fiind mistuită de ani de tulburări politice, paralizie parlamentară și corupție.

Un act unilateral al SUA

Irakienii au propriile opinii diferite cu privire la moștenirea lăsată de invazia americană, dar unele lucruri sunt incontestabile. Sute de mii de civili irakieni au fost uciși în urma înlăturării lui Saddam, morțile lor fiind cel puțin indirect legate de haosul dezlănțuit de Statele Unite.

Au existat și alte capitole sumbre, de la camerele de tortură de la Abu Ghraib la distrugerea orașului Fallujah.

Realitatea incomodă este că războiul din Irak a apărut în mare parte din fervoare naționalistă și din dorința de răzbunare care a cuprins Statele Unite în urma șocului atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, scrie Washington Post.

Chiar dacă regimul irakian nu avea prea multe legături cu comploturile Al-Qaeda, o parte semnificativă a publicului american a crezut că are.

În timp ce a beneficiat de un anumit sprijin internațional din partea unor țări mai mici, în mare parte constrânse de Washington, invazia a fost un act unilateral efectuat de un guvern care nu putea fi descurajat de sistemul internațional și de vreun control intern.

Administrația Bush s-a confruntat cu o opoziție minimă în Congres și nu a primit prea multe critici din partea mass-mediei.

De fapt, scrie Washington Post, la două luni după invazie, editorialistul liberal al New York Times, Thomas Friedman, a ieșit la televizor și a aclamat războiul, descriindu-l ca pe o declarație contondentă de forță față de extremiștii islamiști de pretutindeni.

Discursul moral

Ce legătură are acest lucru cu Ucraina? Timp de luni de zile, oficialii americani și europeni au prezentat conflictul din Ucraina în termeni morali foarte duri.

Președintele Joe Biden a prezentat războiul ca pe o confruntare între „toate democrațiile” și proiectul autoritarist al lui Putin. Iar în noiembrie anul trecut, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a spus că eforturile aliaților occidentali arată „cât de mult apreciază și respectă țările din întreaga lume ordinea internațională bazată pe reguli”.

Simbolismul invaziei din Irak subminează această retorică, crede Washington Post.

Pentru mulți oameni din Orientul Mijlociu și din alte zone ale sudului global, invazia americană din Irak a fost doar cel mai flagrant episod recent dintr-o lungă istorie a amestecului occidental și a ipocriziei SUA pe scena mondială.

Pentru oficialii din China și Rusia, adversari de facto ai Statelor Unite, războiul din Irak este un precedent ușor de invocat cu care încearcă să demonteze argumentele Washingtonului.

„Oficialii americani invocă frecvent (ordinea bazată pe reguli) atunci când critică China”, a remarcat Paul Pillar, un fost ofițer al serviciilor de informații americane. „În niciun caz războiul ofensiv împotriva Irakului nu poate fi văzut ca fiind în concordanță cu respectarea unei ordini internaționale bazate pe reguli, altfel regulile implicate ar fi reguli ciudate”, a spus el.

„Nimănui din administrația Biden nu-i pasă astăzi de faptul că (războiul din Irak) a ruinat ce credibilitate mai avea America ca pilon al ordinii internaționale în sudul global și i-a oferit lui Putin acoperire pentru propria sa atrocitate”, a scris și Juan Cole, istoric pe tema Orientului Mijlociu la Universitatea din Michigan.

„Cine își mai amintește că, în 2003, noi eram Vladimir Putin?”, a adăugat acesta.

Întrebarea dificilă, scrie Washington Post, este ce lecții mai pot fi învățate. „Invazia Rusiei în Ucraina a fost un act criminal de mare imprudență. La fel a fost și invazia americană din Irak în 2003”, a scris săptămâna aceasta Andrew Bacevich, președintele Quincy Institute for Responsible Statecraft - un think-tank american.

Biden, a observat acesta, pare să creadă că războiul din Ucraina oferă o posibilitate prin care Statele Unite pot depăși moștenirea Irakului. Bacevich este însă sceptic în privința posibilității ca un război să răscumpere vina pentru alt război, scrie Washington Post.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    Jumbo 18.03.2023, 18:08

    Informatiile despre armele de distrugere in masa ale Irakului, amerlicii si le au fabricat singuri si si le au vandut tot lor. ASA FAC TOTI COTROPITORII, FABRICA MOTIVE. Pentru asta, seful de hoarda trebuia condamnat la miarte de TPI. Au tacut...

  • Avatar comentarii

    valihaita 18.03.2023, 18:54

    Madeleine Allbright a declarat atunci ca moartea a 250.000 de copii nu prea conteaza fata de interesele SUA ca Saddam sa nu mai ramana la putere! Oare CPI se poate autosesiza si n cazul presedintelui american de atunci deoarece crimele de razboi nu se prescriu! Oricum decizia de ieri o sa mai prelungeasca razboiul si nu o sa-l scurteze!

  • Avatar comentarii

    Mion 18.03.2023, 18:55

    Nu a fost niciodată si nu crede nimeni în intenția SUA să acapareze teritorii așa cum fac rușii. Putin vede naziști în Ucraina, în Irak erau teroriști. America fusese zgâlțâita de teroriști cu 2 ani înainte și doreau răzbunare, Putin mai luase un teritoriu însemnat cu 6 ani înainte de la Ucraina și are foame permanentă să refacă URSS. Și multe alte diferențe ce nu trebuie ca SUA să se simtă vinovată.

  • Avatar comentarii

    User Șters 18.03.2023, 19:17

    Nu-mi aduc aminte când au fost atentate teroriste în Rusia că cele din new York și Pentagon

  • Avatar comentarii

    valihaita 18.03.2023, 19:23

    Al Qaeda nu era in Irak! Si motivul a fost existenta unor arme chimice si folosirea lor! Nu mai incerca sa ,,fabrici “ pretexte false ca nu tine!

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!