Jandarmeria Română a transmis un mesaj prin intermediul Facebook, după ce mai mulți cetățeni au trimis fotografii cu jandarmi echipați cu arme automate pe peroanele stațiilor de metrou din București.
Instituția a explicat că prezența jandarmilor nu înseamnă că s-a întâmplat ceva grav, ci face parte dintr-o misiune preventivă zilnică pentru siguranța publică.
„Am primit mai multe fotografii cu prezența jandarmilor la metrou. Dacă îi întâlniți, nu trebuie să vă speriați! Nu înseamnă că s-a întâmplat ceva grav. Prezența lor are un caracter preventiv și face parte din misiunile zilnice desfășurate pentru ca voi să fiți în siguranță”, a precizat Jandarmeria Română.
Cetățenii s-au arătat curioși și îngrijorați de echipamentul de intervenție al jandarmilor, iar instituția a oferit detalii suplimentare.
„«Bine, dar de ce sunt așa echipați?» - suntem întrebați. Jandarmii pe care îi vedeți provin din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, iar echipamentul pe care îl poartă face parte din dotarea standard a acestei structuri”.
Instituția a precizat că prezența jandarmilor înarmați la metrou este o măsură de prevenție, menită să protejeze cetățenii în spațiile publice aglomerate din Capitală.
„Trebuie să știți că sunt acolo pentru siguranța voastră! Solicitați-le sprijinul, în situația în care aveți nevoie. Chiar și o fotografie, dacă vi se par a fi instagramabili”, a încheiat Jandarmeria Română.
„Foarte bine că sunt prezenți... ar trebui în toate stațiile de metrou”, a comentat cineva.
„Bună inițiativa și sperăm să-i vedem cât mai des. Dau un sentiment de siguranță !”, a scris altcineva, semn că inițiativa Jandarmeriei este apreciată de bucureșteni.
AndreyRlz 12.08.2025, 17:13
Foarte important sa nu ii fotografiat ca fac abuzuri mie mi s a întâmplat odată aproape de Palatul Victoria m au obligat sa rămân acolo și sa șterg fotografiile de față cu ei deși ei erau pe strada cică dacă sunt din brigada specială nu ai voie sa ii fotografiezi