De luni seară, Renner, 51 de ani, se află la unitatea de terapie intensivă în „stare critică, dar stabilă”, a spus purtătorul de cuvânt. El a trecut până acum prin două intervenții chirurgicale, scrie CNN, citând o sursă apropiată actorului.

Jeremy Renner a trecut prin două operații, după accidentul suferit în timp ce folosea un plug de zăpadă. Actorul e la ATI

Biroul șerifului a transmis, printr-un comunicat, că actorul a fost singura persoană implicată în accident. Nu a oferit detalii despre cum s-a întâmplat acesta, dar a anunțat că a fost deschisă o anchetă.

Familia actorului a mulțumit luni seară oamenilor implicați în salvarea lui Jeremy Renner, dar și fanilor lui.

„Familia lui Jeremy ar dori să-și exprime recunoștința față de medicii și asistentele incredibile care îl îngrijesc, față de pompierii care l-au salvat, față de șeriful comitatului Washoe, de primarul orașului Reno, Hillary Schieve, și față de familiile Carano și Murdock. Suntem, de asemenea, copleșiți și recunoscători pentru revărsarea de dragoste și sprijin din partea fanilor lui”, se arată în comunicatul familiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.