„Pe Dumnezeu nu pot să pun mâna, pe fiul meu, da”. Lecția iubirii necondiționate a unei mame din Bistrița pentru fiul ei gay
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În fața unui public de câteva sute de persoane, o mamă și-a exprimat sprijinul și mândria față de fiul ei gay și le-a transmis părinților să-și iubească necondiționat copiii.
Cuprins:
Sub cerul roz de sfârșit de iunie, Dorina Albu pedalează din zona industrială a Bistriței spre satul în care locuiește. Poartă un ghiozdan mic în spate și nu își arată cei 48 de ani. Chiar și după 12 ore de muncă într-un magazin din zona industrială, se bucură de drum, de timpul care îi rămâne până la următoarea tură, câteva ore doar ale ei. „Așa liberă mă simt pe bicicletă, ca o pasăre”.
„Nu, are un iubit. E gay”
Libertatea a fost mereu importantă pentru Dorina, deși a venit cu un preț greu. În 2000, anul despre care spune că a fost cel mai greu din viața ei, s-a despărțit de un soț abuziv emoțional. A rămas singură, muncitoare într-o fabrică din Bistrița, nevoită să își crească fiul cu un salariu minim pe economie. Sprijin din partea familiei nu a avut, pentru că acea familie nu exista.
Dar dacă nu ar fi plecat atunci din acea relație, acum ar fi fost o altă femeie, crede Dorina. Una mai temătoare, mai dependentă, mai înfricată de ce spun cei din jur. „Eram umbra aia, în întunericul ăla, și nu ajungeam să fiu așa deschisă, să pot să vorbesc despre asta, să înțeleg”.
Dacă nu ar fi plecat, i-ar fi fost mai greu să își accepte fiul și să răspunde relaxată atunci când oamenii o întreabă dacă acesta are o iubită: „Nu, are un iubit. Este gay”.
Scrisorile de recunoștință
După 20 de minute de pedalat, Dorina ajunge în apartamentul ei din sat. E o locuință cu trei camere, unde mai stă unul dintre frații ei, care e acum la muncă, schimbul 2. La geam și pe balcon are câteva ghivece cu regina nopții, singurele plante pe care le mai ține. A obosit să îngrijească.
Pe frigider sunt lipite multe vederi și scrisori de la fiul ei, Tobias Pasăre, în vârstă de 25 de ani. A absolvit Facultatea de Sociologie și lucrează acum în domeniul educației. Sunt trimise din locurile unde a călătorit, în care își exprimă recunoștința față de mama lui.
Ești persoana pe care o cunosc cel mai bine în lumea asta. Uneori te cunosc și te înțeleg mai bine decât pe mine. Mă simt recunoscător pentru că te deschizi așa puternic față de mine. Ești frapant de sinceră și nu eziți să mă uimești când iei decizii din inimă și te ții ferm de ele.
Dorina e singură în apartament, însă peste tot sunt urmele vieții de până acum câțiva ani cu fiul ei. Diplome de-ale lui, fotografii, vederi. O ceartă uneori că a făcut „muzeul Tobi”. Pentru Dorina, ca pentru multe alte mame, fiul este marea bucurie din viața ei.
După ce a plecat la facultate, Tobias i-a spus că acum e timpul să își construiască o viață a ei. „Să tăiem cordonul ombilical, cum spune el”. Nu îi este deloc ușor, dar încearcă să își îndrepte privirea spre propria persoană. Una dintre cărțile pe care le citește acum se numește „Vindecarea copilului interior”.
Precum pisica și cu pisicul
Pe un perete e o fotografie mică, alb-negru, cu Dorina și fratele ei, în casa de copii din Bistrița-Năsăud, unde au crescut. Este singura ei fotografie din copilărie. Nu își condamnă părinții, nici măcar nu consideră că au abandonat-o. Abandon e atunci când refuzi să îți susții și să-ți înțelegi copilul, deși poți, crede femeia. Părinții ei, în schimb, nu au avut puterea să îi crească pe ea și pe frații ei. Tatăl ei era alcoolic, fără loc de muncă, mama ei avea epilepsie.
Însă viața într-o instituție a fost grea, cu singurătate, bătăi din toate părțile, disciplină strictă. O viață fără iubire. Așa că Dorina și-a făcut o promisiune.
„Am zis că eu, dacă o să am un copil, așa o să îl iubesc și nu o să îl dau de lângă mine, orice ar fi. Eu am suferit mult că am fost dată și nu am știut de părinți. În vacanțe mai veneam la bunica. Ea zicea de ce veniți la mine, sub formă de glumă, ne necăjea oarecum. Și am zis, dacă eu o să fac un copil, mă țin de el orice ar fi, să nu mănânc, cu mine va fi, precum pisica și cu pisicul în șanțuri. Și așa a fost, tot noi am fost”, povestește femeia.
Copilăria, documentată cu un Kodak
Muncitoare la o fabrică din Bistrița, Dorina lucra pe schimburi. Uneori era atât de obosită, că adormea ea când îi citea povești copilului. Băiatul o trezea, să îi spună că e timpul să meargă la muncă.
Ca să țină casa în ordine, l-a recrutat pe Tobias de mic să îi devină ajutor. „Cumva l-am maturizat eu fără să vreau, din nevoile care erau la momentul ăsta. Nu că ar fi acum mai ușor, la cât e de greu, cu costurile ridicate”, povestește Dorina.
Dacă dimineața nu apuca să termine mâncarea și fugea la schimbul 1, îi lăsa un bilet. „Nu am apucat să merg la magazin, ia pâinică, ia sărică, ce era. Mai pui la mâncarea aia un bulion, îi mai dau un clocot și mănânci. Când veneam eu la 12 noaptea, vasele erau spălate, aranjate”.
Vinovăția că l-a responsabilizat prea mult, că a fost poate prea dură cu el, e prezentă în ea. Se bucură în același timp că Tobias a ajuns un adult responsabil, „feminist”, conștient de povara muncii casnice.
În ciuda greutăților, a încercat mereu să creeze bucurii în viețile lor. Faptul că avea un copil era o fericire pe care a vrut să o documenteze în detaliu. Așa că și-a cumpărat un Kodak.
„Aici e la sanie. Și dacă mergea la sanie, luam aparatul cu mine și făceam poză”, ne arată Dorina o fotografie. „Aici e primul tort făcut de el, că eu nu prea făceam prăjituri. Cum întindea frișca, hai să-ți fac poză să te țin minte. Aici am ieșit în oraș la pizza, am făcut poză. Aici e dimineața devreme, pe drumul lui spre școală”. Spune că era pasiunea ei să oprească ceva din copilăria lui.
Dacă poza alb-negru, de pe perete, e singura mărturie pentru propria ei copilărie, a vrut ca viața cu Tobias să rămână în sute de instantanee color, încadrate stângaci, vesele și vii.
Tobias a învățat-o grija față de celălalt
Când Tobias a început să facă voluntariat în liceu, l-a admirat că avea deschiderea să se îngrijească de alți oameni, deși viața lor nu era deloc simplă. „Își făcea voluntariatul după școală și efectiv aveam numai coceni de porumb ca să fac foc, ca să nu dormim în așternutul înghețat, ne îngheța apa în găleată”, povestește Dorina.
De la el a început să învețe despre empatie, despre grija față de celălalt. Era fiul ei, dar devenise un model pentru ea.
„În orice situație jenantă eram, mă gândeam, oare cum ar proceda copilul meu? De la el am învățat multe. Îmi povestea ce învață la facultate, cum să nu facem discriminare, mi-a dat istoria romilor că or fost sclavi. M-a adus la lumină”, spune Dorina.
Eu ce fac?
„Mamă, trebuie să îți împărtășesc ceva”, i-a spus Tobias acum câțiva ani, când au ieșit la o pizza împreună, la un restaurant din Bistrița. „Nu știu tu dacă știi, dar vreau să știi. Sunt gay”, i-a mărturisit el. Avea 22 de ani.
Dorina știa, dar îngropase informația. În urmă cu câțiva ani, găsise niște mesaje de-ale lui Tobi pentru un băiat. Era încă adolescent. S-a panicat și l-a dus la un medic ginecolog, să afle dacă e gay sau nu. Spune că reacția ei a venit din frică, din ignoranță. Medicul i-a explicat femeii că nu are cum să verifice dacă tânărul e gay sau nu, și i-a recomandat ei să meargă la un psiholog, să o ajute să înțeleagă situația. Dorina a ales să nu se mai gândească la asta.
În seara în care Tobi i-a făcut mărturisirea și realitatea a ieșit de sub preș, Dorina s-a simțit bucuroasă inițial. Poate pentru că a fost deschis cu ea, din nou, după o perioadă de înstrăinare. Însă când el s-a întors la Cluj, iar ea a rămas singură, s-a instalat frica. Se simțea ca într-o prăpastie și nu știa încotro să o apuce. „Pentru mine tot copilul meu ești, dar trebuie să-mi spui, că eu ce fac?”.
S-a gândit că o să îi fie foarte greu pe lume, că va trăi jigniri, umilințe. Ținea minte, din vremea lui Ceaușescu, că homosexualii erau închiși. Au apărut îndoielile că poate a făcut ea ceva greșit, că e din vina ei. S-a întrebat ce va răspunde când va fi întrebată dacă Tobi are o iubită.
„Nu trebuie decât să îl iubești”
Tobias se aștepta să fie un proces mai lung, să nu se rezolve totul dintr-o primă discuție când a decis să îi spună mamei lui. Nu spera să fie acceptat pe loc. „Obiectivul meu era să înțeleagă că eu sunt sănătos, că nu e o problemă mintală, că sunt bine, să nu creadă că e o boală, dar și să înțeleagă că ea nu a făcut nimic greșit”, povestește fiul.
A încurajat-o să îl întrebe orice, iar Dorina l-a întrebat dacă e bolnav. „I-am zis că nu e bolnav cel care iubește, e bolnav cel care-l urăște pe cel ce iubește”, spune Tobias.
A sfătuit-o și să vorbească cu cineva despre asta, să-și ia greutatea de pe suflet. Așa că Dorina i-a scris unei foste colege de fabrică, care locuia în Germania. Fiica ei murise din cauza unei tumori cerebrale. „Uite, am ceva să-ți spun. Băiatul meu e gay, și-a făcut coming out-ul”, i-a mărturisit Dorina, apăsată.
Prietena ei i-a răspuns fără ezitare: „«Vai, Dorina, tu nu trebuie decât să îl iubești în continuare cum l-ai iubit. Uite, dacă ar trăi Alexandra, ar putea fi transsexual, lesbiană, ce vrea ea să fie, numai să o am lângă mine». Zic: «eu îl iubesc, dar mi-i frică că o să fiu înjurată și eu». «Nu-i nimic, tu atâta trebuie să faci»”, își amintește Dorina dialogul cu fosta ei colegă.
„Întreabă-mă!”
La o săptămână după ce i-a mărturisit că e gay, Tobias i-a adus niște materiale care să o ajute să înțeleagă ce înseamnă să ai altă orientare sexuală, câteva broșuri, un dicționar făcut de organizația Accept. Dorina nu prea mai voia să vorbească despre tema asta.
„I-am zis nu vreau să punem asta sub preș, o să te rog să-ți iei timp și spațiu să le citești și orice altă întrebare, nelămurire, mie să mi-o pui, să nu lași în capul tău tot felul de întrebări, îngrijorări și să îți dai tu răspunsuri. Întreabă-mă. Eu sunt persoana care poate să-ți răspundă, pentru că e vorba despre identitatea mea. Dar te rog să parcurgi materialele astea. Și a făcut-o”, povestește Tobias.
Pentru Dorina, cunoașterea a fost medicamentul care a liniștit-o. Pe măsură ce înțelegea, frica se făcea tot mai mică. Și-a dat seama că nu e un capăt de lume și că scenariile foarte negative pe care și le făcea despre viitorul lui erau expresia propriilor temeri și rușini.
L-a încurajat să vorbească deschis, cu oricine, despre faptul că e gay. Dacă cineva te va respinge, înseamnă că omul acela nu merită să fie în viața ta, l-a sfătuit.
Dorina e mândră de fiul ei, pentru că e un adult empatic, independent. Când lumea o întreabă despre el, vorbește deschis, fără rușine.
„Are iubită? Te mai întreabă omul. Nu, are un iubit. Este gay. Chiar dacă rămân oamenii mască, am argumente. Nu face nimic greșit, nu vă dați filme. Eu, dacă stau cu tine de vorbă, nu îmi dau filme despre ce faci tu cu soțul tău în pat. Faptele ne construiesc, atitudinea noastră, ce muncim, nu ce facem în dormitor. Și asta mi-a rămas întipărit în cap: important e că iubește și nu urăște”, spune Dorina.
Iubirea necondiționată
În vara aceasta, a ținut primul discurs din viața ei, la marșul Pride din Cluj „Eu nu am vorbit în fața unui public nici măcar de patru persoane, darămite la o masă de oameni. Erau și bucuria și emoția, nu sunt eu omul cuvintelor, nu am pregătirea necesară, am doar un liceu”, spune Dorina cu modestie.
Îi e mai ușor să vorbească despre limitele ei, decât să își recunoască măsura propriului curaj. Într-o țară a rușinii, e unul dintre puținii părinți care a vorbit în mod public despre susținerea ei pentru fiul său gay.
59% dintre români nu ar accepta ca o persoană cu altă orientare sexuală să le fie rudă, arată un <a href="https://www.cncd.ro/wp-content/uploads/2021/01/Sondaj_de_opinie_NoIntoHate_2018.pdf" target="_blank" rel="noreferrer noopener">sondaj</a> din 2018.
Tobias spune despre mama lui că e persoană foarte puternică, cu un simț puternic al dreptății. Puterea ei vine din vulnerabilitate, „din lupta pe care a avut nevoie să o ducă, nu a ales-o”.
„Dragi părinți, indiferent cum ar fi copiii noștri, din rodul iubirii au venit în lume și nu-i renegăm sau nu-i abandonăm când sunt adulti, doar pentru că nu-i place vecinului sau șefului de la muncă”, a spus Dorina la microfon.
Își amintește că îi tremurau mâinile și vocea în timp ce-și citea discursul de pe telefon, iar ecranul era inundat de inimioare și alte emoji-uri de susținere. O liniștea însă gândul că Tobias era alături de ea. Mesajul ei a fost despre „iubirea necondiționată”. „Iubiți-vă copiii așa cum i-ați adus în lume!”, a spus ea.
„Când am coborât de pe scenă s-a făcut coadă de tineri care să mă îmbrățișeze. Plângeau. «Ce aș fi vrut să fie mama mea aici să vă audă». Mă strângeau în brațe și eu plângeam cu ei”, își amintește Dorina.
Pentru Tobias, nu contează acea zi în mod deosebit. „Contează că ea e prezentă și alături de mine în fiecare zi, că am putut să împărtășesc cu ea în fiecare moment lucruri din viața mea”, spune el. Prezența ei la Pride a fost însă o „lumină” pentru alți tineri din comunitate, pentru părinții lor.
Adevăratul abandon
În apartamentul ei, Dorina se pregătește de somn. A doua zi se trezește la 4.30 dimineața ca să meargă la muncă. Pe marginea patului, e o carte despre comunicarea nonviolentă. „Încă mai lucrez la ea”, spune femeia zâmbind.
După ce fostul ei soț a aflat că Tobias e gay, bărbatul nu a mai vrut să comunice cu fiul lui. „«Dacă tu ești homosexual, eu nu mai sunt tatăl tău». Nu mi-a spus mie direct, dar a spus-o altor rude, astfel încât mesajul să ajungă la mine”, povestește Tobi.
Dorina crede că ăsta e adevăratul abandon, când renunți la cineva care e sânge din sângele tău, doar pentru că nu e cum vrei tu. Tobias crede că, pentru tatăl lui, orientarea lui sexuală a fost „scuza perfectă să se dezică de rolul de părinte pe care oricum nu și l-a asumat vreodată”.
„Nu te judec, draga mea”
O fostă colegă de muncă i-a scris Dorinei pe Facebook că „pe copil trebuie să-l educi, nu să îl lași de capul lui, să îl mai și susții. Iadul să te înghită”. Nu i-a șters comentariul. I s-a părut important să rămână acolo, ca o mărturie a urii pe care oamenii o exprimă atât de ușor. „Nu te judec, draga mea”, i-a scris Dorina.
„Uite, Dumnezeu a lăsat din părinți heterosexuali să se nască copii gay. Oare Dumnezeu greșește undeva? Eu continui să îmi iubesc copilul”, a răspuns femeia altcuiva.
Dacă fricile și credința sunt niște construcții, iubirea față de propriul copil e ceva real, tangibil.
„Pe Dumnezeu nu pot să pun mâna, pe fiul meu, da”, adaugă Dorina.
Dori.l 04.12.2023, 17:51
Greu de acceptat, dar ce poti face?