Mascații au intervenit în Mizil, de Paște, după ce mai multe persoane au atacat o mașină de poliție | VIDEO

 1 comentariu

Seara primei zile de Paște a adus o mobilizare masivă de forțe în orașul Mizil, din județul Prahova. Mascații, jandarmii și polițiștii au intervenit în urma unui incident grav petrecut pe parcursul zilei de duminică, când un grup de persoane a atacat o mașină de poliție și a amenințat agenții aflați în misiune.

Au atacat o mașină de poliție și i-au amenințat pe polițiști

Pe parcursul zilei de Paște, un echipaj de poliție a cerut unor persoane care petreceau pe trotuarul din fața casei să strângă boxele, să dea muzica mai încet și să se retragă în curte, potrivit Observatorul Prahovean. Doar că acest lucru a deranjat grupul de persoane care a început să lovească autospeciala de poliție și să îi amenințe pe oamenii legii.

Polițiștii au anunțat că au fost agresați, iar după câteva ore, la fața locului, au intervenit mai multe forțe de ordine.

„În cursul intervenției, persoanele implicate au manifestat o atitudine ostilă față de autoritatea statului, materializată prin amenințări cu acte de violență la adresa forțelor de ordine, precum și prin acțiuni de natură a aduce atingere bunurilor aparținând instituțiilor publice. Aceste conduite au impus o reacție instituțională fermă, proporțională și adaptată situației operative, în scopul restabilirii climatului de ordine și siguranță”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova, într-un comunicat.

O persoană a fost reținută

Cazul a fost preluat de Parchet, iar oamenii legii au mobilizat resurse operative pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru stabilirea rolului fiecăreia în producerea incidentului.

„Sub coordonarea procurorului competent, au fost desfășurate activități investigative complexe, fiind mobilizate resurse operative adecvate pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru stabilirea cu exactitate a contribuției fiecăreia la comiterea faptelor”, au mai transmis polițiștii.

În urma cercetărilor fost dispuse mai multe măsuri legale. O persoană a fost reținută pentru 24 de ore.

„În urma probatoriului administrat, față de persoanele implicate au fost dispuse măsuri legale, atât de natură contravențională, cât și penală, inclusiv măsura reținerii pentru 24 de ore față de una dintre persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și distrugere”, potrivit sursei citate.

Martorii acuză că mascații au acționat prin folosirea excesivă a forței

Pe de altă parte, unii martori care au fost prezenți la scandalul dintre mascați și grupul de persoane spun că forțele de ordine ar fi acționat prin folosirea excesivă a forței.

„Acest demers evidențiază, încă o dată, faptul că orice manifestare de violență este tratată cu maximă seriozitate, în limitele și cu respectarea strictă a cadrului legal. Structurile de ordine publică acționează permanent, cu profesionalism și fermitate, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, veghează neîntrerupt la respectarea legii și intervin ori de câte ori ordinea publică este tulburată”, potrivit IPJ Prahova.

Cercetările sunt continuate în mod direct de procurorul de caz, sub aspectul laturii penale a faptelor săvârșite de persoanele implicate în incident.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 14.04.2026, 19:25

    Un grup agresiv, un reținut.

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește