Comisia Europeană a cerut Statelor Unite să respecte termenii acordului comercial UE-SUA semnat în 2025, după ce Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse anterior de fostul președinte Donald Trump. În replică, Trump a introdus noi taxe vamale generalizate, potrivit Reuters.
Executivul european, care reprezintă cele 27 de state membre în negocierile comerciale, a solicitat clarificări din partea Washingtonului cu privire la măsurile ce urmează să fie adoptate în urma deciziei Curţii Supreme.
„Situaţia actuală nu este una propice pentru a livra un comerţ transatlantic echitabil, echilibrat şi reciproc avantajos, aşa cum a fost convenit de ambele părţi”, a transmis Comisia Europeană, punctând ferm: „Un acord este un acord”.
În urma anulării tarifelor globale pe 20 februarie 2026, Donald Trump a anunţat, iniţial, tarife provizorii de 10% pentru toate produsele importate.
Cu toate acestea, a revenit asupra deciziei și a majorat taxele la 15% în ziua următoare, o mișcare considerată de Bruxelles ca fiind contrară termenilor acordului semnat cu un an în urmă.
În 2025, UE și SUA au convenit asupra unui tarif american de 15% pentru majoritatea produselor europene, exceptând anumite categorii precum oțelul, aeronavele și piesele de schimb, care beneficiau de taxe zero.
În schimb, Uniunea Europeană a eliminat o serie de taxe pentru importurile americane și a stopat planurile de represalii comerciale.
Comisia a subliniat că noile tarife anunțate de Washington sunt „perturbatoare” și afectează încrederea pe piețele globale.
„Produsele UE trebuie să continue să beneficieze de cel mai competitiv tratament, fără nicio creștere a tarifelor dincolo de plafonul clar și cuprinzător stabilit anterior”, a adăugat executivul european.
Într-un efort de a clarifica situația, comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a discutat pe 21 februarie 2026 cu Jamieson Greer, reprezentantul comercial al SUA, și cu secretarul pentru comerț, Howard Lutnick.